Greu De Iubit

CAPITOLUL ~1~

Observ mana sa dreapta venind spre mine cu viteza. Ma las in jos rapid si incerc sa ma dau inapoi, insa este mai rapid decat mine si imi aplica un genunchi in fata, amortind-o. Ma ridic in picioare inca ametita si scuip sangele ce imi invadeaza gura.
- Doar atat poti? Credeam ca te-am invatat mai bine de atât.

   Ma uit urat la el si pornesc un alt val de atacuri. Împărțim pumni și picioare pentru câteva minute, dar ne oprim brusc in momentul in care usa este izbita cu putere de perete de catre nimeni altul decat Reed Thomson, directorul agentiei. 
   In incaierarea noastra am ajuns intr-o pozitie destul de dubioasa: Duncan peste mine cu mainile in jurul gatului meu, eu sub el pregatita sa il lovesc cu cotul, un picior este blocat de al lui, iar cu celalalt incerc sa il imping de pe mine.
   - Stiu cat de mult va iubiti, dar v-as ruga sa lasati joaca de cuplu pe alta data, am vesti importante. Reed isi face simtita prezenta. Linistea se asterne brusc. Nimeni nu mai scoate un sunet. 
   Privirea sa arzatoare se opreste asupra noastra. Ne ridicam cat de repede posibil zambind inocent. Reed isi da ochii peste cap stiind ca nu are ce ne face. Inca de cand am venit aici am fost „o durere in fund" citandu-l pe Duncan din prima saptamana de antrenament si mereu ajungem sa ne certam sau sa ne luam la bataie.
   - Cinci minute, biroul meu, amandoi.
   Reed se intoarce si porneste spre iesire, cu cele doua matahale pe care le numeste „garzi de corp" in urma lui. Odata ce pleaca, linistea se risipeste, iar toti din incapere prind glas.
   - Trebuie sa fie ceva foarte important. 
   - Asta e prima data cand il vad venind aici in persoana.
   - Oare despre ce este vorba?

   Ma uit confuza la Duncan intalnindu-i privirea la fel de confuza. Dam din umeri si ne indreptam spre biroul directorului. Acest birou este mai mult ca o sala de intruniri unde se strang cele mai importante persoane din agentie si se discuta problemele, misiunile si altele. 
   Desi am mai fost in biroul sau, asta e prima data cand nu sunt chemata pentru ca am facut ceva, ci pentru a lua parte la o discutie aparent importanta. 
   Ne oprim in fata usii imense din lemn masiv in fata careia sunt mereu doua matahale inexpresive, imbracate la costum, cu ochelari de soare , marea majoritate fara nici un fir de par pe cap si al dracu de enervanti. Sunt ca niste robotei care urmeaza ordinele sefului fara a tine cont de altceva. Sunt foarte curioasa de unde face rost de astfel de persoane. Oare exista vreo fabrica de unde ies pe banda rulanta? 
   Ne scaneaza codul de pe incheietura si deschid usa masiva. Codul este un tatuaj facut pe incheietura ce seamana cu un cod de bare. Este ca un mod de recunoastere pentru ca nimeni din afara sa nu poata intra neobservat. Cel putin asta ni s-a spus, dar eu cred ca e mai degraba ca o lesa. Daca intentionezi sa fugi de agentie, ceea ce e destul de imposibil, singura modalitate de a nu fi recunoscut si gasit este sa scapi de tatuaj. Problema este ca cerneala pe care ei o folosesc nu este cerneala normala pentru tatuaje. Este o cerneala special creata pentru a nu putea fi stearsa cu laserul. Pe langa asta, sub cod, ascuns printre vene este implantat un microchip. Dimensiunea sa este suficient de mica cat sa fie lipt de vena, facand imposibila indepartarea acestuia fara a cauza o hemoragie ce va duce in final la moarte. Asta este dovada clara ca aceasta institutie nu este o gluma, iar sa incerci sa evadezi este sinucidere curata.
   Pasim in birou atragand toata atentia asupra noastra. Directorul ne indeamna sa luam loc pe singurul scaun liber. Incetinesc pasul dandu-i de inteles lui Duncan sa se aseze. Nu ezita nici o secunda si se tranteste pe scaun. Ma pozitionez in spatele lui si imi axez atentia pe cei din sala care se uita la noi ca la masini straine. 
   Reed isi drege vocea captand atentia tuturor.
   - Voi trece direct la motivul pentru care v-am adunat pe toti aici. Acum cateva ore 3 din grupul Creepypasta au fost zariti in apropiere. Tindem sa credem ca s-au pus din nou in miscare. 

   Toata lumea pare socata de aceasta afirmatie. Sunt confuza. Nu ar trebui sa fie fericiti? Pana la urma asta este rolul agentiei, pentru asta ne-am antrenat, asa ca de ce arata toti de parca li s-ar fi dat sentinta cu moartea? Pana si Duncan este incordat. Or fi acesti Creepypasta atat de infioratori? Ma indoiesc. 
   - Motivul pentru care v-am adunat pe toti aici e pentru ca vreau ca toate trupele sa fie in alerta continua. Nu lasati garda jos nici o secunda. Criminalii sunt vicleni, nu va lasati pacaliti. Liber.
   Sala se goleste incetul cu incetul. Duncan se ridica si imi face semn sa il urmez.
   - Brianna, tu ramai. Vocea lui Reed suna diferit.
   - Daca e vorba de tipul pe care l-am bagat in coma, el a inceput. Spun imediat intuind subiectul discutiei. 
   - Si eu de ce aflu asta acum? Isi ridica o sparnceana intrebatoare spre Duncan a carei privire nervoasa o intalneste pe a mea. Ups. In orice caz, nu de asta te-am oprit. Dupa cum stii, ai locuit o perioada indelungata cu cei din Creepypasta si desi tu probabil nu ti-i amintesti, sunt sanse ca ei sa te recunoasca.Ceea ce incerc sa iti spun e sa ai grija si orice ai face, nu ramane singura.

   Aprob cu miscare usoara a capului si parasesc biroul cu Duncan pe urmele mele.