Heal me / Vindeca-ma

Capitolul 2

Capitolul 2

                Uneori imi trec prin cap tot felul de intrebari despre fiintele umane, pe care nu le pot intelege. De ce suntem asa de diferiti? De ce unii sufera mai mult decat altii? De ce ma urasc oamenii pe mine? Sau eu ii urasc pe ei? De ce se uita la mine de parca sunt o ciudata si ei niste genii? Simt cum toate aceste neclaritati imi dicteaza viata si ma indeparteaza de societate. Nu sunt obisnuita sa port o conversatie din proprie initiativa, sau sa socializez cu persoane noi. Daca nu e obligatoriu, atunci nu e necesar. Cam pe asta se bazeaza ideea mea de viata in acest moment.

                Ma uit din nou la cele 2 picioare si la trenulet si incerc sa descifrez ce s-ar putea afla in spatele lor. Imi bag capul pe dupa ghiveciul de flori imens, pentru a vedea mai bine. Ceea ce mi-a fost dat sa vad a fost mai mult decat un soc pentru mine. Un baiat, cam de varsta mea sau chiar mai mare, statea intins pe burta jucandu-se cu alt trenulet mai mic. Era foarte fascinat de acel mic obiect colorat. Era imbracat in pantaloni scurti si tricou, si in cap avea o basca cu diferite modele, printre care si masinute si avioane. Ma apropii de el, insa nu reactioneaza, ca si cum nu mi-ar fi simtit prezenta. Ma las jos langa el si incerc sa ii iau trenuletul pe care il invarte in jurul unui scaun. Atunci se intoarce catre mine si ochii i se maresc brusc . Pe moment incep sa cred ca o sa planga. Insa se uita la mine cu ochi calzi si imi zambeste, desi sunt o straina.

                Sunt stupefiata. Ma gandesc ca probabil face misto de mine si ma astept in orice moment ca cineva sa strige : teapa !! Dar minutele se scurg si incep sa ma prind ca nu e o gluma, dupa modul in care ma priveste. Intinde mana spre mine si imi prinde o suvita pe care o invarte pe degete. Apoi incepe sa rada parca la o gluma stiuta numai de el, si eu ma uit speriata la el. Nu reusesc sa descifrez nimic pe fata lui, in afara de bucuria pe care o au cei mici cand isi fac un prieten nou si impart cu el jucariile.

                Nu e posibil. Are cel putin 18 ani si cu siguranta arata ca si unul, insa in mod cert acum se comporta ca un copil de 5 ani. Si nu pot intelege motivul. Imi vine in minte din nou ideea ca sunt victima unei farse, dar nimic nu denota ca undeva, cineva sta ascuns si rade de mine. Totul are o mina serioasa, in afara de zambetul lui pana la urechi.

                Intind mana si ii spun cat de bland pot:

                - Buna. Eu sunt Eliza. Tu cine esti?

                Isi desprinde degetele din parul meu si ma ia de mana intinsa.

                - Radu. Ma cheama Radu. Si am 6 ani. Tu cati ani ai? si imi ofera un alt zambet.

                Ma uit atenta la el si incerc sa caut indicii care ar putea sa-mi arate vreo problema mintala sau ceva de genul.

                - Eu am 19. si ii zambesc la randul meu.

                Baiatul nu se mai teme de mine. Imi intinde trenuletul lui si imi spune:

                - Hai sa ne jucam impreuna. Trebuie sa faci ce fac si eu !

                Ia celalalt trenulet si imi face semn sa il urmez. Ceva ma atrage spre aceasta persoana. Nu imi plac oamenii, am mai spus-o. Nu imi place sa imi fac prieteni, sau poate ca nu stiu sa fac asta. Insa simt ca acest baiat este ca mine. Ceva il determina sa se comporte asa si am de gand sa aflu. E prima oara cand ma apropii intentionat de un om si mai mult de atat, vreau sa ii descopar secretele.

                Aud tocuri apropiindu-se si imediat apare o femeie cam de o varsta cu mama mea, si se opreste langa noi. Ma priveste precauta, apoi ca si cum si-ar fi dat seama de ceva, il apuca de mana pe baiat si il forteaza sa se ridice. Nu spun nimic, astept sa imi dea o explicatie poate, sau sa imi spuna ca a fost o gluma. Insa nimic din asta nu se intampla . Femeia continua sa il traga dupa ea  si tanarul dispare la fel de repede cum a si aparut, iar eu raman cu o mie de intrebari ca tema de casa. Apropo de casa, eu trebuia sa fiu la bunica !! Fir-ar.. Ma uit la telefon: 3:40. Ar trebui sa o sun pe mama si sa gasesc o scuza buna pentru asta. Insa privirea acelei persoane m-a fascinat, iar acum am de gand sa gasesc motivul.