Greu De Iubit

Capitolul ~ 2 ~

- Si eu de ce aflu asta acum? Isi ridica o sparnceana intrebatoare spre Duncan a carei privire nervoasa o intalneste pe a mea. Ups. In orice caz, nu de asta te-am oprit. Dupa cum stii, ai locuit o perioada indelungata cu cei din Creepypasta si desi tu probabil nu ti-i amintesti, sunt sanse ca ei sa te recunoasca.Ceea ce incerc sa iti spun e sa ai grija si orice ai face, nu ramane singura.

Aprob cu miscare usoara a capului si parasesc biroul cu Duncan pe urmele mele. 

   Tot drumul pana in sala de antrenament, nici unul dintre noi nu am mai scos un sunet. Cand ajungem toata lumea se opreste din ce face si isi concentreaza atentia asupra noastra. Ignor orice privire si imi incep antrenamentul.
   O fata ceva mai scundă decat mine se apropie de mine cu o privire ce striga "I am a bad girl, I fear no one and nothing". Presimt deja ce urmează si ma opresc din lovit sacul de box ce se leagănă usor. Fata se oprește in fata mea permitandu-mi sa ii vad fata mai bine. O cunosc, nu e prima dată când ne întâlnim. E genul de caine care latră, dar nu mușcă si nu pentru ca nu ar vrea ci pentru ca nu poate.
   - Cu ce te ajut? O intreb cat de calm posibil presimțând ca nu va dura mult.
   - Nu ti se pare ca te crezi putin cam importanta doar pentru ca directorul te-a chemat în biroul lui? Isi încrucișează bratele si ma priveste ca pe o insecta. Nu stiu ce ai facut de esti simpatia tuturor, dar nu ti-o lua in cap. Oricum nu va dura mult. Își da ochii peste cap si face un pas în față in încercarea inutilă de a ma intimida.
   Care e problema ei?
   Pufnesc amuzata si iritată in acelasi timp de tupeul ei. Nu stiu de unde toata gelozia asta, dar ma face sa rad si sa vreau sa o pocnesc in acelasi timp.
   Elimin orice distanță dintre noi cu pasul pe care îl fac. O prind de braț si o izbesc de peretele din stanga mea. Imi las mâinile pe umerii ei si strang pana o aud scancind. Imi apropii fata de a sa si ii spun pe un ton apăsat trădând nervozitate.
   - Nu stiu cine esti sau de unde atâta tupeu brusc, dar te avertizez, daca mai scoti un cuvânt, iti fac dintii tablou pe perete.
   - Mi-ar plăcea să te văd încercând.  O stai, nu poti. Pentru ca daca mai lovești pe cineva in afara antrnamentelor sau fara permisiune, ajungi la carcera. Zâmbetul victorios de pe chipul său ma faca sa ignor ceea ce tocmai a zis deși sunt conștientă că are dreptate. 
   Zâmbesc la rândul meu, iar in urmatoarea secundă pumnul meu face contact cu fata ei doborand-o la pământ. Urletul ei creează ecou în toata sala făcându-i pe unii sa suspine îngroziți. Continui sa o lovesc pana simt sângele cald scurgandu-se printre degete.
   Toti de aici, inclusiv paznicii si directorul stiu de ce sunt in stare si ca pentru mine regulile nu există. Dar asta nu inseamna ca imi ignora comportamentul.
   Sunt mai mult decat conștientă de faptul că încălcarea regulamentului aduce pedepse, cea mai rea fiind carcera.
   Doi paznici intra grăbiți in încăpere si ma ridică de pe corpul fete ce abia mai misca. Ma las ridicata stiind ca e inutil sa spun rezistenta. La nicio de aici nu sunt oameni, sunt niste matahale imense, antrenate sa ucidă fara sa clipească, fără să simtă, fără să le pese.
   Sunt târâtă practic pana in carcera unde ma arunca de parcă aș fi o cârpă folosită încuind usa de metal in urma lor.
   Ma ridic usor ignorând usturimea din genunchi. Totul e la fel cum imi amintesc: o camera mica din beton undeva in subsolul agenției, fără ferestre, singura sursa de lumina provenind de la un bec ce abia mai palpaia. In afara de asta, camera mai are o găleată ce se presupune că ar fi "baia" si o saltea uzată si rupta in unele locuri ce tine loc de pat.
   Decid să mă așez pe beton in coltul opus saltelei.
   Ajung aici destul de des din cauza temperamentului meu vulcanic si incepe sa nu mai fie atât de greu de suportat orele petrecute aici.
   Prima dată când am ajuns aici a fost din cauza ca l-am înjunghiat pe Duncan. Eram terifiata Am înjunghiat un om pentru prima dată în viață și apoi am ajuns aici, o camera rece si întunecată. Am plâns câteva ore, pana am fost eliberată.
   Gândul la acea zi ma face sa zâmbesc. După cum spune Duncan, am fost o durere in fund inca din prima zi.
   Imi sprijini capul de peretele rece privind tavanul. Locul asta e perfect pentru meditat, pentru ca spre deosebire de camera mea, aici e liniște.
   Mereu stau si ma intreb cum eram inainte sa imi pierd memoria, dar de fiecare dată când incerc sa imi amintesc capul începe să mă doară si scene macabre imi apar in minte alaturi de tot felul de creaturi.
   Mi-aș dori să îmi pot aminti mai multe, dar durerea e insuportabilă. Oftez si închid ochii. Fara sa realizez atipesc.

   " O pădure deasă. Intuneric bezna. Tipete se aud din depărtare. O fata cu hainele rupte fuge spre mine urmată de doi tipi cu trăsături înfiorătoare. Cei doi imi par neobișnuit de familiari, dar nu imi pot aminti unde i-am mai vazut. Cei doi prind fata si o macelaresc chiar in fata mea. Cand ma observa se apropie de mine amenințător. Vreau sa fug, dar nu ma pot misca.
- Intoarce-te! Cum il poti lasa sa sufere după tot ce a facut pentru tine?! Intoarce-te! "
   Deschid ochii brusc. Respiratia imi este accelerată, iar inima pare ca vrea sa iasa din piept. Visele o iau razna in ultima vreme si toate par sa imi spuna acelasi lucru: am parasit pe cineva si acum suferă din cauza mea. Dar nu stiu cine si de ce am plecat.
   După cateva ore usa se deschide cum un scârțâit prelung. Ma asteptam ca Duncan sa vina sa ma scoată de aici, cum face de obicei, dar corpul imi impietreste la vederea celui ce intra in mica încăpere.

S

U

S

P

A

N

S

.
.
.
.
.

😅😘