Al optulea capitol.

7.5K 403 18
                                    

              Al optulea capitol

Cel mai trist sentiment pe care am putut să îl simt în adolescența mea a fost iubirea, dar nu o iubire obișnuită, cu flori și plimbări prin parc, cu mesaje de bună dimineața sau apeluri ce să țină până târziu, fără ieșiri la film și îmbrățișări nenumărate, fără ținut de mână în public, fără...nimic, chiar și fără ca persoana să simtă același lucru.

Adolescența mea abia începuse cu adevărat când Erdal a decis să apară și să mă distrugă, dar să mă salveze din ghearele lui Nicoluas. Erdal se juca în toate modurile posibile cu inima mea, mi-o frământa în pumni și o călca în picioare când era cu Lydia în fața mea, apoi mi-o strângea la pieptul lui și îi oferea iubire când eram doar noi. De ce făcea asta? De ce se juca în continuu cu sentimentele mele? De ce mă făcea să îl iubesc așa cum nu iubisem pe nimeni?

—La ce te gândești? s-a așezat pe banca din curtea bunicii, fix lângă mine. Inima îmi bătea deja de zeci de ori mai tare. Curtea bunicii mele devenise locul nostru. Leagănul, banca de sub salcia bătrână, marginea lacului... peste tot era locul nostru.

—Sun plictisită! am ridicat din umeri. Îmi pusesem în plan să uit ceea ce s-a întâmplat deși inima mea nu voia să facă asta.

—Și eu sunt plictisit! s-a lăsat pe spate pe bancă și și-a pus mâinile sub cap. Cum putea fi atât de relaxat în prezența mea când eu eram toată agitată?

—Unde e Lydi? l-am întrebat și a ridicat din umeri.

—A ieșit dimineață în oraș! a zâmbit plictisit și mi-am dat ochii peste cap. Tu nu trebuia să te duci la liceu astăzi? s-a uitat fix la mine.

—E balul bobocilor! Diseară mă duc! i-am explicat.

—Pentru o secundă uitasem că ești clasa a noua! Ești așa micuță! a spus și am ridicat din umeri. Cu cine te duci la bal?

—Singură, Erdal, singură! m-am ridicat de pe bancă și m-am întins, obosită.

—Singură...

—Mă rog, tata trebuia să mă ducă el cu mașina, dar are pană și încă nu știu cu cine o să mă duc! am încercat să îi explic și a zâmbit în colțul gurii.

—Pot să te duc eu, dacă vrei! și-a pus mână pe umărul meu și i-am zâmbit. Voiam să facă asta? Să mă ducă el la balul bobocilor?

—Sigur! am aprobat și mi-a făcut cu ochiul. Mulțumesc! am continuat și nu știam ce să fac mai departe? Să stau, pur și simplu? Să îl îmbrățișez?

—Cu plăcere, Elisse! s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Am roșit. Mereu o făceam.

—Păi, la 19:30 sunt gata! i-am explicat și a dat afirmativ din cap.

În momentul acela uitasem regula care ne era impusă când ajungem la bal. Uitasem că, persoană care ne aduce, trebuie să stea câteva dansuri în care să danseze împreună cu persoana adusă pentru o strângere de fonduri. Erdal trebuia să stea sa danseze cu mine, dar nu știu dacă îmi doream asta. Îmi doream să îl simt aproape când mă mințeam că nu simt nimic?

—O să fiu la tine la 19:20 să facem poze! mi-a făcut cu ochiul și s-a ridicat de pe bancă, intrând în casă.

Eram clasa noua când l-am întâlnit. O copilă proastă și fără concepte legate de iubire, fără să fi avut primul ei sărut, dar primul iubit?

Consequences // FINALIZATĂ // Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum