Eclipsa Veacurilor

Capitolul V

"-Luna? Esti aici?"

"-Sunt chiar aici surioara."

"-Oh! Ce bine ca te-am gasit! Te-am cautat in intreg castelul si...Luna? Ai plans cumva?"

"-Da, adica NU!!! Ma simt foarte bine! Si de ce as plange in prima mea zi de scoala?"

"-Luunaa? Stii ca nu trebuie sa-ti ascunzi sentimentele fata de mine. Te rog! Spune-mi ce te framanta!"

"-Bine, bine! Am plans! Multumita?"

"-Dar, Luna? De ce ai plans?"

"-Cum adica "de ce" ? Am o gramada de motive sa fiu suparata. Oricum tie nu-ti pasa. Mie imi lipsesc parintii foarte mult. Nu am avut timp nici macar sa îi cunosc! Tu ai petrecut o luna alaturi de ei inainte sa ma nasc! Dar eu? Ei au murit cu putin timp dupa ce m-am nascut, iar eu nu am putut face nimic ca sa îi salvez!"

"-Oh, Luna! Nu am stiut ca in tot timpul asta tu iti pastrai durerea in suflet. Dar de ce nu mi-ai spus?"

"-Nu am vrut sa te ingrijorezi."

"-Sa nu crezi ca durerea din inima mea a disparut. Este tot acolo si de fiecare data cand vad o mama imbratisandu-si copilul, sufletul ma doare si mai tare. Dar incerc sa nu arat oamenilor supararea ce o port in mine."

"-Imi pare rau ca am spus ca tie nu-ti pasa."

"-Nu-i nimic. Oricum este prima noastra zi de scoala. Nu as vrea sa intarziem. Asa ca imbraca-te repejor si sa luam micul dejun."

"-Bine Celestia!"

Si asa, tot anul scolar, cele doua surori au fost foarte ambitioase pana cand, la varsta de 8 ani, sufletul Lunei era cuprins de ura si gelozie pe zi ce trece, datorita blestemului. Anii au trecut, iar cele doua surori au absolvit facultatea la 18 ani ( caci la varsta de 18 ani se absolvea facultatea pe atunci).

Acum puteau amandoua sa le ia locul unchiului si matusei lor pe tron. Datorita furiei, care deja devora sufletul Lunei, aceasta se comporta ciudat, iar atunci cand Celestia incerca sa îi vorbeasca, aceasta tipa la ea, izgonind-o din camera de fiecare data. In realitate, toti oamenii îi adorau noaptea, la fel cum iubeau ziua. Caci Soarele si Luna creau armonie in regat. Toti supusii le iubeau pe amandoua, caci amandoua erau frumoase, destepte si talentate. Dar datorita blestemului, ochii ei erau orbiti de ura, vazand chiar opusul realitatii, si anume, vedea ca oamenii aduceau batjocore la adresa noptii, si ca motivul pentru care dormeau noaptea, era acela ca nu vroiau sa mai vada Luna pe cer stralucind "ca o stea falsa". In cosmaruri, vedea cum toata omenirea i se inchina surorii ei mai mari, si nu Lunei. Acel cosmar fiind si picatura care a umplut paharul!

Hey! M-am reîntors cu un nou capitol! Stiu ca poate unii dintre voi va intrebati ce fac eu pe watt la ora asta. Ei bine, tin sa va spun ca nu pot inchide un ochi, mai ales ca e vineri seara. N-aveam ce face asa ca m-am decis sa mai postez un capitol! Sper ca v-a placut. Pe data viitoare, caci un nou capitol va rasari!