Consequences // FINALIZATĂ //

Al douăzeci și patrulea capitol.

Al douăzeci și patrulea capitol.

Încă dormeam când buzele lui Erdal au început să îmi sărute trupul și am suspinat. Știam... știam atât de bine că se pot întâmpla atâtea în acea dimineață.

—Erdal, nebunule! am șoptit cuprinsă de fiori și mi-am trecut mâna prin părul lui. Era atât atât de plăcut să mă trezesc așa, dar îmi era frică de ceea ce se putea întâmpla în continuare. Nu voiam să îl pierd...nu voiam să se termine totul căci el, mă reconstruise și avea să mă poată distruge în orice clipă.

—Neața, iubito! mi-a sărutat pântecele, apoi a urcat spre buzele mele și m-a privit în ochi. Te doare ceva? și-a trecut degetele mâinii drepte peste chipul meu. Am zâmbit. Iubeam la nebunie modul grijuliu în care se comporta cu mine.

—Sunt ok! i-am zâmbit și am conștientizat că amândoi suntem goi. Obrajii mei au devenit roșii și mi-am apropiat coapsele, dar m-a oprit.

—Niciodată, iubito, să nu îți fie rușine în fața mea. Niciodată. Sunt al tău cu totul, iar tu ești a mea. Orice ține de trupul tău e perfect și mă înnebunește, iubito! Te cunosc atât de bine, încât ți-aș recunoaște fiecare parte a trupului cu ochii închiși.

Și cuvintele lui îmi provocau o stare atât de ciudată până în vintre, iar ochii lui ce mă priveau plini de dorință și iubire mă înnebuneau. Și niciodată, privirea lui nu s-a schimbat în preajma mea.

—Nu îmi spune că regreți, iubito! a spus și a oftat, închizând ochii.

—Erdal, mi-am pus mâinile pe obrajii lui și și-a deschis ochii, te iubesc! am șoptit și și-a mușcat buza de jos.

—Și eu te iubesc, Elisse! mi-a luat mâinile și mi le-a sărutat. Încă mă întreb cum, prin gesturi mici, reușește să mă cucerească... încă mă întreb ce am făcut să fiu iubită de un bărbat ca el, căci și astăzi, după atâția ani, nimic nu s-a schimbat între noi.

Am fost dezbinați și am plâns. L-am urât din toată inima mea, sau doar asta am vrut să cred, dar Erdal...de fiecare dată când s-a întors, mi-a făcut întreg trupul să îl iubească și buzele să tânjească după sărutarea lui, inima să îl strige cu putere și ochii să-l caute prin mulțime. Deși toți erau împotriva noastră, ne-am regăsit și, de fiecare dată, eram mai puternici.

—Știi la ce m-am gândit când te-am văzut prima dată? a chicotit și m-am încruntat.

—La ce ciudată sunt? am incercat să glumesc cu el și mi-a zâmbit strâmb, plimbându-și degetele peste obrajii mei.

—Nu. La cât de senini și puri sunt ochii tăi, la cât de inocent e zâmbetul tău și nu înțelegeam de ce roșești atât de tare, dar mi-ai plăcut! 

Am simțit cum inima îmi tresaltă și cum întreg trupul îmi tremură.

—Nu știu cât de bine înțelegi ceea ce mi se întâmplă, Elisse, dar pentru mine ești atât de specială și ceea ce avem...

—Știu! l-am întrerupt și l-am ciupit ușor de nas. Nu voiam să discutăm despre Lydia și ai mei. Cel puțin, nu atunci. Era dimineața noastă și nu voiam să o stric, deși știam că or sa urmeze consecințe.

—Ești sigură că nu te doare nimic? Și că nu regreți? și-a plimbat mâna în jos, pe pântecele meu, apoi m-a atins în zona intimă și mi-am mușcat buza. Cum putea să mă facă să mă simt așa bine doar prin simple atingeri? Era normal să mă simt așa în prezența lui?

—Erdal, te-am dorit...și atât. Nu mă doare nimic și nu vreau să crezi vreodată că regret. Nici nu ai idee cât de mult mă bucur că tu ai fost primul! i-am spus și o lacrimă a alunecat pe obrazul meu, iar el, cu atenție, mi-a șters-o.