Amanta regelui

⚜ Capitolul 2: O mică dănțuială ⚜

Tacitae magis et occultae inimicitae timendae sunt, quam inditictae, atque apertae.

(Dușmăniile ascunse și tăinuite sunt mai de temut decât cele care sunt declarate fătiș.)

Când primii zori ai dimineții pictau cerul în nuanțe roșiatice dezmorțind natura după ploaia torențială de noaptea trecută, Maiestatea Sa Ludovic al XIV-lea a avut plăcerea de a-și anunța Curtea că binevoia să prânzească în grădina nordică. Câteva ore mai târziu, bucătăria prindea din nou viață prin mișcările agitate ale angajaților. Văzusem un purcel de lapte tolănit pe un pat de verdeață, iar mirosul puternic de iepure la cuptor îmi invada simțurile, însă nu am avut suficientă vreme să mă îmbăt cu toate aceste delicii: Curând o voce puternică strigase deîndată: le roi! Am executat o plecăciune adâncă, exemplu urmat de toți ceilalți, iar Maiestatea Sa ne-a urat tuturor o dimineață cât mai agreabilă, iar la cererea acestuia, întreg alaiul se urni din loc. Tocurile scurte și groase, pictate în nuanțe de roșu-sângeriu pe care au fost toți nobilii cocoțați, se auzeau cum pocăneau ușor pe marmură. Curtenele s-au îngrijit să îmbrace cele mai scumpe și elegante dantelării, fie și doar pentru un prânz.

Îmi mai aduc aminte că se discuta despre cât de plictisitor devenise Luvrul, aducându-se aminte că nu cu mult timp în urmă, în luna martie al aceluiași an, am asistat cu toții la nunta fratelui mai mic al regelui, Philippe d'Orléans, cu frumoasa, Henriette d'Angleterre. Acum câteva luni, nimeni nu se mai sătura să vorbească despre câte șiruri de perle purtase la gât micuța lo verișoară Minette la nuntă, și câte sortimente de ciocolată s-au servit în acea seară, însă astăzi curtenii alegeau să vorbească doar despre hectarele întinse și vaste ale domnului Fouquet.

— Luvrul se găsește atât de anost în aceste zile, fremătase Henriette, acea fetișcana cu păr roșu inelat, care-l apucă de braț pe Ludovic, privindu-l rugător, însă acesta doar i-a zâmbit.

Rochiile doamnelor foșneau, în timp ce coborau scările, auzindu-se în continuare pocănitul ușor al pantofilor cu toc. În drumul nostru, am traversat prin grădina principală, unde se găseau numeroase statui din marmură, înfățișând diverși zei greci și romani, pe care sora bunicii lui Ludovic, Catherine de Medici, a binevoit să le pună acolo cu mult timp în urmă.

Odată ajunși în grădina nordică, mi-am ocupat locul lângă Marie, așteptând precum și restul de altfel, ca regele să ia loc primul la masă. Apoi în funcție de orânduiala sa în palat, fiecare se putea așeza. După ce fost respectată eticheta, primul fel de mâncare începea să fie servit. Am observat flori proaspete ce au fost aranjate în vaze micuțe să decoreze masa, iar argintăria sclipea mai grozav ca niciodată, însă nimeni nu avea ochi să admire aceste flecuștețe, întrucât alte chestiuni așteptau să fie dezbătute mai întâi.

— Astăzi s-au isprăvit două săptămâni de la ultimul bal pe care l-a ținut Luvrul, se amăgise o a doua voce feminină, ținându-i isonul Henriettei. Devine incredibil de plictisitor pe aici, Sire. Iar în astfel de circumstanțe, vom fi forțați fiecare dintre noi să ne întoarcem la castelele noastre pentru a ne mai distra puțin! reproșase contesa Catherine, acea copilă destul de dezinvoltă pentru vârsta ei, cu nuri frumoși și ochi negrii, însă cu dinți puțin cam stricați.

— Dar balul de ieri seară, draga mea? a intervenit Marie, din dreapta mea, care ar fi vrut să împiedice o altercație. Chiar dumneata mi te-ai confesat că te-ai distrat de minune.

— Posibil. Însă nu am avut fântână de ciocolată, a replicat contesa, jucându-se absentă cu mâncarea din farfurie.

— Dar am avut un bal, nu-i așa?