Consequences // FINALIZATĂ //

Al treizeci și șaptelea capitol.

      Al treizeci și șaptelea capitol.

Să locuiesc cu Erdal fusese cea mai bună decizie pe care o puteam lua în acea vreme și, dacă aș avea aceeași ocazie și astăzi, aș accepta.

Lucrurile mergeau bine între noi. Elisa mergea la grădiniță și petrecea mult timp cu noi doi și cu părinții lui Erdal, fără să afle că eu nu sunt, într-adevăr, mama ei. Și probabil că nu are să afle niciodată, pentru că, poate așa e mai bine.

Relația mea cu Erdal avansa, mergea de parcă ne cunoșteam de o viață. Ziua ne-o începeam făcând dragoste, apoi făceam duș împreună, luam micul dejun, o pregăteam pe Elisa pentru grădiniță și plecam la spital. În fiecare pauză sau în fiecare minut liber, nu rata ocazia să vină și să mă sărute, să mă năucească și să mă facă să suspin din dragoste pentru el, în fața tuturor. Mă surprindea cu gesturi romantice. Mă săruta când mă așteptam mai puțin și mă trezeam cuprinsă de îmbrățișarea lui puternică atunci când nici măcar nu știam că e prin zonă.

Seara, luam cina împreună cu fața și părinții lui, și adormeam îmbrățișați după ce făceam dragoste.

Iar eu, la rândul meu, îl surprindeam.  Îi duceam cafea sau mâncare, asigurându-mă că pot petrece timp cu el în pauza de la prânz, iar el, la fel de tânăr și îndrăgostit, mă făcea să suspin datorită sărutărilor lui intense și pline de pasiune.

Poate că începuturile noastre nu au fost atât de bune. Poate că ne-am greșit și am făcut lucruri pe care le regretăm, dar singurul lucru care contează e că, acum, nimic nu ne mai poate despărți, nici măcar după atâția ani.

Eram două suflete care se completaseră și se răniseră, se reconstruiseră și, iar se ruinaseră unul pe celălalt, dar în ciuda a tot, noi luptam.

Într-una din zilele de la spital, Erdal m-a văzut discutând cu Adam, unul dintre colegii de rezidențiat și a fost atât de gelos încât am sesizat latura pe care am ajuns să o iubesc la el.

Poate că era o persoană toxică, posesivă, poate că și eu sunt la fel, dar relația noastră era atât de puternică, încât nimic nu ne putea distruge.

—Mă scuzați că vă întrerup discuția cu logodnica mea, dar am ceva de discutat cu ea! a venit Erdal și a tușit, rostind cuvintele apăsat în timp ce eu și Adam discutam niște rapoarte.

Privirea lui săgeta furie, nervozitate și se uita la brațul meu, care era atins de degetele colegului meu.

—S-a întâmplat ceva? a întrebat acesta, dar nu și-a depărtat mâna de a mea. Se temea de Erdal. Mulți dintre rezidenți și personal se temeau de el.

—Nu, dar s-ar putea să se întâmple dacă nu îți iei mâna de pe ea! a zâmbit forțat, iar eu m-am abținut să nu râd. Iubeam gelozia lui. Iubeam modul în care punea accent pe relația noastră și nu lăsa pe nimeni să intervină.

Imediat ce brațul meu a fost eliberat, Erdal m-a prins de mână și m-a tras după el, în fața tuturor. Mai făcuse asta cândva, atunci când aproape făcuserăm dragoste în debaraua aceea, deci nu mă temeam. Sub orice formă știam că nu avea să îmi facă rău, cel puțin, nu cu bună știință.

Și am intrat în aceeași debara. Am chicotit când m-a lipi de ușă și a răsucit cheia, amândoi rămânând încuiați înăuntru.

Mi-am mușcat buza de jos și am simțit cum roșesc în obraji in meniul în care privirea lui intensă a început să se plimbe asupra mea. Era normal să îl doresc atât de tare? Să mă topesc sub fiecare privire și să vreau să îl am întipărit, pentru totdeauna, pe pielea mea?