Consequences // FINALIZATĂ //

Al douăzeci și optulea capitol.

Al douăzeci și optulea capitol.

Poate pentru unii, prima iubire a fost plină de trandafiri și miere, dar eu am suferit și am vărsat lacrimi, mi-am dorit să nu mă fi îndrăgostit și în clipa în care am crezut că cedez, el a reapărut și a reunit fiecare bucată frânată a inimii mele, demonstrându-mi că dragostea doare, dar merită.

Poate pentru unii, greșeala făcută de Erdal față de mine, a fost o nedreptate, dar ce se întâmpla dacă nu puneam sentimentele Lydiei pe primul loc și îl lăsam sa spună adevărul atunci? Oare mai sufeream atât? Mai târziu, după momente întregi în care m-am îndoit de el și l-am urât, am realizat că fiecare încercare a avut rolul de a ne apropia.

În cinci ani de zile am simțit cum inima îmi urlă de durere și întreg trupul îmi plânge, cum îl urăsc atât de mult pentru faptul că îl iubesc, dar am realizat, poate mult prea târziu, că Erdal mă iubea atât de mult încât putea face orice pentru mine. Și mi-a demonstrat toate astea.

Cât timp el a fost plecat, viața mea a decurs monoton și am renunțat să cred că o să mă mai îndrăgostesc, deși mă mințeam că nu iubesc și nu voi mai iubi niciodată, în inima mea, Erdal a rămas primul pe care nu am încetat niciodată să îl iubesc din toată inima mea și prin toți porii mei.

—Ești gata? a chicotit Aaron în ziua în care termina facultatea și l-am privit fix în ochi. Lucy crescuse mult în ultimii cinci ani, iar Aaron se maturizase, ajungând unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

—Normal! am râs ușor. Era în regulă să îmi doresc ca Erdal să fie la absolvirea facultății mele?

—Acum chiar că ai devenit adultă! a râs și și-a prins centura. Trăgând de a mea spre a o cupla, mi-am amintit de Erdal și am oftat puternic.

În ultimul timp mă simțeam urmărită, vegheată de la depărtare și asta mă îngrozea, deși mă liniștea sufletește. Îi simțeam privirea lui Erdal asupra mea. Simțeam cum ochii lui albaștri mă fixează de la distanță, dar refuzam să cred asta și îmi făceam griji pentru sănătatea mea mintală.

—Asta înseamnă că nu pot să mai ies cu tine și Lucy la prăjitură? m-am încruntat și mi-am ciupit vârful nasului. Momentele cu Aaron și fiica lui mă făceau să uit, măcar o clipă, de Erdal.

În toți acei cinci ani m-am întrebat cum se simte, ce face sau care este sexul copilului său, dar după ce au plecat, nici el și nici Lydia nu au mai dat nici un semn de viață.

Mi-aș fi dorit să apară, pur și simplu, și să îmi explice totul, să îl înțeleg și să îl las să vorbească, știam că am greșit. Nici măcar nu îmi puteam scoate din cap momentul în care, în ploaie, a îngenuncheat și mi-a cerut să îl ascult. Erdal îngenunchease în fața mea, iar eu, o idioată, nu i-am acordat o șansă, totuși, am simțit mereu că, dacă o să intre pe ușă și o să mă mintă iar frumos, am să îl iert...am să îl iert ca de fiecare dată pentru că, pur și simplu, l-am iubit și am să continui să îl iubesc.

Nu a fost noapte în care să nu îi simt parfumul întipărit veșnic în inima mea si fantoma mâinilor lui pe trupul meu, în care să nu închid ochii și să îmi amintesc cât de des îmi spunea că mă iubește. Uneori, în întunericul nopții, privind tavanul alb al camerei mele, îmi sărutam palma și mă gândeam că, într-o zi, o să se întoarcă. Și s-a întors.

—Tu poți să ieși cu noi oricând, idioată mică! și-a dat ochii peste cap și telefonul i-a vibrat.

—Uu, Rachel! am chicotit și l-am ciupit de umăr. Te vezi cu o fată și nici nu mi-ai spus? ridic din sprâncene și ajungem în fața Universității de medicină.

—E profesoara lui Lucy! a răspuns și mi-a zâmbit, roșind în obraji. Și da, ne vedem! a continuat când a văzut că îl fixez cu privirea.

Aaron, pentru mine, a fost un frate mai mare, un sprijin și un umăr pe care, de multe ori, mi-am ascuns chipul și am plâns. A fost cel care, deși nu mă cunoștea îndeajuns, știa să mă facă să râd și să îmi prezinte o stare de bine. Aaron, a fost, pur și simplu, omul care mi-a demonstrat că merita să lupți pentru visul tău.

Poate că am fost lașă că am pus sentimentele Lydiei pe primul loc, încercând să le opresc pe ale mele și ale lui Erdal. Am greșit. Am greșit când am încercat să mă mint că nu îl iubesc și să îl conving să mai tragă se timp cu minciuna noastră. La naiba, ajunsesem să cred că am greșit prin faptul că mi-am permis să iubesc pe cineva.

Dacă aș fi știut că e doar o greșeală și l-aș fi ascultat, dacă nu m-aș fi lăsat pradă  durerii și l-aș fi lăsat să îmi explice cu lux de amănunte...am greșit față de el și nu pot să uit momentul în care, căzând în genunchi, în ploaie, umilit și trist, a vrut să îmi ceară scuze.

—Tot am impresia că sunt urmărită! am spus, întoarcâdu-mă spre Rhys, colegul meu de facultate.

Am privit către un copac de la distanță și am avut impresia că îl văd pe Erdal. Îmbătrânit și cu părul crescut mai mult ca niciodată, trist și abătut.

Am plecat de lângă studenții cu care mi-am petrecut timpul în facultate și m-am apropiat de copac, cu pași timizi. Inima îmi bubuia în piept și picioarele îmi place tremurau. Fusese acolo. Știam asta. Îl simțisem și îmi doream să îl văd, să îl sărut și să îl las să îmi explice tot ce s-a întâmplat pentru că, deși știam că a greșit, în adâncul sufletului meu, am simțit că Erdal are multe să îmi povestească.

—Ai dispărut de lângă noi într-o clipă! a chicotit Luke și a venit în spatele mei, punându-și mâinile pe umerii mei. Tot timpul a încercat să mă facă să îl iubesc, să mă îndrăgostesc de el, dar inima mea aparținea lui Erdal, iar Luke era total diferit lui.

Parfumul lui era puternic și îmbietor, dar nu semăna cu al lui Erdal. Ochii lui erau de un albastru verzui, dar nu erau ochii plini de dragoste al lui Erdal...nimic nu era Erdal și asta îl făcea pe Luke, și pe orice băiat, total diferit de Erdal.

—Am avut nevoie de puțin aer! i-am zâmbit și mi-a făcut cu ochiul.

—Îți vine să crezi că am terminat facultatea? și-a băgat mâinile în buzunarele din față ale pantalonilor. Semăna cu Erdal când făcea asta, dar nu se compara cu el.

Dragostea mea adevărată a fost bărbatul care mi-a șters lacrimile când am suferit și m-a făcut să plâng mai tare decât oricine altcineva.

Într-o zi, când eram împreună în mașina lui, mi-a prins chipul în palme și și-a lipit fruntea de a mea, uitându-se fix în ochii mei. Mi-a zis că nu o să mă facă niciodată să plâng și că o să mă iubească neîncetat, dar a greșit și mi-a distrus sufletul.

—Acum suntem rezidenți! a râs Luke și l-am privit în ochi, clipind des. Eram rezidenți... trecuseră atâția ani și Erdal nu scrisese nici un mesaj idiot în care să îmi spună că e bine.

Am studiat medicina datorită lui și am știut că, pasiunile noastre comune ne leagă. Eu și Erdal, chiar și despărțiți, eram un întreg.