Consequences // FINALIZATĂ //

Prima întâlnire.

Retrăită din perspectiva lui Erdal.

Îmi amintesc și astăzi atât de clar de ziua în care am întâlnit-o pentru prima dată pe Elisse, femeia visurilor mele, dragostea mea.

În acea zi, Lydia și-a dorit cu orice preț să îi întâlnesc familia și poate că, deși a fost atât de greșit modul în care au decurs lucrurile, deși am trădat femeia cu care aveam o relație, ce fusese mai mereu bazată pe sex, în acea zi, inima mea a bătut pentru prima dată cu adevărat, de parcă până atunci refuzase să o facă. Pentru prima dată, în trupul meu parcă o simfonie cânta cu atâta ardoare.

Am condus calm, de parcă nimic nu avea să se întâmple, dar oare ce aș  fi făcut dacă în acea zi aș fi știut că aveam să mă îndrăgostesc  atât de tare de Elisse, nepoata iubitei mele? Aș mai fi mers acolo sau aș fi fugit, încercând să sfidez destinul?

Când am ajuns la poarta mare, din fier am parcat mașina și Lydia mi-a ieșit în întâmpinare, sărutându-mă și punându-și mâinile în jurul gâtului meu. În acele clipe eram literalmente convins că ea e femeia potrivită pentru mine, dar planurile erau cu totul altele și altcineva îmi era sortit. Nu pe Lydia fusesem creat să o iubesc, ci pe fata care mi-a schimbat soarta la 180 de grade într-o singură noapte. Pe micuța cu ochi albaștri care a devenit o parte din mine atât de repede. Într-o clipă, Elisse intrase pe sub pielea mea și mă făcuse să o iubesc așa cum n-am știut că pot să o fac, căci inima mea era doar a ei.

—Abia aștept să îi cunoști! mi-a spus Lydia și i-am sărutat nasul, zâmbind. Deși încă nu eram de prea mult timp împreună și aveam o relație mai mult sexuală, atunci credeam că am să mă căsătoresc cu Lydia pe care, deși e greu de crezut, am iubit-o în felul meu, dar nu atat de  mult încât să îi pot oferi o familie, să mă căsătoresc cu ea, așa cum visam înainte de apariția Elissei în viața mea.

Am intrat în  curte și privirea mea a scurtat mulțimea de oameni. Atunci am văzut-o pentru prima dată. Era atentă la mine și la gesturile mele, iar degetele ei se jucau pierdute cu materialul rochiei de vară pe care o purta. I-am remarcat pielea palidă și chipul blajin, parcă lipsit de secrete. I-am remarcat părul blond pe care, încă din prima clipă, l-am gasit atrăgător. Am remarcat-o pe ea, pe fata care a devenit sufletul meu pereche.

M-a studiat și s-a blocat când privirile ni s-au intersectat. Toți ceilalți parcă dispăruseră din jurul meu și exista doar ea. Eram atât de curios, de atras, de dornic să-i vorbesc măcar o clipă, căci mă atrăgea de parcă era un magnet.

—Bună! m-am apropiat de ea și i-am întins mâna, căci îmi doream cu atâta putere să mă prezint ei. Numele meu e Erdal! i-am spus și am privit-o cum înghite în sec. Și m-a fascinat modul în care respirația i s-a precipitat. Abia o cunoscusem, dar inima mea începea să bată de parcă o cunoșteam de-o viață. De parcă, acolo pe undeva, cineva știa atât de bine cum avea să ni se schimbe viața. De parcă noi fusesem născuți unul pentru celălat.

Îmi doream să îi aflu numele. Îmi doream să o aud vorbind măcar o clipă, deși era atât de greșit, căci eu eram acolo pentru Lydia.

—Elisse! și-a spus numele și eu am înghițit în sec. De aș fi știut atunci cât am să ajuns să o iubesc! De aș fi știut atunci cât am să o fac să sufere. De aș fi știut că nimic nu era întâmplător. De aș fi știut că numele ei e făcut să fie rostit numai și numai de mine. Atâtea de aș fi știut atunci când am cunoscut-o. Acea noapte, ne-a schimbat viețile amândurora. Doar că n-am avut de unde să cunoaștem care erau cu adevărat planurile destinului pentru noi doi. Nouă ne era sortit să ne iubim.