Greu De Iubit

Capitolul ~5~

Ma ridic si fara sa gandesc de doua ori fug in pădure. Doar nu credeau că o sa stau ca un cateluș ascultător in fata usii.
    Alerg preț de câteva minute, dar realizarea ma face sa ma opresc brusc. Pe unde e ieșirea? Nu am fost niciodată în pădurea asta.
   Ma uit disperata în jur. E clar, m-am pierdut.

    Merg de câteva ore bune prin pădure în încercarea de a găsi ieșirea, dar în zadar. Ma simt ca într-un labirint. 
  Sunt obosita, îmi e foame, dar mai presus de toate sunt îngrijorată. Duncan. Ce s-a întâmplat cu el? E încă în viata?
    Nu! Nu îmi pot permită sa gandesc asa. Duncan e puternic, nu se poate sa fie mort. Trebuie sa am încredere în el, asa cum și el a avut mereu în mine.
   Ma opresc. Nu are nici un rost. Nu o sa găsesc ieșirea în felul asta. Ma uit împrejur. Un copac, lângă el încă un copac, urmat de un altul și mulți alții.
   Ma apropii de unul ce are crengile joase și ma cațăr cu grija.
   Ajunsa în vârf caut ceva, orice, orice nu e copac, dar nimic. Cât cuprind cu privirea doar copaci.
   Oftez exasperată și încep sa cobor. Când aproape ajung la ultimele crengi ma opresc. Aud voci. Și par sa se îndrepte în direcția mea. Rămân nemișcată. Vocile se apropie.
   Inima mi-o ia la goana la recunoașterea acestora. Sunt mai multe, iar una dintre ele suna izbitor de asemănător cu cea a psihopatului cu care se lupta Duncan. Cealaltă pare a fi a creaturii ce a apărut în carcera.
    - Offender, numele meu este Offender. De câte ori sa îți repet. Creatura se oprește la baza copacului în care ma aflu și ma *privește" rânjind. Te-am găsit.
   Brunetul ma fixează și el cu privirea și în următoarea secunda își face drum spre mine printre crengi.
   - Stai departe de mine psihopatule! Strig în timp ce încerc sa măresc distanta dintre noi fără sa îmi rup ceva.
   - Ei haide păpușă nu fii rea.  Se oprește. Uite cum facem, dacă vii de buna voie nu o sa te omor și îți voi spune ce am făcut cu dragul tău prieten. Cum îl chema? Duncan?
   La auzul numelui mentorului meu sângele îmi îngheață în vene, iar picioarele mi se înmoaie.
   - Ce i-ai făcut mutilatule?! Urlu la el simțind lacrimi umezindu-mi ochii.
   Nu spune nimic, doar continua sa rănjească. Fără sa gandesc de doua ori ma arunc asupra lui, dar cum luptele prin copaci nu sunt specialitatea mea, ma dezechilibrez și cad ca ultima fraiera. Mare îmi e mirarea când nu îmbrățișez pământul ci ma trezesc suspendata în aer. Ceva ma tine de abdomen și sunt nevoita sa ma uit de doua ori la ceea ce seamănă cu un tentacul negru pentru a ma asigura ca nu am halucinații. Tentacul ce pare a ieși din spatele creaturii.
   Ma lasă jos și primul meu gând e sa fug, dar unde? O sa ajung sa ma plimb iar de nebuna.
   - Cum ies din pădure? Ii întreb de parca ei chiar mi-ar răspunde.
   - Pft. De parca ți-am spune. Răspunde batjocoritor brunetul sărind și el din copac.
   Merita sa încerc.
   - Haide Calista, e timpul sa te intorci acasă. Creatura își face simțită prezenta după un moment de liniște.
   - Ma duceți inapoi? Intreb cu speranta. Si cred ca am fost destul de clara cand am spus ca numele meu e Brianna nu Calista.
  - Chiar crezi ca te-am fi rapit doar ca sa te ducem inapoi? Ti-a afectat moartea creierul, Calista? Brunetul pare a avea o placere imensa in a enerva oamenii. Jur ca o sa ii sterg zambetul ala fals de pe fata cat de curand. Te intorci la conac, unde iti este locul.
    - In regula, voi veni cu voi, cedez intr-un final. Nu are rost sa ma opun. Fie merg cu ei si vad mai tarziu cum scap, fie ma invart in cercuri prin padure pana mor de foame sau sfasiata de vre-un animal salbatic. 
   - Buna decizie, nu as vrea sa mori de foame sau sa devii mancare. 
   - NU IMI MAI CITI GANDURILE!  Creatura asta incepe sa ma scoata din sarite. 
   Acesta ofteaza si o ia inainte fara a mai scoate vre-un sunet. Eu il urmez ca un catelus ascultator ce se pare ca sunt. Mutilatul ajunge in stanga mea mergand intr-un drept cu mine. 
   După ceva timp, curiozitatea ma macină asa ca îl intreb:
   - Ce i-ai facut lui Duncan?
   Acesta pare surprins de intrebare, dar imi raspunde nonsalant:
   - L-am ucis.
   -Minti, ii spun incercand sa imi controlez tremurul din voce. 
   - Poate. Cine stie. Da din umeri aruncandu-mi un zambet ce se dorea a fi inocent.
   Il privesc urat, dar acesta ma ignora. 
   Alte cateva minute trec si ajungem la un conac imens parca desprins din filmele de groaza. Peretii arata de parca mai au putin si se darama, panze de paianjen in toate colturile, geamuri prafuite, iar usa mai sa iasa din balamale. 
   - Si ce se presupune ca ar trebui sa fac aici, sa vanez fantome? Intreb ironica, clar fiind ca locul e pustiu.
   - Bun venit acasa, Calista. Brunetul deschide usa si pasesc neincrezatoare inauntru.
   Privesc in jur, totul pare atat de familiar, dar nu imi pot aminti unde l-am mai vazut. Durerea de cap revine brusc facandu-ma sa ma prabusec la pamant cu ochii strans inchisi si mainile la tample. Amintiri incep a-mi zbura prin minte incetosandu-mi vederea. Toate sunt amestecate si nu fac decat sa amplifice durerea. 
   Dupa un timp ce a parut o vesnicie, ceta se ridica lasand in urma un dezastru de proportii. Nu indraznesc sa ma ridic de pe podeaua murdara si rece. Sunt atat de confuza.
   Persoane care de care mai dubioase incep sa apara din diferite camere si se strang in jurul meu de parca as fi o maimuta de la circ ce urmeaza sa-si inceapa numarul de acrobatii. 
   O fetita mica in rochita roz cu un ursulet de plus in brate incearca sa se apropie, dar un tip cu masca dubioasa si ochelari o opreste. 
   - Calista? intreaba aceasta precauta. Esti bine? 
   - Calista, repet nesigura. Calista. Da, Calista e numele meu si am mai fost aici.
   -Da! exclama baiatul, asa e, ai mai fost aici, ai locuit cu noi , ai....
   - Deci voi sunteti cei care m-ati omorat!  spun ridicandu-ma fara sa il las sa termine.
   Ii privesc cu ura, iar el se uita la mine cu o urma de vina. Deci e adevarat. Acesta este temutul grup de criminali: Grupul Creepypasta, acestia sunt tinta mea, cei care mi-au luat viata mie si multor altora. Trebuie sa ii ucid, pentru asta m-am antrenat.
   - Eu te-am ucis. o voce groasa sparge tacerea. E clovnul care m-a gasit. 
   Toti se uita socati la el.
   - Jack, de ce.... incepe tipul de adineari, dar este intrerupt.
   - Nu te priveste, vezi-ti de treaba ta Toby. ii raspunde fara nici o emotie in glas.
   Acesta isi indreapta atentia spre mine si face un pas, apoi inca unul si inca unul eliminand orice distanta dintre noi. Isi apropie fata de a mea pana cand nasurile noastra aprope se ating, iar respiratia sa se loveste de fata mea. E mult prea apropae. 
   - Asa e, incepe sa vorbeasca , vocea sa facandu-mi pielea de gaina, eu te-am ucis. Ce vei face acum, Calista? Îmi vei lua viata, pentru a te răzbuna?
   Vreau sa ma dau înapoi, dar corpul meu refuza sa se miște.
   - Da, răspund într-un final, eu te voi ucide.
   Își ridica mana la nivelul fetei, îmi pune una din gheara le tâmplă și coboară pana în dreptul gurii despicadu-mi pielea. Sângele începe sa curgă, dar nu reacționez. Nu ii voi oferi satisfacție. Își îndepărtează fata și da sa plece, dar se răzgândește. Se apropie din nou bursc făcându-mă sa tresar. Îmi prinde barbia și îmi întoarce capul pentru a avea acces complet la obrazul meu stâng. Mi-am așezat mana peste a lui încercând sa îl îndepărtez, dar în momentul în care limba sa caldă imi atinge coltul buzelor ma opresc. Trasează o linie umeda de-a lungul rănii curățând sângele. Odata ce ajunge în dreptul urechii îmi șoptește:
   - O sa aștept. Ai face bine sa te ții de promisiune.
   Se întoarce și dispare în pădurea întunecată. Toți ceilalți par șocați de ce tocmai s-a întâmplat.
   - Asta o sa fie interesant, incepe sa rada un băiat brunet cu o masca albastra pe fata.

Îmi cred scuze pentru orice fel de greșeli.
❤️
Următorul capitol e posibil sa întârzie puțin din lipsa de idei.
Love u all.