Biblia în 180 de zile

Ziua 28

Romani 4:

[1]Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?
[2]Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
[3]Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
[4]Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat;
[5]pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
[6]Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.
[7]„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!
[8]Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
[9]Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau și pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire”.
[10]Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
[11]Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta
[12]și pentru ca să fie și tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar și calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.
[13]În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
[14]Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică și făgăduinţa este nimicită,
[15]pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
[16]De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduinţa să fie chezășuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
[17]după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii și care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi.
[18]Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânţa ta.”
[19]Și, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
[20]El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
[21]deplin încredinţat că El ce făgăduiește poate să și împlinească.
[22]De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”.
[23]Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”,
[24]ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
[25]care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Romani 5:

[1]Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
[2]Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
[3]Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare,
[4]răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
[5]Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.