Greu De Iubit

Capitolul ~3~

   După cateva ore usa se deschide cu un scârțâit prelung. Ma asteptam ca Duncan sa vina sa ma scoată de aici, cum face de obicei, dar corpul imi impietreste la vederea celui ce intra in mica încăpere.

   Inima mi-o ia la goană, sângele imi circula prin vene cu viteza luminii și imi e imposibil să îmi iau ochii de la creatura ce sta acum in fata mea. O creatură atât de înaltă încât trebuie să stea jos pentru a avea loc de tavan, cu pielea albă ca zăpada, fără ochi, nas sau urechi. Doar o gură imensă cu dinti ascuțiti ca de rechin ce imi zâmbește sinistru.
   Privind creatură simt ceva ce nu am mai simtit de mult: frică. Dar ceea ce e cu adevărat ciudat, e ca intr-un colt al minții mele simt compasiune și încă ceva. Sa fie ușurare ? Fericire? Nu imi dau seama.
   Tresar in momentul in care vocea sa groasă sparge brusc liniștea.
   - Nu ma recunoști, nu-i asa?
   Clatin din cap confuză. Cum as putea sa il recunosc? E prima dată când îl văd. Insă vocea lui imi da o stare familiara de siguranta.
   - Presupun ca amintirile nu ti-au revenit inca. Continua pe un ton dezamăgit. E in regula, vom aștepta cat va fi nevoie atata timp cat in final te vei întoarce.
   - Visele... imi fac intr-un final curaj sa vorbesc... ai aparut in visele mele.
   Creatura nu mai spune nimic o perioadă îndelungată fapt ce ma face sa ma intreb daca nu am spus ceva stupid.
   - Scuze, cred ca e stupid sa iti vorbesc despre visele mele.
   - Chiar deloc. Ar putea fi un inceput bun.
   Nici unul dintre noi nu mai spune nimic. Închid ochii și imi asez capul pe genunchi. Incerc sa imi amintesc unde am mai vazut creatura, dar nimic nu imi vine in minte si bineinteles, durerea de cap nu întârzie să apară.
   - E in regula, Calista. Nu trebuie să te fortezi. Ai tot timpul din lume.
   Imi ridic brusc capul. Cum mi-a zis?
   - Cum mi-ai zis?! Intreb socata.
   - Calista. E numele tau.
   Dau negativ din cap.
   - Numele meu e Brianna, nu Calista. Esti sigur ca nu ai gresit persoana?
   - In nici un caz. Nu te-aș putea confunda cu nimeni.
   - Incredibil. Nu Imi cunosc nici macar propriul nume.
   - E de inteles. Ai murit pana la urma. E normal sa nu iti poti aminti.
   - Am murit. Șoptesc. Suna ireal. Adică, sunt chiar aici. Sunt vie.
   - Inteleg cum te simti, dar e cat se poate de real.
   Oftez si imi îndrept atenția spre creatură. Deși nu are chip, ii pot simti privirea compatimitoare.
   - Încetează să mă mai numești creatură. Am un nume, stii?
   - De unde-?
   - Stiu? Citesc gânduri.
   Ridic o sprînceană neincrezatoare. Dacă chiar citesti gânduri, spune-mi numele tau.
   - Offender. Imi raspunde imediat.
   Clipesc confuză. Asta nu dovedeste nimic.
   - Nu e necesar sa iti dovedesc nimic.
   Continui să-l primesc nestiind ce sa mai spun.
   Momentul nostru de tăcere este întrerupt de o bubuitura puternică.
   - Hmm. Se pare ca au venit. Le-a luat ceva.
   - Despre ce vorbesti? Cine a venit?
   Offender imi zâmbește.
   - Au venit să te ia acasa. Este singurul lucru pe care il spune inainte sa dispară.
   Ce naiba se intampla?
   O a doua bubuitura ma face sa ma ridic in picioare. Usa se deschide cu putere dezvăluind un Duncan plin de sânge cu o privire terifiata.  
   - Oh, Doamne! Esti in regula?! Ce naiba se intampla acolo?! Intreb îngrijorată alergând spre el.
   Are arcadă spartă, iar sângele i se scurge pe toata fata.
   - Trebuie să ieși de aici. Pe tine te cauta. Imi spune pe nerăsuflate tragandu-ma după el.
   - Cine ma cauta, Duncan? Intreb frustrată ca nimeni nu imi spune nimic.
   - Grupul Creepypasta. Imi raspunde după câteva clipe de tăcere.
   Raman socata la vorbele sale. De ce m-ar cauta? M-au ucis. Vor sa o faca din nou?! Offender face si el parte din grupul lor? Oare el să-i fi adus aici?
   Atâtea întrebări și nici un răspuns. Totusi un lucru e clar: nu le pot permite să rănească pe nimeni. Daca pe mine ma cauta trebuie sa ii protejez pe toti, inclusiv pe Duncan. 
   Un urlet răsuna în încăpere facandu-mi pielea de găină. Ar fi fost normal daca sunetul sinistru ar fi venit de la un animal, dar acesta provine de la un băiat.
    Înalt, brunet îmbrăcat în negru, sta cu spatele la noi fiind prea ocupat cu mutilarea unui cadavru râzând intr-un mod psihotic.
   Un suspin imi părăsește buzele la vederea acestei scene. Momentul în care râsul sau încetează concomitent cu mutilarea cadavrului imi acopăr gura cu mâinile tremurânde realizând greseala facuta.
   Stransoarea din jurul inceieturii se intensifică si pot simti cat de încordat este Duncan in momentul in care băiatul lasa ce a mai ramas din ceea ce candva era o persoană sa cada pe podeaua însangerată. Se întoarce încet si ii pot observa trasaturile terifiante.  Chipul alb este brazdat de un rânjet crestat din colțul buzelor pana in apropierea urechilor, iar in ochii sai negri se poate citi dorința de a ucide.
   - Ahahaha! Incredibil! Tu chiar trăiești! Ahahahahahaa!! Râsul sau inundă camera facandu-mi stomacul sa se strângă ghem. Deci nenorocitul ala a avut dreptate pana la urma. Starea sa se schimba brusc părând să contempleze asupra a ceva.
   - Acum, ce sa fac cu tine draga mea Calista? Te-aș putea ucide chiar aici si acum, dar nu pot. Spune strangand cuțitul în mână indreptandu-l spre mine. Nenorociții aia ma vor ucide daca o fac. Dar e atât de greu! Trebuie să ucid! Trebuie să ucid! TREBUIE SA UCID!!
   Sunt speriată. Este prima dată cand sunt atât de speriată. Vreau sa fug, dar picioarele nu ma asculta.
   - Hei. Vocea sa încearcă să fie calma, dar nu e nici pe departe.  O iau razna, daca vrei sa trăiești, fugi. Fugi cat te tin picioarele si nu privi inapoi. Ceilalți te vor găsi înaintea mea. Se apropie cu pasi mari si apăsați.  Nu iti face griji pentru prietenul tău. Ii voi oferi o moarte usoara.
   Lacrimile isi fac apariția instant. Ma simt inutilă. Nu pot face nimic.
   Duncan imi da drumul la mana si imi vorbește pe un ton calm:
   - Du-te. Fa tot ce poti sa scapi de aici. Nu privi inapoi si fa tot posibilul sa nu fii prinsă. Te voi urma după ce voi scapa de el.
   - Nu te pot lasa aici. Tipul e nebun, o sa te ucidă. Ma smiorcai ca un copil.
   - Ma subestimezi domnișoara Brianna. Imi ofera un zâmbet cald inainte sa ma împingă în momentul in care psihopatul se arunca asupra noastră.
   - Imi pare rau sa va întrerup momentul siropos, dar nu mai pot astepta.
   - PLEACA ODATA!  
   Fara sa mai gandesc ma ridic si o iau la fuga straduindu-ma sa imi tin lacrimile in frau.
   Alerg pe holuri fara o tinta anume. Din toate partile se aud urlete de durere sau rasete psihotice. Cine sunt oamenii astia? O fi grupul chiar atat de periculos precum ni s-a spus?
   Pierduta in ganduri ma impiedic si aterizez intr-o balta de sange. Ma ridic incet rugandu-ma sa nu ma fi impiedicat de ceea ce cred eu, dar cand imi intorc privirea imi doresc sa nu fi aflat. Fata din cauza careia am fost inchisa zace pe podeaua canva alba, fara nici un strop de viata in ochii sai verzi. Mainile ii lipsesc, picioarele ii sunt mutalite, iar sangele se scurge de peste tot din corpul ei, inclusiv din cele doua gauri din zona rinichilor.
   Scena terifianta imi face inima sa bata cu puture, insa ceea ce o face sa se opreasca brusc sunt sunetele de pasi ce par sa se indrepte in directia mea.