Proud Cis

Tot ceea ce soțul meu are nevoie să fiu

              Castelul Raby, județul Durham, sfârșitul verii 1429

Trec trei ani întregi de la ultima mea audiență cu familia regală de la Leicester iar acum am paisprezece ani. Cu fiecare zi care trece îmi aduc aminte, cu tot mai multă înțelepciune, că mă aflu într-un timp foarte îndepărtat de copilăria mea și că pășesc cu fiecare clipă tot mai departe de fata ce am fost cândva și că mă îndrept iute spre viitorul meu ce pare să îmi strălucească în față. Am crescut îndeajuns de mult încât să nu mă mai las purtată de povești cu prințese, rochii și cavaleri, la faptul că m-aș mai putea juca vreodată de-a ducesa alături de viitorul meu soț, acum în vârstă de optsprezece ani, care pare că începe să se transforme într-un bărbat de ispravă, așa cum nu puteam nădăjdui vreodată. Începe să se înalțe câte puțin pe zi ce trece – atât de repede încât acum mă domină cu înălțimea –, figura i s-a maturizat pe parcursul anilor, făcându-i trăsăturile feței să pară sculptate în piatră, umeii i s-au lățit, făcându-l să pară mai mare iar acum merge la pas egal cu orice lord din regat. Și eu încep să simt schimbările – m-am înălțat, trupul începe să mi se transforme, sânii încep să prindă formă sub cămașa de pânză, talia mi se subțiează, părul lung, aurit, îmi mătură brațele și umerii zvelți, ajungând până la strânsoarea fermă a cingătoarei. Mă uit în oglindă și încerc să îmi înăbuș surâsul de fericire: am devenit o lady, mă transform încet, încet într-o femeie și mă aflu atât de aproape de cea mai frumoasă parte a vieții mele. Sunt o fată și nu am cum să nu nădăjduiesc. Nu am cum să nu visez la ziua în care mă voi căsători și voi deveni ducesă de York, nu pot să nu jubilez la gândul că voi urca foarte sus, că voi fi o doamnă aleasă și semeață și că împreună cu soțul meu vom zămisli prunci aleși, copii care vor ajunge să slujească împreună, exact ca părinții lor, Casa de Lancaster – pentru care mă rog să cârmuiască pe veci!

E momentul începutului de seară, e ceasul cel mai frumos și tihnit din zi, chiar înainte de cină, când mă plimb alături de ducele de York prin grădinile îngrijite de acasă, simțind boarea de vânt bătându-mi în față, pietrișul scorțos dansându-mi pe sub picioare și ascultând cântecul mlădios al păsărilor ce zboară dintr-un colț într-altul al curții, care zboară făcând prăstăveală deasupra creștetului nostru. În față ni se aștern zorii, un soare leneș ce apune de după câmpiile întinse, strălucirea razelor sale oglindindu-se în apele line ale iazului de după zidurile ocrotitoare de piatră. Pe poartă văd intrând câțiva bărbați care cară în spate felurite plase legate la gură, în care se zbat peștii lucioși, solzii argintii sclipind în ultimele scânteieri ale zilei. În spatele lor, la o oarecare distanță, apar trei lăptărese venite de pe pășunile grase de lângă oraș, cărând fiecare câte două găleți pline cu lapte proaspăt ce atârnă de cobilițele ce le cară pe umeri.

Rămân cu umărul lipit de brațul lui și cu degetele pe materialul tunicii de catifea albastră pe care o poartă. Ne aventurăm pe cărările pătrate ale grădinii, simțămintele fiindu-mi inundate de parfumul de iasomie pe care îl poartă imprimat pe gât și pe obrajii prinși de soare, oferindu-i un aspect sănătos. Mă uit la el și îmi dau seama că nu mai arată ca o stafie, cu pielea albă, palidă, ce acum a dispărut; părul i-a mai crescut și acum vârfurile îi ating umerii, nasul îi e drept, cu vârf ascuțit iar buzele poartă culoarea cireșilor primăvara. Îl privesc așa ceva vreme și visez la clipele în care ne vom căsători și vom putea petrece mai mult timp împreună, drept duce și ducesă de York; mă gândesc la toate momentele în care vom avea propria noastră gospodărie, plină de oameni care să ne slujească deviza, care să ne iubească și să lupte pentru cauza noastră și a copiilor noștri. Mă gândesc într-atât de departe, mă aventurez și afund atât de tare în vise, desfătându-mă cu gândul, până la momentul în care, după ani de trudă, vom sfârși iarăși singuri amândoi, așa cum au sfârșit mama și tatăl meu.