Heal me / Vindeca-ma

Capitolul 1

Capitolul 1

Tot ce fac e să privesc în gol și să-i evit pe cei ce încearcă să mă privescă, pe cei ce încearcă să mă cunoască. Nu mi-e frica ca i-as dezamagi, insa mi-e mai bine in cochilia mea roz si linistita. E mult mai confortabil sa asisti la spectacol decat sa faci parte din el. Asa e viata.

Cat despre mine, viata m-a adus intr-un punct mort. Nu imi place sa fac parte din spectacol. E prea mult zgomot. Am absolvit liceul de cateva luni, insa parca frica de oameni ma opreste sa continui. Nu am ceva care sa ma motiveze. Nici macar obtinerea unui job part-time ; sa-mi fac prieteni, cu atat mai putin.

Iata-ma acum la o ora de consiliere pentru proaspat absolventi, alaturi de inca vreo 6-7 necunoscuti. Terminarea clasei a 12-a la CNSU te obliga sa participi la o astfel de ora, daca nu ti-ai facut un plan de viitor. Asa ca iata-ma, stand intr-o banca si pretinzand ca sunt atenta. Fata de langa mine e chiar mai dezinteresata decat sunt eu. E ocupata sa trimita mesaje unui prieten. Pesemne ca si ea este aici doar pentru a le face pe plac parintilor, la fel ca mine.

Se face 3 fix in sfarsit si ma ridic din banca in care am stagnat o ora intreaga. Ma reped spre usa in speranta ca nu o sa dau de vreun profesor care sa ma mai tina pe loc inca o ora. Bineinteles ca in timp ce sunt ocupata cu evadarea din acest loc plin de "stiinta", trebuie sa mai apara ceva : suna mama. Imi dreg glasul si incerc sa par incantata de ora plictisitoare pe care tocmai am terminat-o.

- Alo ?

- Buna scumpo! Cum a fost? Ti-a placut? A mai fost vreun coleg de-al tau?

Si continua asa la nesfarsit. Asa e mama. Pune 15 intrebari deodata si vrea raspuns la toate. Dar eu am un raspuns universal, care ma scapa mereu.

- Da mama, a fost bine.

- Ma bucur ca ti-a placut ! imi raspunde foarte incantata, desi nu vad motivul.

Apoi, ca si cum si-ar fi amintit ceva important, imi spune :

- Apropo, trebuie sa fii la bunica la 3 si jumatate. I-am promis ca mergi cu ea la doctor. Nu ai fost la ea de un secol. Stii ca abia asteapta sa te vada.

Stau putin si procesez informatia, dupa care ma uit la ceas. E 3 si un sfert. Am 15 minute sa trec pe acasa si apoi sa ajung la bunica. Mda, va trebui sa fug. Minunat.

- Ok, ajung imediat... ii spun si inchid telefonul.

Imi asez geanta pe umar si cobor scarile in fuga. Termin primul rand de scari, apoi din senin ma impiedic, aparent de niste picioare si cad intr-un amalgam de lucruri care imi cad intruna din geanta. Telefonul meu zboara cat colo si se dezmembreaza automat. Imi intorc privirea spre "obstacol', dar nu vad decat aceleasi doua picioare. Ma ridic, lasandu-mi toate lucrurile pe jos si ma apropii de locul faptei. Al doilea lucru pe care il vad e un trenulet de lemn, vopsit in verde si galben. Apoi...

- Ce naiba?!