Ducesa lui Black Lion [ Vol 1 ]

Capitolul 11

Tasia Pov :

Oare am luat-o pe calea cea bună ? De vreo două zile hoinăresc prin pădurea misterioasă, și întotdeauna sfârșesc prin a mă întoarce la un conac vechi , care nu îmi inspira deloc încredere .

Acest conac... înfricoșător, plin de amintiri, îmi aducea aminte de dansul grațios al perechilor, de râsetele debutantelor, eu nu am apucat să îmi fac debutul în societate , nu îl voi mai face vreodată...

Copacii care acum câțiva ani erau verzi și plini de viață,  sunt acum îndoiți, cu crengile rupte și uscate , parca ar fi fost răpuși de vreo boală, sau modelați de o forță supranaturală

Am și sentimentul că sunt urmărită, acest sentiment îmi face pielea de găină, poate ca eram mai bine să fi mers în micuța pajiște rotundă , măcar eram în siguranță pana la venirea nobililor care vânau prin aceasta zonă, între timp am hotărât să vizitez micul conac dărăpănat, și să îmi înfrâng teama legată de fantomele trecutului care mă bântuie chiar și acum .

-Nu ai ce să cauți la conac, micuță domnișoară ! O voce groasă , îmi îndată că acest conac este casa lui , este cam ciudat că nu auzisem pe nimeni , dar niciodată nu este prea târziu .

-Vă rog, să mă scuzați ! Nu am vrut să vă deranjez , însă m-am pierdut de vrei două zile, și nu mă pot întoarce înapoi la mătușa mea ...

-Prin această parte, nu a mai fost nimeni , în afară de stăpânul și amanta sa, dar cred că ei au pierit lăsându-mă pe mine paznicul acestui conac blestemat.

-Conac blestemat ?

-Da, my lady, conacul a fost construit de fiul risipitor al unui duce foarte influent , dăruit pentru amanta sa care născuse o fetiță și de care nu a apucat să se bucure de viață, din păcate ... se uită trist la mine, privirea lui studiindu-mă din cap până în picioare.

-Oo, vai ! Îmi pare rău pentru această tragedie , sper din suflet căci își vor găsi liniștea .

- Eu am sperat de mulți ani , acest lucru dar din păcate sufletele lor nu au fost niciodată liniștite .

-My Lady, aș dori să te pot întreba , ce faci singură prin acest ținut magic ? Neînsoțită de nicio slujnică, sau cavaler , pari a fi de viță nobilă , dacă nu mă înșel, vorbi pe un ton indiferent.

- M-am pierdut de mătușa mea , și am uitat drumul , nu mă simt bine deloc și aș dori să vă rog dacă mă puteți ajuta , stimate domn.

Nu îl putea vedea pe bărbatul îmbrăcat la un costum frumos, dar care data din a 5 generație , probabil s-o fi rătăcit și domnul din moment ce nu putea să părăsească conacul, sau eu mi-am pierdut mințile ...

- My Lady, te pot ajuta să te întorci înapoi la mătușa ta, însă aș dori ceva în schimb , zâmbi trist băbatul .

- Nu am bani la mine, dacă doriți să veniți cu mine pana la mătușa mea , am sa vă pot da o recompensă pentru ajutorul acordat .

Tasia se gândi puțin, și lua micul lănțișor  primit de la mama sa vitregă , și îl puse de creanga unui copac.
Din cauza întunericului, nu putea să îl vadă pe bărbatul cu vocea minunată care se oferise să o ajute pe micuța ducesă.

-Sper să vă ajute acest lănțișor , dacă nu  să vă dau mai multe bijuterii , și în plus v-aș putea să vă mai ofer ....

Bărbatul se ridică din scaunul confortabil , care se află în umbra copacului vrăjit și păși ușor spre micuță.
Îmbrăcat într-un costum albastru închis, având primii nasturi deschiși, putea în sfârșit sa vadă bărbatul misterios de care nu îi era frică.

Părul său blond, pielea ușor bronzată , ochii cenușii, și zâmbetul pe care îl vedea ori de câte ori privirea ei îl amintea,  o făcea să creadă că totul se întâmplă în imaginația ei, nimic nu este real, toate aceste întâmplări și întâlniri sunt doar rodul imaginației.

Când terminase de înfruntat aceste sentimente de respingere , bărbatul se apropie de ea și o sărută pătimaș.
Tasia stătuse nemișcată , și nu îi răspunde sărutului, teama care se instalase în interiorul ei o făcu să realizeze un lucru , trebuia să fugă de bărbatul superb care încă nu îi luase mințile, dar înainte sa procedeze așa , limba lui se qvantă și mai mult în gura micuței, scoțând sunete de plăcere.

-Micuța mea, întrerupse momentul intim pentru a-i redea respirația , și pentru a o zăpăci.

-Micuța mea, să nu lași un alt bărbat să se atingă de tine, altfel voi înebuni !.

-Ești numai a mea ! Încă din momentul în care ai pășit în pădurea magică , mi-ai furat inima, m-ai femecat, m-ai înnebunit atât de tare încât nu am putut rezista .

-Tot ce am vrut de la tine, și încă te vreau este să ne căsătorim și să te sărut neîncetat . Vreau să devenim părinți , te vreau ! Îi mai lua capul fragile în mâinile sale și o sărută senzual , soptiindu-i cuvinte dulci.

Îi pusese la gât, și la mână o brățară încrustată cu safire magice care aveau să o aducă aproape de el tot timpul.

-Voi veghea mereu asupra ta, te voi iubii tot restul zilelor mele, micuța mea , speranța mea.

Tasia, îi lua mâinile între ale sale, și rosti o rugăciune, acela fusese momentul în care gardianul său fusese eliberat de blestemul conacului , iar ea fusese dusă în casa marchizului .

-Am să te găsesc, puiul meu, așteaptă-mă și când ma vei vrea lângă tine, mângâie brățara iar eu te voi fii lângă tine , să ai grijă de tine iubire mică , și îți mulțumesc ! O mai sărută încă o data  aceasta fusese sărutul lor de adio, iar micuța Tasia , dispăru din raza sa.

-Ne vom revedea, iubire ! Să fii sigură de asta !