Ducesa de York

188 9 2
                                    

                     Castelul Raby, județul Durham, octombrie 1424

Ne trezim la prima geană de lumină, la cântatul cocoșului, al cărui melodie vestește începutul unei sărbători de familie. E precum cântarea unui cocoș galic, simbolul mult vestit al regilor Franței, care anunță credința într-un viitor mai bun și care ne încredințează că melodia sa din ajunul răsăritului ne va cununa cu victoria. Castelul e cuprins de bucurie, căci astăzi vom serba nunta surorii mele, Anne, în vârstă de doisprezece ani. Servitorii ies și intră în odăi precum albinele, holurile devin pe dată aglomerate de covoare și tapiserii, galeria e împodobită cu decorațiuni și flori de hârtie scufundate în argint iar sala mare are pregătită o duzină de mese așezate de o parte și de alta. Bucătarii se ostenesc să ne servească cea mai bună tocană de vânat – mistrețul prins la vânătoare de însuși tata, pe care l-am păstrat special pentru această ocazie – felurite supe după rețetele de la curte și mâncăruri exotice, aromate cu condimente aduse special din Franța.

Eu și cu Anne ne aflăm în odaia mamei noastre, conjurate din toate părțile de femei, gătite pentru nuntă; sunt îmbrăcată cu rochia cea verde pe care mi-a dăruit-o sora mea și cu boneta mea mică, albă, de a cărui vârf atârnă un văl străveziu din mătase. Mă simt frumoasă și elegantă, având în vedere că ador rochia; mă desfăt cu materialul de catifea și cu mânecile ei din mătase, tăiate delicat, astfel încât să curgă lin pe încheietură în jos. Spre deosebire de mine, Anne nu e deloc încântată. Are una dintre cele mai frumoase rochii pe care le-am văzut vreodată – o rochie de catifea albastră ce pare că curge de la piept în jos, cu un decolteu bogat brodat cu fir de aur, îndeajuns de adânc încât să se întrevadă rochia de mătase pe care o poartă pe dedesupt. Țesătura blândă îi acoperă pântecul, zona din care materialul se despică, lăsând la vedere modelul floral țesut cu dibăcie; ploaia de margarete strălucește și pare că dansează datorită perlelor cusute în centrul lor. Mânecile îi sunt în mod voit foarte lungi și incredibil de largi și atârnă gingaș de încheietura ei subțire. Pe cap poartă o bonetă asemănătoare rochiei, cu văl transparent, lung până în pământ. Când o privesc din cap până în tălpi, prima mea impresie este că pare o regină de gheață. Rămâne așezată în fața oglinzii din argint bătut iar lumina soarelui îi coboară pe creștet în jos, făcându-i pielea alburie să pară prefăcută din marmură. E cea mai mare și importantă zi din viața ei – și nu zâmbește deloc. Nu e deloc fericită că se mărită; nu jubilează la gândul că are un soț care o va aștepta la altar și lângă care va fi trimisă să trăiască. Nu e fericită că va avea o gospodărie a ei și că acolo va fi stăpână peste tot. Nu îi convine deloc să conducă un palat al ei dacă nu poate trăi lângă cine își dorește. La drept vorbind, nici eu nu sunt, căci dacă ea va pleca, voi rămâne singură în acest imens castel, fără nimeni cu care să pot vorbi. În aceste ultime clipe pe care le mai avem de petrecut împreună, îmi pare cu adevărat rău pentru faptul că e nefericită –și mai ales în ziua propriei nunți.

Se întoarce spre mine, cea care îi țin în mâini colierul din perle, îl ia cu degetele ei subțiri și reci ca să îl așeze la gât. Firește că e o stinghereală de nesuportat între noi. În săptămânile anterioare petrecute împreună, tot ce am făcut a fost să scuipăm ca două pisici de pe acoperișurile caselor, mârâind asupra unui destin pe care nu e cu putință să îl creeăm. Firește că și-ar fi dorit să se poată mărită cu Richard și să devină ducesă și firește că mă urăște pentru faptul că eu o voi face. Abia se uită la mine, deși eu îi arunc priviri piezișe, cântărind în minte care ar fi momentul potrivit în care să îi vorbesc.

— Îmi pare rău că pleci, spun în cele din urmă. Îmi va fi dor de tine. Însă vreau să știi că îmi doresc să fi fericită.

— Ba nu, nu îți va fi, mi-o întoarce ea tăios. Nu e vorba de fericire, nici de ce vreau eu să se înfăptuiască; nu e niciodată vorba despre mine, ci despre ce voiesc să se împlinească tatăl și soțul meu.

Proud CisUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum