Heal me / Vindeca-ma

Capitolul 14

Capitolul 14

    Se face târziu si constat ca ar trebui sa merg acasa. Deja mi-am primit comentariile pentru faptul ca inca sunt aici. Nu stiu ce vrea Vio,insa nu-mi place de ea, simt ca ma urăște și fara sa vreau am început sa o urasc si eu. Nu înțeleg ce i-am facut, de ce ma jignește si mai ales de ce ma ameninta sa stau departe de nepotul ei. Sunt chiar asa jalnica?
    Il privesc pe Lucas si simt ca ma îndrăgostesc de el si de zâmbetul lui, dar cu femeia asta care nu ma scapa din ochi nici o clipa, va fi greu sa ma apropii de el fara sa existe consecințe. E greu,dar pentru prima data in viata ma simt in stare sa fac fata unui risc si acela ar fi, mai mult sau mai putin, disparitia mea din viata acestei familii. Sunt pregatita sa indur ceea ce va urma, pentru a sta aproape de Lucas,si sunt sigura ca vrăjitoarea e pregatita deja.
    Se uita la mine, probabil speriat ca nu spun nimic si zambetul ii piere.
     - Imi pare rau.il aud spunand.
     - Pentru ce?
    Nu spune nimic câteva secunde si pot sa simt ca e nervos.
     - Vio.. Nu e cea mai placuta persoana din lume.. si pare resemnat.
     - Nu..nu e vina ta...
     - As vrea sa se comporte si ea ca un om. In schimb tot ce stie sa faca e sa-mi distruga viata si sa-mi indeparteze prietenii... Mi-a ajuns!
    Desi eram de acord cu el, nu puteam sa-l încurajez sa rupa legăturile cu matusa sa malefica.
    Isi trece mainile prin par si abia acum vad cât de stresat e defapt. Din nou imi rasare in minte ideea ca el are probleme reale in timp ce eu simulez doar. Imi amintesc ca trebuie sa merg acasa si ma ridic fara sa spun nimic.
     - S-a întâmplat ceva? intreaba agitat.
     - Trebuie sa ma întorc acasa. Probabil parintii mei deja ma cauta.
     - E ora 9 jumate...
     - Exact.
    Am devenit putin mai distanta cu el de cand a aparut Vio cu amenintarile ei si stiu ca si el simte asta. Poate ca pana la urma mi-e putin frica de ea,dar nu o sa ma dau batuta.
     - Te duc acasa.
    Se ridica si ia cheile de la masina, asteptand sa o iau înainte.
     - Merg singura. Pana la urma e doar 9 jumate.
   Auci. Asta a fost urat.
     - Am spus ca te duc eu. Punct.
     - Virgula. Am zis ca merg singura. Nu ma mai enerva!
    Incepe sa rada,ceea ce ma surprinde.
     - Încăpățânată mai esti.
     - Mda..
     - Ai cam prins curaj. Sunt un profesor bun..spune foarte mandru de el.
     - Termina! si zâmbesc si eu usor. Pe mâine!
    Deschid usa sa ies,dar ma prinde de mana.
     - Hmm? intreb.
    Ma trage in bratele lui si ii simt din nou mirosul familiar care imi place asa de mult. Ma simt in siguranță cu el, ma simt protejata.
     - Ai grija.
    Zambesc la gandul ca isi face griji pentru mine.
     - Sigur ca da, tati. si imi dau ochii peste cap.
    Ma desprind cu greu din stransoarea lui si ii fac cu mana de pe scari. Ma întorc pe calcaie si in scurt timp ajung la capatul aleii.
     Daca stau sa ma gândesc, abia acum realizez ca eu si Lucas ne-am apropiat foarte repede. Nu credeam in veci ca o sa se întâmple asta. Nu mai cred in norocul meu  de multa vreme,insa acum cred ca s-a trezit din somn. Stiu ca sunt o ciudata si stiu ca nimeni nu s-ar împrieteni cu mine, tocmai fiindcă vorbesc o data la 5 mii de ani. Totuși, Lucas e diferit. Nu a luat-o la fuga cand m-a vazut, nu a facut misto de mine si cel mai important, ma accepta.    

     Probabil ca nu e iubire..bineînțeles ca nu e iubire,doar au trecut 2 săptămâni numai! Dar sunt sigura ca suntem prieteni si asta ma face îndeajuns de fericita. Acum,daca nu ar fi si bagacioasa aia de matusa-sa, totul ar fi perfect. Insa continua sa ma ameninte si, desi parea draguta la început, mi-am dat seama ca nu e asa. Deja începe sa-mi fie frica de ea si presimt ca, in curand,ceva se va întâmpla. Gândul asta ma tot bantuie de cand am întâlnit-o prima data.
    Ajunsa in capatul aleii, întorc capul pentru o ultima privire. Lucas nu mai e acolo. Zambesc la gandul ca tocmai am petrecut o zi cu el, cand credeam ca asta e imposibil pentru una ca mine.
    Cand ma întorc insa, surpriza!
     - Aplauze! Ti-ai dat seama in sfârșit ca esti in plus. si rade ironic.
    Incerc sa ma abtin de la vreun comentariu usturător.
     - Defapt, e târziu si parintii ma așteaptă. De-asta plec.
    Incerc sa trec de ea si sa-mi continui drumul,dar se pare ca ea nu se lasa cu una cu doua. Se propteste in fata mea,gata de atac. Are o privire asa de rece,incat ma sperie de-a binelea.
     - Unde te grăbești? Inca e devreme.
    Ma uit urat la ea,insa nu se întâmplă nimic.
     - Ce vreti mai exact de la mine?!  ma rastesc la ea,deja enervata peste masura.
     - Oh draga mea, putem sa ne tutuim. In fond,o sa fim foarte apropiate.
    Zâmbetul ei ironic îsi face aparitia din nou si ma gândesc la o replica buna cu care sa ii inchid gura. Nu-mi vine nimic.
     - Bine. Deci, ce naiba vrei de la mine?
     - Mi-ai încălcat teritoriul.
    M-a lăsat cu gura cascata din nou.
     - Esti matusa lui, pentru Dumnezeu! Ce teritoriu?!
    Nu cred ca am spus asta! Am făcut-o pedofila pe fata.. Dar, hei, a meritat-o din plin!
     - Inca esti naiva scumpo.. Oricum e prea târziu sa iesi din joc acum. Vom vedea cat de curajoasa esti cand va incepe cu adevărat.
    Pare multumita de sine si nu înțeleg cum poate fi atat de rea. Nu vad care e problema ei cu mine. Ah, am îndrăznit sa intru in vorba cu nepotul ei, eu, un nimeni, am îndrăznit asta. Probabil ca asta e. Poate ca e obișnuită doar cu persoane selecte si lucruri rafinate. Eu nu ma incadrez in nici o categorie.. Parintii mei m-au invatat sa nu judec pe nimeni dupa coperta, insa in cazul lui Vio nu cred ca se aplica aceasta regula. Pur si simplu ma sfasie din priviri, fara sa-mi spuna motivul pentru care face asta. Sunt ca o intrusa aici. Poate ca intr-un fel are dreptate si locul meu nu e aici, dar daca o luam asa, locul meu nu e nicăieri...
    Tresar când simt ca e fix in fata mea. Nu imi amintesc sa fi fost asa de aproape cu un minut in urma. Intinde mana si imi prinde o suvita, pe care o invarte pe deget.
     - Biata de tine.. Nici nu stii ce te așteaptă..
    Apoi imi prinde in mana un pumn de par si ma trage inspre ea. Simt cum pielea capului ma furnica si deja simt durerea. In momentul asta i-as arata eu cum arata o bataie adevărată, dar totuși e matusa lui Lucas si nu ar fi frumos sa fac o impresie rea de la început.  Va trebui sa invat sa o accept cu tot cu pasaricile ei.
     - Ar fi bine sa te pregatesti, tarfa mica.
    Si cu asta imi da drumul, trantindu-ma pe trotuarul umed. Simt ca imi dau lacrimile, fiindcă ma simt nedreptatita si inteleasa gresit, dar nu vreau sa par slaba in fata ei. Astept sa-si ia doza de satisfacție și sa plece. Cand o vad pierzandu-se pe strada, sub ploaia marunta aparuta brusc, imi permit in sfarsit sa eliberez o lacrima.
Femeia asta e un monstru.

*Lucas*

    Dupa ce pleaca Eliza, ma intorc in sufragerie. Imi amintesc fiecare clipa din aceasta zi. Eliza e minunata, pur si simplu ma innebuneste. Simt ca e diferita. Ma saturasem deja de toate papusile prefacute ce umblau după mine ca dupa David Beckham. Am nevoie de o persoana simpla, normala si fara fițe in cap. Sunt sigur ca persoana potrivita e însăși Eliza, dar va fi extrem de greu sa o conving de asta. Luand in calcul toate problemele mele si bineînțeles nelipsita matusa Vio, produsul final, adica eu, nu e chiar satisfăcător. Dar sunt pregatit sa lupt cu orice de data asta.
    Exceptand intreruperile lui Vio, care au cam speriat-o pe Eliza, totul a fost de vis. E prima fata pe care am adus-o acasa. E prima tocmai fiindcă Vio le punea pe fuga pe toate si era cazul ca asta sa inceteze. Se comporta de parca ar fi seful si eu sclavul ei. Pacat ca nu va mai fi niciodată cum vrea ea.
    Suna un telefon. Nu stiu de unde vine sunetul, caci nu imi suna cunoscut. Incerc sa depistez directia de unde suna si ajung la masuta din sufragerie. Un telefon alb era asezat pe masa si continua sa sune. Of, Eliza si-a uitat telefonul! Il iau,iar pe ecran apare:  Tata. Decid sa răspund totusi.
     - Alo?
     - Cine e la telefon?! aud vocea speriata a barbatului.
     - Ăă...
    Habar n-am ce sa-i spun. Poate nu e de acord ca Eliza sa vorbească cu baieti, in afara de Davis ala bineînțeles.
     - Cine esti si unde e Eliza?! aproape ca tipa la mine.
    Stai putin! Ea trebuia sa fie acasa pana acum!
     - A plecat de aici de o jumătate de ora.       Si-a uitat telefonul. incerc sa-i explic.
     - Pai uite ca nu e aici si afara ploua cu galeata!! Ar fi bine sa fie acasa in 10 minute sau ti-o iei urat băiețaș!!
    La dracu'! Tocmai am fost amenințat de tatal mult prea protector al unei fete! E grav. Trebuie s-o prind din urma pe Eliza si sa o duc acasa.
    Ma indrept spre usa si caut o umbrela.
     - Vio! Unde mama ma-sii ai pus toate umbrelele?!
    Nimic.
     - Vio!!
    Futu-i. Acum si-a gasit sa plece.
    Deschid usa si dau nas in nas cu o Vio plouata.
     - Doar nu te-ai gândit sa apari! Nu ai văzut-o pe Eliza pe undeva pe drum?
    Ridica o spranceana si ma priveste superior.
     - Caut-o singura, printule.
    Trece pe langa mine si intra in bucătărie.
     - Ce vrei sa spui cu asta?! Daca i-ai facut ceva, te omor!
    Incepe sa rada si ma enervez si mai tare.
     - O sa fie o adevărată telenovela. Abia astept. sopteste in timp ce își toarna niste vin.
    Nu are rost sa astept explicațiile ei, pentru ca nu le-as primi decat maine dimineata. Ies in ploaia rece si nici nu ma obosesc sa ma intorc dupa vreo umbrela.     Caut pe una dintre strazi si dupa 15 minute vad ca nu e de gasit in partea aia. O iau pe strada de langa si caut in detaliu prin fiecare coltisor. Unde Doamne iartă-ma poate fi?! Taicasu o sa imi ia gatul daca nu o gasesc si deja au trecut alea 10 minute.
    Intru si in parcarea unui bloc, crezand ca o sa gasesc ceva. Nimic.
    Apa curge pe mine, dar nici nu o simt. Incep sa ma panichez, stiind ca Eliza e undeva pe aici si totusi nu pot intelege ce s-a întâmplat.
    Suna telefonul din nou. Al Elizei. Oh,poate o sa-mi spuna ca e in siguranță acasa. Raspund cu greu, frica pulsandu-mi in vene.
     - Esti mort băiete!! il aud pe tatal ei urland la mine.
    Realizez ca e mai grav decat pare si ma cuprinde teama ca i s-ar fi întâmplat ceva. Si sunt sigura ca Vio are legatura cu asta. I-am văzut privirea aia de învingătoare cand am intrebat-o unde e Eliza. Era mult prea relaxata si asta a dat-o de gol.
    Fac cale intoarsa si merg direct spre casa. Intru si urc la etaj. Nu ma obosesc sa bat la usa ei, ci intru fara niciun avertisment. Ma indrept cu pasi repezi spre ea si o prind de par. M-a enervat al naibii de tare.
     - Unde?! Unde e?!
    Are tupeul sa îmi rada in fata.
     - Raspunde-mi nenorocito!! Ce ai făcut cu ea?!
    Si o trag mai tare de par. Vad ca se stramba de durere dar nu imi pasa. Poate ca durerea Elizei e mult mai mare acum.
     - Stii, in privinta asta ( se refera la trasul de par), am fost blanda.
    Aproape ca turbez cand înțeleg la ce se refera.
     - Tu! Tu femeie nebuna! O sa ti-o platesc!
    Ii dau drumul si cade pe pat,inca razand. E o psihopata.
    Ies din nou in strada. Ploaia s-a mai domolit, dar e frig. Deja a trecut o ora de cand Eliza a plecat de aici si ideea ca din cauza mea a plecat si ca din cauza mea e acum undeva in frig, ma sufoca, ca o otrava. E vina mea. Realitatea ma loveste fix in moalele capului.

Buna buna!
Capitol nou. E putin mai lung si o sa incerc sa le fac asa pe toate de acum înainte.
Enjoy^^
Aștept pareri.