Proud Cis

„Nu e sfârșitul, ci numai începutul!"

              Portul Winchelsea, Sussex de Est. Anglia, 20 mai 1436

Ne aflăm pe una dintre docurile mari ale portului din Sussex, conjurați pe toate părțile de corăbiile regale cu trei catarge care au fost puse la dispoziția suitei de război condusă de soțul meu și de nu mai puțin de un sfert din prietenii și lorzii aleși de însuși ducele de Gloucester împreună cu Consiliul Coroanei. Cu toții avem parte de o ceremonie glorioasă și solemnă găzduită de regele Henric însuși și de singurul – din păcate – său unchi rămas în viață, care privește din spatele lui, ca și când ar fi o umbră, printre crăpătura arcuită dintre corăbii, fix spre marea unduioasă, amenințătoare, ce ni se așterne dinaintea ochilor ca un orizont larg, la capătul căruia ne așteaptă temutul vrăjmaș. Privesc la rându-mi corabia cu trei catarge ancorată cu pânzele încă strânse și legate, clătinându-se ușurel pe suprafața apei, zărind câteva tunuri ce se ițesc dintr-o parte, fiind îndreptate în jos, spre docul pe care stăm. Privesc preț de încă o clipă și încerc să alung gândul infiorător al unui atac pe mare, îndreptându-mi atenția spre regele-băiețandru.

La cei cincisprezece ani ai săi, tânărul nostru rege stă singur iar noi toți îl măsurăm din priviri cu la fel de multă mulțumire ca și când am privi un giuvaier prețios scos dintr-o casetă de bijuterii; se înalță pe zi ce trece tot mai mult, pielea îi devine ușor îmbujorată – deși nu îmi dau seama dacă e de la frig –, are spatele drept și își poartă pieptul înainte, exact ca un oștean pregătit de luptă. Ba chiar mai mult, pare mai mult decât pregătit să își ia în primire rolul de rege iar acesta este unul dintre primele sale acte oficiale de când poartă coroana pe creștet. Drept ducesă de York, am onoarea de a sta foarte aproape de el, astfel că îi pot zări expresia gravă pe care o are – mult prea serioasă pentru vârsta lui –, cu ochii căprui sclipind de un cenușiu-întunecat ca apa în umbra enormă a corăbiei din fața noastră. Părul îi e tuns scurt, până aproape de urechi, exact ca al unui preot și observ că îi devine cârlionțat la ceafă. Lângă mine, înalt ca un munte e ducele de Gloucester, care mai-mai că nu plesnește de bucurie. Nu își poate stăpâni bucuria la gândul că ar putea vedea în el un al doilea Arthur și nu mă îndoiesc că țintuindu-l astfel, își vede propriul frate demult pierdut în cârlionții castanii, jucăuși și în expresia serioasă pe care o are întipărită pe față.

Regele pocnește din degete și întinde mâna înmănușată spre secretarul său, care vine grabnic și îi întinde un pergament înfășurat cu panglică de aur, purtând pecetea tare și lucioasă a regatului. Privirea mi se mută spre bărbații din fața mea – printre care se află și Richard și cei doi frați ai mei, Richard, conte de Salisbury și William, lordul Fauconberg –, care își scot pălăriile în semn de respect și își îndreaptă privirile cu umilință înspre propriile cizme câtă vreme regele Henric citește proclamația și ordinul de război în latină. Mă uit la soțul meu și îi văd capul dezvelit cu părul fluturându-i ușor în toate direcțiile, oferindu-i o lucire aparte, ca și când ar fi poleit cu argint. Richard e înveșmântat la fel de maiestuos ca și când s-ar pregăti să plece la un banchet dat în cinstea regelui Franței, nu la un război, pe un tărâm atât de dezbinat încât aproape că pare lipsit de nădejde. Tunica de catifea albastră îi ajungă până la jumătatea coapsei, de sub care se zăresc perechea de coapse metalice ale armurii atent lustruite, curgând până mai jos, spre apărătoarele de genunchi și picioare, până la sabatoarele sudate cu lame – arată precum una dintre statuile meșteșugărite din palatul regal de la Westminster ce înfățișează sfinți și martiri. Toate acestea par a fi umbrite de livreaua gri țesută cu fir de aur, pe al cărui piept se înfățișează însemnul nobiliar - șoimul cu piedica de cal –, pe care îl poartă cu mare fală.

― Îți oferim ție, iubitului nostru Richard, duce de York, generalul nostru, puterea legală și armată pentru a putea trata pentru pace perpetuă și pentru a putea înlătura această boală nemiloasă a războiului pe care o întreținem pentru regatul nostru al Franței, încheie regele discursul său în latină.