Greu De Iubit

20. Parcul de distractii ( Final)

Calista's pov

După ce filmul s-a terminat ne-am uitat la altul si apoi la altul si tot asa pana s-a făcut seara. M-am uitat la ceasul de pe noptieră ce indica 22:57.
Eu. E cam târziu, ar trebui....
LJ. NU! -sare brusc din pat si pune laptopul pe noptieră, aproape daramand ceasul de pe aceasta.
Ma uit la el socata, dar nu spun nimic.
Se îndreaptă fugitiv spre dulap si scoate doua hanorace. Unul mi-l arunca mie, iar cu celalalt se îmbracă el.
LJ. Ia-l. O sa iti fie frig.
Eu. Unde mergem? intreb confuză in timp ce trag hanoracul pe mine.
Imi afund nasul in el: are mirosul lui. E atât de placut.
Imi ridic capul când observ ca devine ciudat. Jack se uita la mine oarecum amuzat.
LJ. Dacă vrei il poti pastra.
Eu. Serios!?
Entuziasmul meu il face sa chicoteasca si aproba in timp ce obrajii mei prind o ușoară nuanta de rosu.
Ma prinde de mână și ma trage spre geam. Il deschide si ma indeamna sa ma apropii.
LJ. O sa sar eu apoi tu. Bine?
Eu. Ce? Nu pot face asta. O sa imi rup ceva cu siguranță.
LJ. Nu iti face griji. O sa te prind.
Fara alte cuvinte se urca pe pervaz si sare. M-am aplecat peste geam pentru a ma asigura ca e bine. Proasta idee.
Ma aplecasem prea tare. Panica s-a instaurat în mine imediat ce picioarele mi s-au desprins de podea.
Am închis ochii așteptând impactul dureros cu pământul, dar tot ce am simtit a fost o suprafață moale:LJ.
Am deschis ochii brusc pentru a-l vedea pe Jack întins pe spate cu ochii strâns închiși.
M-am ridicat realizând ca probabil cazatura mea l-a rănit. Acesta din urmă se ridică scuturandu-se de praf.
LJ. Tu nu stii sa cazi vad. spune abtinandu-se sa nu râdă.
Eu. Scuza-ma, dar eu, spre deosebire de tine nu sar in fiecare zi de la etajul 1.
LJ. Haide.
Eu. Unde mergem?
LJ. Vei vedea.
Si fara alte cuvinte in plus ma prinde de mână și ma trage după el de parcă aș fi ultimul caine.
Am mers asa vreo ora, când s-a oprit brusc, mișcare ce m-a propulsat direct in el din cauza vitezei cu care mergeam.
Ma indepartez rușinata si privesc in jur. Suntem intr-un foișor luminat de razele lunii pline.
Ma uit confuză împrejur încercând să îmi dau seama ce cautam aici, dar nu am putut găsi nici un răspuns.
Ma pregăteam să îl întreb pe Jack ce facem aici, da s-a întors cu fața la mine si m-a luat in brate.
LJ. Închide ochii. Nu trisa.
Am făcut cum mi-a spus fara sa mai scot un sunet.
O senzatie de greață m-a acaparat brusc.
LJ. Poti deschide ochii acum.
Am făcut cum mi-a zis privind împrejurimile.
Eu. Unde suntem?
LJ. In parcul meu.  Spune eliberandu-ma din îmbrățișarea călduroasă.
Am început să analizez amănunțit totul. Era intr-adevar un parc, dar nu unul normal:toate masinariile menite pentru a distra copiii erau stricate, dărăpănate; totul in jur era sumbru, lumini albe palpaiau pe alocuri si sunete ciudate de metal se auzeau in continuu amplificand senzația de groază.
Am început să mă plimb uitând complet de cel care m-a adus aici.
Peste tot era la fel. Aceleași masinarii ruginite si umbre sinistre peste tot.
După câteva minute am realizat ca Jack nu mai e prin preajma. Am început să îl strig in timp ce alergam inapoi.
Nu l-am putut găsi nicăieri si eu habar nu aveam cum sa ma întorc.
Am început din nou să alerg într-o direcție necunoscută in speranta ca voi gasi pe cineva. Preferabil pe cineva care nu vrea sa ma omoare.

Merg de mai bine de jumătate de ora si tot ce vad sunt mașinării si animale de pluș. Totul e pustiu.
Ma opresc brusc când in fata mea apare o umbră.
-Cine e acolo? Intreb cu speranta ca imi va raspunde.
Persoana se întoarce si am reusit sa ii vad cat de cat chipul. E Jack.
M-am bucurat enorm sa il vad, dar fericirea mea nu a durat mult caci acesta se apropie amenințător de mine cu ghearele la vedere. Vrea sa ma atace?
-Jack? Ce se intampla?
Nu imi raspunde, doar continua sa se apropie facandu-ma sa vreau sa fug. Ceea ce de altfel am si facut.
Aleg cat alerg privind mereu in spate sa vad daca inca ma urmărește.
După o perioadă constat ca nu mai e nimeni pe urmele mele.
Ma opresc si ma uit in jur. E liniște. Prea liniște. Încep să merg precauta.
Ma opresc atunci când încep să se audă pasi. Incerc sa imi dau seama de unde se aud, dar reusesc prea târziu. Patru lame imi străpung abdomenul lăsând sângele sa se scurgă din mine. Lamele se retrag încet permitandu-mi sa ma prăbușesc la pământ in agonie.

Asta e? Asta e finalul? Asa o sa mor? Într-un parc abandonat?
Jack se pune pe vine in fata mea uitandu-se cu o oarecare milă la mine.
Jack. Ai picat testul.
Astea sunt ultimele cuvinte pe care le-am auzit inainte sa cad într-un abis fara sfarsit.