2 boys 1 heart

chapter 13

Chiar dacă mi-am dat seama atunci că Rosey este alesul inimii mele, asta nu înseamnă că i-am și spus.

Nu am mai spus nimănui până acum asemenea cuvinte, așa că vreau ca prima dată când îmi pun sufletul pe tavă să fie special.

Însă nu aveam nicio idee despre toată faza cu romantismul, sunt lipsit de el, la fel ca Rosey.

Îmi pot da seama că și el simte ceva pentru mine, așa că nu mi-e frică de eșec, dar vreau să fac asta special, atunci când le vom spune copiilor noștri despre asta să le dăm speranțe către iubire.

Deja te gândești la copii, Paul?

Mă rog, mi-am petrecut un weekend întreg să mă uit la comedii romantice vechi, sperând că mă pot inspira de acolo.

Majoritatea m-au învățat că ori scap cuvintele în cel mai prost moment, ori îi zic asta la un bal.

Din păcate, bal nu aveam în România, dar avem altceva: banchetul.

Așa că am început să mă gândesc cum aș putea să fac asta. Noi doi nu suntem fanatici ai dansului, așa că nu prea cred că ne-am simți confortabili într-unul lent.

Totul ținea de piesă, însă nu sunt cineva să asculte și versurile muzicii pe care o ascult, așa că trebuia să apelez la cineva. Dar la cine?

Knock knock

Ușa se deschide și Einstein apare după ea. Ce naibii?

Poate ar fi ok dacă m-aș fi dus la el acasă, dar ne aflam la Lisa acasă, așa că dacă nu au făcut schimb de case...

Uau, de ce nici nu mă miră?

"Cine e?" strigă Mona Lisa din depărtare.

Acesta se uită la mine și îmi dă un zâmbet forțat.

"Paul, îl las să intre?" îi răspunde acesta tot pe același ton.

"Vreau să dorm, nu"

Acesta dă să-mi închidă ușa în nas, dar apuc să-mi pun piciorul și să întru neinvitat.

"Ok, văd că ai nervi, dar sugerez să nu intri peste Lis în cameră acum" îmi spune Einstein și îmi încrunt sprâncenele la el.

Acesta nu purta prea multe haine, avea o pereche de pantaloni de pijama și un tricou lejer. Părul lui era ciufulit și încurcat și pot vedea un semn... Doamne!

"N-a plecat nu-i așa?" se aude din nou vocea fetei.

"Nu" spunem amândoi împreună.

"Pot veni mai târziu dacă e..."

Mă simțeam foarte prost că am intrat peste ei în casă, mai ales că îi vedeam așa. Știam că ceva este între ei, dar nu mă așteptam să petreacă atât de mult timp împreună. Nici măcar Rosey și cu mine nu ne petreceam nopțile în casa celuilalt, și eram iubiți. Bănuiesc că fiecare cu ale lui.

Ușa din dormitorul Lisei se deschide puțin și aceasteia i se vede capul acum, cu toate buclele răvășite și un rânjet pe buze.

"Ce vrei?"

Am vrut să zic ceva, dar August m-a întrerupt:

"Lis?"

"Da, Augie?"

"Poți mai întâi să te îmbraci, te rog"

Nu credeam că puteam să devin atât de roșu de la un enunț, dar judecând după reflecția din oglinda după perete, pot.