Heal me / Vindeca-ma

Capitolul 24

Capitolul 24
*Eliza*

Cu un ochi aproape inchis de somn, privesc farfuria din fata mea. Oua si bacon. Miroase asa de bine, iar aduse la pat sunt si mai gustoase. Mama îmi aducea micul dejun la pat doar când eram mica si prea încăpățânată să merg la masa din bucătărie. Acum nu imi mai gateste nimeni, după accident plecand din nou in Seattle. Si asta am aflat-o prin telefon. "Jobul asta e prea important sa il pierd, draga mea." mi-a spus înainte sa mearga la aeroport. Aparent, dacă ma pierdea pe mine, nu era mare chestie. Eu nu fac bani si pe buna dreptate sunt pe un alt loc in lista lor de priorități.
Ma intorc spre mancarea ce arata delicios si incep sa infulec. O bataie la usa imi intrerupe festinul si ma simt nevoita sa răspund, mai ales ca m-a si hranit.
- Intra. spun repede.
Pun furculita deoparte si astept pana cand fata ce aproape m-a calcat cu mașina aseara se așează pe marginea patului.
- Neața! Vad ca ti-a fost cam foame. spune zambind.
Aplec privirea vinovata către farfuria acum aproape goala. Da, chiar mi-era foame.
- Mulțumesc, a fost delicios.
- Bineînțeles ca a fost. Doar e facut de mine.
Incep sa rad la replica ei. Imi place de ea. Aseara, dupa ce m-a cules de pe jos, nu a vrut sa ma lase sa merg acasa pe motiv ca vrea sa se revanșeze ca aproape m-a omorât. Desi nu a fost vina ei. A fost vina scorpiei ăleia. A doua oara când încearcă sa-mi faca felul. Sau a treia?
- Si, cum ai dormit?
- Destul de bine, ținând cont ca era sa mor cu câteva ore in urma. spun zambind.
- Ca tot veni vorba..Cum ai ajuns in mijlocul soselei? Sper ca nu ai inclinatii satanice si pregateai vreo incantație. spune oripilata.
- Ce?! Nu..nu, doamne ferește!
- Atunci?
Nu cred ca ar trebui sa ii spun ce s-a întâmplat cu adevărat. Practic e o necunoscuta. Una care m-a salvat. Asa ca o dau pe ocolite.
- Voiam sa trec strada..si..si am alunecat.. Cred. Sincer nu imi amintesc exact si..Oricum, mulțumesc ca nu m-ai făcut placinta.
- Oh, nici o problema. rade.
- Si ca m-ai lasat sa stau la tine.
- Cu placere si de data asta.
- Si ca m-ai hranit.
- Ok ok, am prins ideea. Iti dau ocazia sa te revansezi. Asa ca, ce zici de o călătorie scurta la McDonald's?
- McDonald's? spun cu antenele pe frecventa.
- Da, stii tu, locul ala cu hamburgeri si cartofi si alte chestii cu super-multe calorii.
- Da da, cred ca imi amintesc de el, spun amuzata.
- Te bagi?
- Cand e vorba de cartofi prăjiți contează pe mine!
Si chiar aveam nevoie de o ieșire cu oameni de varsta mea. Iar ea are 17 ani din cate imi amintesc.
- Atunci ridica-ti fundul din pat si hai sa ne indopam!
E ciudat cum ne cunoaștem de mai puțin de 12 ore si deja vorbește ca Davis.
- Ăă, Grena?
Se intoarce din cadrul usii si ma priveste întrebătoare.
- Mulțumesc din nou.
Imi ofera un zâmbet de zile mari,după care dispare pe hol.
.
.
.
- Doamne, câți oameni ar fi in depresie daca s-ar inchide McDonald's! spun in timp ce mai rontai un cartof.
- De acord. Nu ma satur niciodată de chestiile astea, desi contin al naibii de multe prostii.
Incep sa rad si faptul ca nu-i pasa ce mananca imi amintește din nou de Davis. Si de Lucas. Planul meu de a-l gasi a cam dat gres. Nici la telefon nu imi răspunde, de parca as avea vreo boala contagioasa ce se transmite prin unde. Ma tot gândesc ca poate nu vrea sa fie gasit si ca tata a avut dreptate. Nu e de mine si nu a avut niciodată de gând sa avem ceva împreună. De ce ma gandisem ca ar fi putut fi ceva?
- La ce te gândești? vocea Grenei imi intrerupe gandurile.
- La nimic...
- Si.. Nimicul asta e dragut? imi face cu ochiul.
Fata asta chiar e amuzanta. Si perspicace.
- Da, este. spun intimidata, deruland in gand imaginea lui Lucas.
- Si cum il cheama pe acest domn Nimic?
- Nu esti tu puțin prea curioasa? intreb amuzata.
- Aici ai dreptate. Dar nu schimba subiectul.
Se pare ca n-am nici o șansă. Oare Davis are vreo sora ascunsa?!
- Ai 5 secunde sau ma simt nevoita sa folosesc forta. 1..4..
- Nu prea stii număra. replic sec.
- 5. Timpul a expirat, spune in timp ce-mi ia farfuria cu cartofi din fata.
- Oh, nu ai făcut asta! E război!
- Imi spui cine e printul din cauza caruia nu ma bagi in seama si copiii tai se intorc la tine,spune tragand cu ochiul la cartofii mei.
- Of bine! dau din maini exasperata. Vrei sa stii cum il cheama? Lucas il cheama. L-U-C-A-S.
- E un început bun. Continua.
- Nu pana nu imi dai copiii inapoi.
Imi inmaneaza farfuria,dupa care ma atinteste cu privirea-i atotștiutoare.
- Deci, ia spune..cum e Lucas asta?
- Pai,stii tu..are picioare, maini..e un om destul de normal.
- Cuvantul cheie " destul de ". Dezvolta.
- Nu mai e nimic de zis.
- Din moment ce ignori si cartofii astia crocanti si delicioși, e clar ca e un fel de zeu.
Oh da, inca ce zeu.
- Hei, pământul catre tine! Ma asculti macar?
- Normal.
- Repeta ce-am spus. spune enervata.
- Ca e un zeu?
- Si am dreptate?
- Oh doamne, zici ca esti Mama omida. Stii totul!
Incep sa zambesc pana la urechi ca o fata de 13 ani ce are primul iubit. Defapt, eu am 19 si nu sunt mai presus.
- Are ochi verzi..si..si gropițe. Si e inalt si brunet. Si e simpatic si foarte dragut cu mine. Si..
- Si?
- Si acum probabil sta ascuns in vreo debara, ca sa scape de mine.
Realitatea de care am uitat pentru putin timp navaleste din nou. O portie de cartofi nu schimba faptul ca totul e greșit, ca Lucas nu ma vrea prin preajma lui si ca Vio ma urmareste ca un criminal in serie.
- Stai putin. Ce tot spui acolo?intreaba curioasa.
Ii povestesc in mare cam cum sta treaba, evitand sa mentionez de matusa nebuna si de " cosmaruri ". Omit si faptul ca Grena e aproape o necunoscuta si ii povestesc istoria vietii mele. Cel puțin stiu ca nu are cui sa spuna mai departe toate astea.
- Hei, las' ca iti gasim alt iubit. incearca sa ma inveseleasca.
- Sigur, as avea nevoie de unul identic.. Si asta nu e posibil.
Ofteaza si minutele se scurg fara sa spunem niciuna nimic.
- Asta e! spune dupa vreo 15 minute.
- Ce..cine e? Unde?
- Nu aici prostuț-o!
Ah, acum sunt si prostuță.
- Cred ca tocmai ti-am gasit iubit.
Ma ridic de pe scaun, impingandu-l in masa vecinilor care deja imi aruncau priviri ucigase.
- Scuze. le spun.
Ma asez din nou si astept explicații.
- Ti-am spus ca trebuie sa fie unul identic, ceea ce nu se poate, asa ca las-o balta. Nu vreau pe altcineva.
- Of, baga ceva in gura si taci! Ascultă-mă! E un tip care vine la cabinetul mamei mele. E..
- Grena, vorbesc serios..
- Si eu. Acum taci. Deci, tipu e inalt si super-dragut..Ia stai, cred ca am o poza! Ii trebuia mamei pentru dosarul medical.
Ma uit in jur plictisita de discutia asta. Nu are nicio sansa sa imi bage pe altcineva pe gat, dar o las sa-si faca numărul.
- Am găsit! zambeste fericita.
- De ce ai face poza unei poze,care apropo, e si confidențiala.
- Cum de ce? Sa am la ce sa visez noaptea. si imi trage șmecherește cu ochiul.
- Esti imposibila. spun amuzata.
- Stiu, dar merita.
- Ia da-mi sa vad cine-i Zeul tau.
Ii smulg telefonul din mana ca sa vad si eu cine-i minunatia. In secunda doi zici ca s-a oprit timpul.
- Rahat.

Hei, capitol nou. Stiu ca nu e foarte multa actiune in el, dar azi-maine urmează inca unul, care va compensa.
Kisses:*