Faptele Apostolilor 7:
[1]Marele preot a zis: „Așa stau lucrurile?”
[2]Ștefan a răspuns: „Fraţilor și părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se așeze în Haran.
[3]Și i-a zis: ‘Ieși din ţara ta și din familia ta și du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.’
[4]El a ieșit atunci din ţara haldeenilor și s-a așezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
[5]Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui și seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
[6]Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită și va fi chinuită patru sute de ani.
[7]‘Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu’, a zis Dumnezeu. ‘După aceea, vor ieși și-Mi vor sluji în locul acesta.’
[8]Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur, și astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta, Isaac a născut și a tăiat împrejur pe Iacov, și Iacov, pe cei doisprezece patriarhi.
[9]Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
[10]și l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune și trecere înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt și peste toată casa lui.
[11]A venit o foamete în tot Egiptul și Canaanul. Nevoia era mare, și părinţii noștri nu găseau merinde.
[12]Iacov a auzit că în Egipt era grâu și a trimis pe părinţii noștri întâiași dată acolo.
[13]Și când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, și Faraon a aflat din ce neam era Iosif.
[14]Apoi, Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov și pe toată familia lui, șaptezeci și cinci de suflete.
[15]Iacov s-a coborât în Egipt, unde a murit, el și părinţii noștri.
[16]Și au fost strămutaţi la Sihem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, în Sihem.
[17]Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut și s-a înmulţit în Egipt,
[18]până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoștea pe Iosif.
[19]Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru și a chinuit pe părinţii noștri, până acolo ca să-și lepede pruncii, ca să nu trăiască.
[20]Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
[21]Și când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe copilul ei.
[22]Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte.
[23]El avea patruzeci de ani când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
[24]A văzut pe unul din ei suferind nedreptate, i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit și a omorât pe egiptean.
[25]Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput.
[26]A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor și i-a îndemnat la pace. ‘Oamenilor’, a zis el, ‘voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?’
[27]Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său l-a îmbrâncit și i-a zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor și judecător peste noi?
[28]Vrei să mă omori și pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?’
[29]La auzul acestor vorbe, Moise a fugit și s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
[30]Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.
[31]Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta și, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
[32]care i-a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.’ Și Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
[33]Domnul i-a zis: ‘Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
[34]Am văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele și M-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.’
[35]Pe acest Moise de care se lepădaseră ei, când au zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor și judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor și izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.
[36]El i-a scos din Egipt și a făcut minuni și semne în Egipt, la Marea Roșie și în pustie, patruzeci de ani.
[37]Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ‘Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voștri un proroc ca mine: de el să ascultaţi.’
[38]El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai și cu părinţii noștri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
[39]Părinţii noștri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit și, în inimile lor, s-au întors spre Egipt
[40]și au zis lui Aaron: ‘Fă-ne niște dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu știm ce s-a făcut.’
[41]Și în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului și s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
[42]Atunci, Dumnezeu S-a întors de la ei și i-a dat să se închine oștirii cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: ‘Mi-aţi adus voi vite junghiate și jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?
[43]Aţi purtat cortul lui Moloh și chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’
CITEȘTI
Biblia în 180 de zile
EspiritualAcesta este un volum în care vom publica un plan de citire a Bibliei în 180 de zile. Vor mai exista două cărți similare, „Biblia în 90 de zile" și „Biblia în 360 de zile" - care va fi secționată în două volume, datorită limitei impuse de wattpad în...