Consequences // FINALIZATĂ //

Al cincisprezecelea capitol.

     Al cincisprezecelea capitol.

Am ieșit din casă și mi-am tras mai bine căciula pe urechi. Urma să ies cu Erdal la o prăjitură, așa cum îl promisesem cu o zi în urmă și, Dumnezeule, eram foarte agitată.

Îmi trimisese mesaj că mă așteaptă la colțul străzii, așa că le-am spus alor mei că ies cu Ella și am plecat. Îi mințeam, dar cum le puteam spune că ies cu iubitul mătușii mele?

Aveam emoții și picioarele îmi tremurau. Dat fiind că eram în jumătatea lunii noiembrie, deși era abia ora cinci după amiaza, începuse să se întunece.

Am vrut să îmi scot telefonul din buzunar, dar o mână mi-a atins spatele și m-a făcut să mă opresc brusc. Am înghițit în sec și am simțit cum urechile încep să îmi țiuie.

Dar m-am întors și Erdal stătea în spatele meu, privindu-mă amuzat. Am înghițit în sec și am simțit cum picioarele îmi tremurau.

—Ai trecut deja de mașina mea, caraghioaso! m-a ciupit de nas.

Instinctiv, l-am plesnit.

—Bună și ție, dragostea mea! Și mie mi-a fost dor de tine! mi-a spus pe un ton amuzat, dar dulce.

Dragostea mea. Erdal îmi spusese dragostea mea și, la dracu, simțeam cum o să leșin de emoții.

—Mașina mea e acolo! a făcut semn cu mâna spre străduța unde parcase. Ți-am și spus, dar tu numai la ce zic eu nu te gândești! chicotește. Încă nu putean să spun nimic. Încă îmi simțeam inima bătând cu putere în pieptul meu și urechile încă îmi țiuaiu.

Îl priveam fix. Probabil că arătam oribil, dar Erdal nu mi-a spus asta niciodată.

—Domnișoară, ești cumva îndrăgostită? a făcut doi pași spre mine și l-am privit fix în ochi. Ca să îi pot întâlni privirea, trebuia să îmi dau capul pe spate. Asta îl amuza.

—M-ai speriat! am șoptit printre dinți.

—Nu mi-ai răspuns la întrebare! mă ciupi el de obraz. Se comporta atât de diferit cu mine. Nu l-am văzut să o îmbrățișeze pe Lydia sau să fie așa deschis de ea. Poate o făceau în particular, dar Erdal era foarte atent și grijuliu cu mine de câte ori avea ocazia.

—Mergem sau nu? Mi-e frig! am șoptit, evitând întrebarea, și mi-am băgat mâinile în buzunarele gecii.

—Nu mergem până nu te întreb ceva! a mai făcut un pas spre mine și și-a pus mâinile în jurul taliei mele, trăgându-mă într-o îmbrățișare călduroasă. Tremuram. Poate de la frig sau poate de la apropierea dintre noi. Nu știu de ce, dar o făceam. Erdal îmi făcea trupul să tremure.

—Dar mi-e frig! am încercat să fac un pas mai departe de el, dar mă ținea strâns de talie.

—Ești îndrăgostită de mine, știu asta. Dar vreau să știu altceva. Înainte de mine…de noi, ai mai fost îndrăgostită? și-a aplecat chipul spre al meu și îi simțeam respirația caldă peste buzele mele uscate.

—Eu…tu…

—Deci nu ai mai fost! zâmbi victorios. Cum de ghicise? La o primă întâlnire să bănuiesc că nu ai fost, nu? îmi făcu el cu ochiul și am simțit un roșesc în obraji.

—Nu! am mărturisit.

—Bine! Atunci, dă-mi voie să te scot la prima ta întâlnire! a scos limba la mine și mi-a mângâiat obrajii.

M-a condus spre mașina lui și, deși simțeam că e greșit ceea ce fac, am acceptat să ies cu el. L-am lăsat să îmi ofere prima si cea mai frumoasă întâlnire din viața mea.