Stellar Oneshot {K- Idols}

Ten From Wayv

Scris și editat de daisyuta--

NEW HEROES

"Nobody knows how I got here
Nobody cared for my dream
I get high off my lows and stronger from the blows
So I keep on, keep on, keep on"

Ten pov

Mă uitam spre fata mai mică cu câțiva ani decât mine, cum îi zâmbea mamei ei spunându-i ca este bine. Pe cine minte... vedeam durerea din ochii ei, mi-a spus chiar mie că o doare. Sayuri... e colega mea de cameră în spital... spitalul în care îmi petrec copilăria de 2 ani din cauza problemelor mele... iar aceasta fetita, de doar 5 ani... trece prin lucruri grele de la o varsta frageda, asa ca... ne-am imprietenit aici, viața e grea in spital. La 10 ani, as fi avut atat de multe lucruri de învățat, fie la scoala, fie la dansuri, ceea ce iubeam eu cel mai mult... Fie sa imi fructific talentul la desen, pe care incerc cu greu sa il dezvolt si aici... noroc cu Sayuri. Imi vorbeste toata ziua de anime-uri si mai ales de Sailor Moon, ba chiar ne uitam câteodată, amandoi, la anime... astfel ca eu ii desenez cate ceva, sa o fac fericita, nu ii pot lua durerea, dar o pot face sa uite de ea... cat de cat. După ce mama ei imi face cu ochiul, ii zâmbesc scurt si merg spre patul lui Sayuri... care deja se uita la mine cu ochi sclipitori. Daca părinți nu am, mama ei mi-a devenit si mie ca o mama, astfel ca... eu chiarsimt ca Sayu e sora mea. Poate daca nu ar fi fost asa de micuta... as fi zis ca imi place de ea. Dar suntem inca copii, ce stim noi despre iubire?

- Sayuri. Vrei sa iesim afara? O sa cer voie doamnei doctor sa ne lase sa iesim. Iti duc eu scaunelul cu rotile... adica o sa te plimb eu. Sunt puternic.

Fetita cea mica chicoteste.

- Sigur. Eu ma bucur ca merg in scaunel cu rotile... macar asa esti mereu pe langa mine.

Ma uit trist la ea... in locul ei nu as spune asta. Problemele mele sunt unele psihice, dar ale ei... pot dura cateva luni, câțivaani sau chiar toata viata. Ne-am putea juca fotbal impreuna, prinselea... dar astea doar daca ea ar putea merge. Si deocamdată... nu poate...

- As fi pe lângă tine si daca nu ai fi in scaun cu rotile, oricum as sta in spitalul asta infect. O companie nu strica... dar banuiesc ca asa a vrut Doamne Doamne. Haide, daca iesim acum, vom prinde un peisaj senin si am ce desena deseara.

Fata zâmbește fericita si bate din palme, zambindu-i baiatului mai mare. S-ar fi putut spune ca a începutul sfârșitului...

_Peste câteva luni_

- O pierdem! Electrosocurile de 150W sunt prea puternice pentru ea, e o copila. Dati la 100W!

Doctorii ascultau incet indemnurile sefului lor, sub privirile unui baiat confuz, cu ochisorii sai de vulpe, curios sa afle ce se intampla dincolo de geamul in fata caruia statea.

Ten pov

In tot spitalul galagia reverbera inca de dimineata. Nu stiam ce se intamplase, de dimineata Sayuri nu era in patul de langa mine, acolo unde statea mereu si astepta sa ma trezesc. Oare s-a vindecat brusc si a plecat? Fara sa isi ia la revedere? Mintea mea de copil nu procesa pericolele in care s-ar fi putut afla, asa ca am inceput sa colind curios spitalul, in cautarea ei sau macar a mamei cu care stiam ca pot vorbi atat despre mine, cat si despre ea. Dintr-o data, aud niste vorbe specifice doctorilor... Nu stiam prea multe, dar stiam cate ceva din anime-uri si filme. Cineva era pe moarte. Ma urc curios pe un scaun ca sa pot ajunge la geam, ca sa vad ca de fapt, pe patul mult prea mare sedeau 2 picioruse ale unei fete care imi era foarte cunoscuta si draga. Era Sayuri pe  acel pat, încercând sa fie salvata de doctori.

- Nu se mai poate face nimic, nu o putem salva. Pregatiti hârtiile, trebuie sa scoatem datele necesare certificatului de deces.

Cum adica certificat de deces? Ea... nu poate muri, nu...? Ei... sunt doctori. Ar trebui sa o salveze, de aia se numesc doctori!! Ma uit la ei, dar se opresc din ce faceau inainte. Chiar se lasa asa?! Nu rezolvi nimic daca faci asta. Eroii adevarati lupta. Sayuri, tu esti o eroină... De ce ai incetat sa lupti? Doctorii de ce au incetat sa te salveze? Chiar ai renuntat? Nu vrei sa ma mai vezi pe langa tine? Mintea mea era incarcata cu tot felul de chestii. Nu imi vedeam rostul vietii, eram un copil fara prieteni, singura fiind Sayuri. Se pare ca trebuie sa ma obisnuiesc sa fiu singur de acum incolo, daca ea a plecat de langa mine, de langa noi. Si... aceasta a fost clipa in care am stiut ce vreau sa fac cu viata mea. Nu aveam de gand sa renunt intru totul la visul meu de a deveni dansator, dar din clipa in care am vazut cum se chinuiau acei oameni, am stiut ca vreau sa fiu un doctor. Daca ei nu au putut-o salva, trebuiesa o pot face eu.