Amanta regelui

⚜ Capitolul 5: Gelosul ⚜

Verus amor nullu novit habere modum.

(Dragostea adevărată nu cunoaște limite.)

Focul de armă răsunase tare și răspicat, deși nu am reușit să văd instant cine anume mânuise acel pistol, am reușit să descifrez hainele domnului Dupont. L-am văzut aruncând un pistol cât colo, alergând înspre palat. I-am zărit apoi pe soțul meu și pe Catherine din depărtare, privind cu o oarecare înfiorare cele petrecute.

— Cine-i acolo? replicase Marie înspăimântată.

Privindu-l încă pe domnul Alexandre cum se îndrepta iute spre castel, aș fi putut jura că s-a oprit pentru o ultimă oară s-o mai privească o dată pe Marie.

— Șșșșt! replicase domnul Fouquet, în timp ce o trăgea îndărăt pe prințesă. Te-ar putea răni. Cine-i acolo? reluase el cu și mai multă tărie.

L-am văzut apoi pe domnul Alexandre urnindu-se din nou din loc, ștergându-și urmele în bezna nopții.

— Să mergem, replicase domnul Fouquet Mariei. Nu poate fi departe, încheiase pornind la drum cu elan.

— Dar ești neînarmat, observase ea, privindu-i hainele.

— Bastien este pe aproape, replicase el scurt, urmându-și drumul, în timp ce Marie se chinuia să țină pasul cu el.

Știam că domnul Fouquet nu ar fi avut niciodată ocazie să fi aflat cine a tras acel foc de armă în noapte, însă gândul ca domnul Alexandre ar fi fost deconspirat, mă ucidea. M-am dojenit singură spunându-mi că ar fi trebuit să fac ceva. Și am făcut. Domnul Fouquet și Marie mergeau în pas alert, când m-am decis să le îngrădesc drumul.

— Nicolas, așteaptă! replicase Marie neizbutind să țină pasul cu dânsul.

— Marie? replicasem cu o vădită prefăcătorie, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de ei.

— Viviane? replicase aceasta confuză, zărindu-mă prin bezna de afară. Ce-i cu tine aici? Trebuia să fii la castel! Nicolas, așteaptă!

— Soțul meu trebuie să fie fiert de griji! Trebuie să mă înapoiați la castel, vă rog! le cerusem fierbinte, iar domnul Fouquet păru să-și schimonosească chipul, însă dăduse aprobator din cap.

— Vino, replicase Marie. Nicolas ne va purta de grijă.

— Dar este neînarmat, conchisem, privindu-i hainele domnului Fouquet.

— Bastien este pe aproape, replicase prim-ministrul stins, încercând parcă să vadă cu ochii săi în kilometri în depărtare.

— Să mergem atunci, replicase Marie, iar domnul Fouquet mergea cu avânt în fața noastră.

— Ce tot faci? mă mustrase Marie în șoaptă fiind sigură că logodnicul ei nu ar fi auzit nimic.

— Doar fă ce-ți spun, i-am replicat la rândul meu. Catherine! Vladimir! Mă auziți?

— Ce tot faci? se răstise domnul Fouquet, văzând că zbieram ca o apucată.

— Trebuie să-mi găsesc soțul, domnule. Ce fel de nevastă aș fi dacă nu aș fi aproape de bărbatul meu?

— Una care seamănă cu amica ei, replicase acesta încet.

— Pardon?

— Să mergem să vă înapoiem soțului dumneavoastră, adăugase domnul Fouquet.