Plumb ~comentariu~

955 16 0
                                    

de George Bacovia


     Prezent în perioada interbelică, George Bacovia este considerat de critica literară ''poetul unor senzații elementare''. El este reprezentantul de vârf al simbolismului românesc, atmosfera din poeziile sale fiind caracterizată de Eugen Lovinescu drept ''o atmosferă de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori congrenați situată într-un peisagiu de mahala, între cimitir și abator, o atmosferă de plumb în care plutește obsesia morții și a neantului.''.

     Poezia ''Plumb'' deschide volumul cu același titlu definindu-l în totalitate. Așezarea poeziei în fruntea volumului îi conferă caracterul de artă poetică de text programatic.

     Textul poetic se încadrează în simbolism prin teme și motive, prin cultivarea simbolului, a sugestiei, a corespondențelor, prin decor, cromatică, tehnica repetițiilor ce conferă muzicalitate interioară și dramatism trăirilor eului liric. 

     În text, predominant este sentimentul de tristețe, ceea ce conferă poeziei caracterul de elegie fiind așa cum spunea Nicolae Manolescu organizată sub forma unui monolog al unui eu liric ''fantomatic''.

     Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații și artificială, condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării, moartea afectivității.

     Viziunea poetului despre lume este sumbră. fără speranță de salvare de un tragism asumat cu luciditate. 

     Titlul poeziei în sens denotativ se referă la metalul greu de culoare cenușie, iar în sens conotativ sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul vieții devenind chiar un simbol al împietririi. ''Plumbul'' devine cuvântul cheie al poeziei, simbol ce sugerează prin repetare că lumea exterioară și lumea sufletească sunt supuse mineralizării sub efectul toxic al metalului. 

     Lirismul este de tip subiectiv identificat în text prin verbele de persoana I: ''stam'', ''am început'' și adjectivul pronominal posesiv ''meu''.

     Din punct de vedere compozițional, poezia este structurată în două catrene ce aparțin planului realității exterioare și cel al realității interioare.

     Principiul care stă la baza compoziției este acela al simetriei și al paralelismului sintactic realizat prin folosirea verbului la imperfect ''dormeau'' ''dormea'' sau a tehnicii refrenului cu ajutorul versului ''stam singur''. Folosirea verbului ''dormea'' la imperfect, cu sens durativ prin repetare și reluare exprimă împietrirea, moartea sufletească.

     Incipitul poeziei ''Dormeau adânc sicriele de plumb'' ne înfățișează lumea ca pe un imens cimitir cuprinzând două simboluri obsedante ale liricii lui George Bacovia ''sicrie și plumb''.

     Personificarea ''dormeau sicriele'' și epitetul verbului ''dormeau adânc'' sugerează ideea morții ca un somn profund, iar metafora simbol ''sicriele de plumb'' exprimă imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemporanilor. În acest catren este descrisă lumea exterioară predominant fiind câmpul semantic al morții: sicrie, flori, cavou, coroane''; toate substantivele primesc ca element determinativ substantivul ''plumb'' devenit un simbol al împietririi, al apăsării sufletești. Excepție de substantivul ''veștmânt''  care primește ca element determinativ cuvântul ''funerar'' ce face parte din același câmp semantic al morții.

     Corespondențele sunt legături subtile între planul realității exterioare și cel interior, iar lumea devine o reflectare a unei stări de spirit. Corespondențele sunt realizate prin intermediul fenomenului natural ''vânt'' care îi produce eului liric senzația de frig specifică morții. Totodată vântul produce stridențe acustice prin intermediul imaginii auditive ''și scârțâiau coroanele de plumb''.

     De remarcat tehnica refrenului ''stam singur'' care accentuează starea de singurătate și de izolare a eului liric.

     Strofa a doua surprinde planul realității interioare și debutează sub semnul tragicului existențial prin moartea afectivității ''dormea întors amorul meu de plumb''.

     În epitetul ''întors'' constă misterul poeziei. Este vorba despre cum spunea Lucian Blaga, o întoarcere a mortului cu fața spre apus, o întoarcere către moarte.

     Versul ''Și am început să-l strig'' accentuează ideea singurătății și a imposibilității de comunicare cu lumea exterioară deoarece eul liric se află într-un plan exclusiv al morții.

     De remarcat ambiguitatea limbajului sugerată de folosirea pronumelui personal formă neaccentuată ''l''.

     Versul refren ''Stam singur lângă mort'' este o imagine tragică și absurdă a înstrăinării de sine, eul liric își privește sentimentul ca un spectator. De asemenea, remarcăm aceeași senzație de rece specifică morții prin versul ''era frig''.

     Metafora ''aripile de plumb'' presupune zborul în jos, o cădere surdă și grea din care eul liric nu se mai poate ridica. 

     În ceea ce privește prozodia, poezia ''Plumb'' are o construcție sobră, riguroasă care sugerează angoasa și imposibilitatea comunicării.

     Rima este îmbrățișată, iar măsura fixă de zece silabe.

     În concluzie, pot spune că poezia ''Plumb'' de George Bacovia se încadrează între simbolism și modernism. Poetul apelează la tehnicile simboliste pentru a exprima tema simbolistă a solitudinii umane, dar folosește și ambiguitatea limbajului care este specifică liricii moderne.





726 de cuvinte

4 Comentarii BAC și RezumateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum