Greu De Iubit

Volumul 2

~♡~

Norii de pe cer prezic o ploaie torentiala, iar eu, ca orice persoana normala, ma plimb prin padurea deasa din fata casei. Am intrat aici acum cateva ore si stiu ca ar fi cazul sa ma intorc, dar ceva ma face sa inaintez. Cateva picaturi de ploaie imi ating pielea fetei urmate de altele si altele si altele si intr-un final incepe sa plua in adevaratul sens al cuvantului. Alerg cat pot de repede de parca as stii drumul si ajung in fata unui conac imens, parca desprins din basme. Fara sa ma gandesc prea mult, intru si inchid repede usa in urma mea. Un sentiment de familiaritate ma cuprinde imediat cum pasesc pe covorul negru ce acopera toata podeaua. Interiorul e sumbru si intunecat; singura sursa de lumina venind din camera alaturata. Inaintez curioasa fiind de a afla cui ii apartine conacul in care tocmai am dat buzna.
- E cineva? intreb in timp ce pasesc cu grija pentru a nu ma izbi de ceva; insa nici un raspuns.
Lumina se stinge brusc lasandu-ma in intuneric total. Frica pune stapanire pe mine in momentul in care o mana rece imi acopera gura, iar o alta imi inconjoara talia. Ma zbat in incercarea disperata de scapa din stransoare, insa e in zadar.
- Intoarce-te, are nevoie de tine. Cum l-ai putut trada?
O lama rece imi strapunge spatele; sangele începe să curgă siroaie, iar eu simt cum imi pierd usor cunoștința.    

                         ~♡~

Ma trezesc brusc transpirata si cu inima batandu-mi nebunește. Privesc in jur; sunt in camera mea. Aceeasi camera monotonă din totdeauna.
Ma ridic in șezut si imi sprijin capul in palme lăsându-mi picioarele goale sa atingă podeaua rece. Ce a fost cu visul ăla? Am mai avut coșmaruri, dar acesta a fost diferit. Acel conac si sentimentul de familiaritate m-au dat peste cap. Alarma începe să sune anuntamdu-ma ca e cazul să mă pregătesc pentru antrenamente.
Ma ridic inca buimacă si ma îndrept spre dulap pentru a-mi alege tinuta. O spun de parcă aș avea de unde alege. Imi iau veșnica pereche de pantaloni gri de trening si un tricou negru. Peste imi iau bluza de trening si adidașii negrii. Deschis usa si ies pe holul slab luminat. Închid usa in urma mea si imi continui drumul. In spatele meu se aud usi trantindu-se si țipete. Nimic neobișnuit.
Ajung intr-un final in sala de antrenamente care era aproape goală. Ciudat, deobicei era plin la ora asta.
- Oh, wow. Domnișoara Brianna ne-a onorat cu prezenta ei. Ce încântare.
Imi concentrez atenția asupra bărbatului ce se apropie de mine.
Duncan Evans, antrenorul si cel mai de încredere om din instituție, bărbatul după care orice femeie salivează si deasemenea, „salvatorul" meu. Se opreste in fata mea in obisnuita pozitie de „eu sunt seful, eu sunt cel mai tare".
Ma priveste intens in ochi incercand sa ma intimideze, dar ii sfidez privirea cu atitudinea mea de „nu imi pasa cine esti, te bat mar daca ma enervezi".
- Credeam ca prezenta este optionala. Ar trebui sa te simti onorat ca sunt aici, chiar si cu cateva minute intarziere. Ii raspund neafectata fiind de atitudinea sa sau de privirile urate pe care le primesc de la recrutii vechi si cele speriate, uluite chiar venite din partea nou-venitilor.
- Hmm. Se pare ca sederea aici ti-a dat ceva glas. Cred ca uiti cui i te adresezi si pozitia in care te afli. Amenintarea din glasul sau este usor de remarcat, dar nu dau inapoi.
- Huh, ati putea avea dreptate, domnule antrenor. Spun in timp ce il ocolesc. Dar ceea ce ma surprinde e faptul ca se pare ca ati uitat cu cine purtati aceasta deosebita converastie. Fara sa ezit ii aplic o lovitura la baza spatelui, insa se fereste in ultima secunda.
- Cineva are chef de joaca astazi. Dar nu uita, daca te joci cu focul, o sa te arzi.....rau de tot.
Fara sa mai scoata un cuvant isi scoate tricoul lasand la iveala corpul bine lucrat si zecile de cicatrici, fiecare cu povestea sa tragica. Privirea mi se oprește pe o cicatrice cu o poveste a cărei protagonistă sunt chiar eu.

                              ~♡~
  
   Deschid ochii si ma uit confuză in jur. O camera mica cu pereți gri. O noptieră si patul in care ma aflu sunt singurele lucruri din încăpere. Locul imi e total străin. Unde sunt? Dar si mai important, cine sunt? Nu imi pot aminti nimic. Mintea mea e complet goală.
   Incerc sa ma dau jos din pat, dar o durere puternică în zona abdomenului ma face sa ma ragandesc. Ridic putin tricoul alb de pe mine si imi vad jumătate din corp acoperit cu bandaje albe patate pe alocuri cu sânge. Oare de unde am rana asta? O fi gravă? Posibil ca cel sau cea care m-a adus aici sa imi fi facut asta?
   Șirul gândurilor imi este întrerupt de  scârțâitul usii mari de metal. Din spatele ei apare un tip îmbrăcat la costum. Brunet, înalt și cu o privire de-ti îngheață sângele în vene se apropie de mine. Panica se instaurează imediat făcându-mi corpul sa se dea inapoi. Ma lipesc cu spatele de tăblia patului si ma uit precauta la el. Acesta se oprește aproape de pat.
   - Relaxeaza-te. Nu te-am adus aici pentru a-ți face rau. Vocea sa e dură. Denota superioritate, calm, stăpânire de sine si o ușoară urma de compătimire.
   Raman in aceeasi pozitie nefiind total convinsă de vorbele străinului, dar și pentru ca durerea din abdomen nu imi permite.
   - Inteleg ca esti speriată si ai tot dreptul sa fii, dar vei vedea ca totul va fi bine. Ce-ar fi sa facem cunostinta întâi. Sunt Duncan Evans. Tu cum te numești?
   Ma uit pret de cateva clipe la el si ii raspund cu un glas scăzut.
   - Nu stiu.
   - Hmmm, care e ultimul lucru pe care ți-l amintești?
   Ma gandesc atent căutând un raspuns, dar in zadar. Brusc, o amintire isi face apariția.
   - Sunt in pădure, lângă un copac. Incerc sa ma sinucid, dar cuțitul dispare.
   - Asta e tot?
   Dau din cap in mod afirmativ.
   - Inteleg. Atunci ce ar fi sa iti dau un nime? Cum suma asta?
   - E ok.  
   - Atunci, te voi striga Brianna. Cum ti se pare?
   - E in regula. Rostesc nesigură. Brianna, nu suna rau, dar un sentiment de neliniște isi fac prezenta. Ce o fi însemnând.
   - Perfect. Sunt sigur că ai multe întrebări și sunt dispus să iti raspund la toate daca ma lasi sa ma apropii.
   Aprob tacut inca nesigură daca ar trebui sau nu să îl las sa se apropie. Se așează pe marginea patului la o distanță considerabilă.
   - Poti incepe.
   Cu putina tragere de inima incep șirul de întrebări.
   - Unde sunt?
   - O sa ti se para ciudat, dar esti intr-o organizație nonguvernamentala. Nu avem un nume pentru ca e o pierdere de timp, dar ce facem noi e sa omorâm criminali.
   - Păi asta înseamnă că și voi sunteti criminali.
   - Poti spune si asa. Singura diferenta e ca noi nu ucidem oameni nevinovati. Scopul nostru e să scăpăm lumea de criminalii ce ucid din plăcere.
   Asta nu are nici cea mai mica logica, dar aleg sa nu comentez. 
   - Eu de ce sunt aici? Pun următoarea întrebare.
   - Pentru a deveni ca noi.
   - Dacă tu crezi ca voi ucide pe cineva doar pentru ca asa spui tu, ai nevoie de un psihiatru.
   - Vorbe mari pentru o fostă criminală. Tonul vocii sale creste nesemnificativ.
   -Despre ce naiba vorbesti?! Nu am ucis niciodata pe nimeni!
   - Huh. Deci tu chiar nu iti amintești nimic. Lasă-mă să te lămuresc domnișoară Brianna: inainte sa te aduc aici, ai facut parte din cel mai periculos grup de criminali: Creepypasta. Nu stiu ce ti s-a întâmplat cat ai stat acolo din moment ce ascunzatoare lor e imposibil de gasit. Tot ce stiu e ca te-au ucis.
   - Asta nu e posibil. Ii spun aproape râzând. Sunt aici, si sunt vie.
   - O sa ti se para ireal, dar eu te-am readus la viață. Adică nu eu personal ci o vrăjitoare. Nu ii stiu numele însă ii stiu locația. Am auzit de la câțiva cetățeni despre asta si am decis să încerc. Se pare ca nu e doar un mit.
   Raman masca. Tot ce am auzit pare luat dintr-o carte SF. Dacă m-aș afla in alte circumstanțe, cu siguranță i-aș fi ras in fața, dar având în vedere memoria mea lipsa cred ca mai bine as tăcea.
   - Ok, sa zicem ca te cred, dar asta tot nu explica de ce m-ai înviat.
   - Răbdare. Vei afla cândva, dar nu acum.
   - Da' acu' ce are?
   - Daca ai terminat cu intrebarile eu trebuie să plec. Poate nu par, dar sunt o persoana foarte ocupată.
   - Hei, stai asa, nu am terminat cu intrebarile. Strig in timp ce el se îndreaptă spre usa.
   -Chiar nu imi pasa.
Usa se tanteste in urma lui lăsând o liniște de mormânt. Și acum ce? Doar nu se așteaptă să stau cuminte aici si sa ascult tot ce zic ei.
   Ma dau jos din pat tinandu-ma cu o mana de abdomen. Ma plimb putin prin camera si scotocesc prin noptiera. Spre marea mea surpindere, in unul din sertarele noptierei am gasit un cutit de bucatarie. E greu de inteles ce cauta asa ceva aici, dar il iau oricum. Nu stii niciodata cand ai nevoie. 
   Merg pe varfuri pana la usa de metal si o deschid usor. Ies din camera si ma trezesc pe un hol lung cu multe usi de o parte si de alta. inaintez precauta sraduindu-ma sa fac cat mai putin zgomot. Mai am putin si ajung in capatul holului cand de dupa colt apre brusc tipul de adineauri.
   - Ce cauti aici?! Ti-am spus sa ramai in camera! 
   Se apropie amenintator de mine, iar eu impietresc de frica. Cand ajunge in dreptul meu, recationez din impuls si il injunghii in abdomen. In spatele lui apar alti tipi imbracati la costum. O iau la fuga, dar sunt prinsa in cateva secunde. 

                            ~♡~                                                       
Eram atat de concentrata la corpul sau, incat am evitat in ultima secunda atacul brusc urmat imediat de un altul.
- Ceva iti distrage atentia, domnisoara. O fi oare corpul meu minunat sau faptul ca te simti intimidata de mentorul tau si vrei sa dai inapoi. Ranjeste cu un aer superior.
- De parca as face asta. Ii raspund enervata de zambetul ala perfect si de care e atat de mandru.
Incep sa il lovesc din ce in ce mai repede, marind din cand in cand distanta pentru a nu ii da oportunitatea de a riposta, insa imi blocheaza toate incercarile de a il lovi. Observ mana sa dreapta venind spre mine cu viteza. Ma las in jos rapid si incerc sa ma dau inapoi, insa este mai rapid decat mine si imi aplica un genunchi in fata, amortind-o. Ma ridic in picioare inca ametita si scuip sangele ce imi invadeaza gura.
- Doar atat poti? Credeam ca te-am invatat mai bine de atât.

Si acesta este primul capitol din volumul 2. Sper ca a meritat așteptarea ❤🤗🤔