4 Comentarii BAC și Rezumate

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ~comentariu~

de Lucian Blaga

     Lucian Blaga este un reprezentant al modernismului din perioada interbelică alături de Tudor Arghezi și Ion Barbu. Personalitatea poetului a fost dublată de aceea a filozofului (Blaga - un lirozof), iar din această relație a poeziei cu filozofia, textele sale lirice au împrumutat concepte filozofice. Conceptul de mister care stă la baza filozofiei lui Blaga se regăsește și în poezia sa "Misterul este supremul unghi de vedere" după mărturisirea poetului.

     Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" deschide volumul de debut al lui Lucian Blaga "Poemele luminii" (1919) iar așezarea în fruntea volumului îi conferă caracterul de artă poetică de text programatic.

     "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o artă poetică modernă prin: influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, noutatea metaforei (metaforă revelatorie și metaforă plasticizantă) și înnoirile prozodice (cultivarea versului liber, tehnica ingambamentului).

     Tema poeziei este rostul creației și tipul de cunoaștere pe care aceasta îl impune.

     Titlul reliefează într-un enunț propozițional relația dintre eul liric și univers. Întregul orizont mundan (întregul univers al lumii) este imaginat ca o "corolă minunată a lumii". Această metaforă revelatorie simbolizează misterele lumii care sunt dispuse într-o reprezentare sferică, într-o formă circulară rotundă. Raportându-se la aceste mistere ale lumii, Blaga își asumă rolul de protector al lor.

     La nivelul compozițional, discursul poetic este formulat ca un monolog liric confesiv și nu este structurat strofic. Cele douăzeci de versuri pot fi împărțite în patru secvențe poetice, iar la nivelul prozodiei observăm cultivarea versului liber, versurile inegale ca măsură și tehnica ingambamentului.

     Lirismul este de tip subiectiv identificat în text prin mărcile lexico-gramaticale ale prezenței eului liric, pronumele personal de persoana I: "eu", adjectivul pronominal posesiv "mea" sau verbele de persoana I: "strivesc", "sporesc", "iubesc".

     Prima secvență poetică detaliază relația eu liric-univers anunțată în titlu. Eul liric întărește ideea de protector al misterelor lumii și mărturisește că este posesorul cunoașterii luciferice.  Cunoașterea luciferică este plus-cunoaștere, o cunoaștere poetică, irațională ce adâncește tainele și misterele lumii. Acest tipar cognitiv este susținut la nivelul textului poetic de prezența celor două verbe la forma negativă: "nu strivesc" și "nu ucid".

     Obiectul cunoașterii reprezentat de metafora revelatorie "corola de minuni a lumii" este reluat la nivelul textului poetic prin intermediul termenilor concreți și a termenilor metaforici. Ampla enumerație din prima secvență poetică "în flori, în ochi, pe buze ori morminte" semnifică patru modalități de cunoaștere a universului: florile exprimă prima treaptă a cunoașterii, treapta percepției senzoriale simbolizând frumusețea naturii, dar și taina înfloririi și a rodirii; ochii reprezintă cunoașterea contemplativă, cunoașterea poetică; buzele reprezintă două modalități de cunoaștere diferită prin intermediul cuvântului "Logos" și prin intermediul iubirii, al sărutului "Eros" iar mormintele reprezintă moartea.

     Cea de-a doua secvență poetică detaliază cel de-al doilea tip de cunoaștere - cunoașterea paradisiacă asumată de "alții" reprezentați în textul poetic de sintagma nominală "lumina altora".

     Cunoașterea paradisiacă este minus-cunoaștere, o cunoaștere rațională care dezvăluie toate misterele lumii până la un anumit punct cânt intervine "Marele Anonim" și impune "cenzura transcendentă".

     Acest tipar cognitiv este susținut de prezența verbului "sugrumă" dar și de o serie de verbe ce se află în opoziție cu prima secvență "strivesc-ucid".

     Obiectul cunoașterii "corola de minuni a lumii" este miracolul vieții și al morții, tainele teluricului și ale celestului fiind exprimate prin dubla negație "vraja nepătrunsului ascuns" și prin metafora spațială și temporală în același timp "în adâncimi de întuneric".

     Secvența a treia definește prin opoziție cunoașterea luciferică, aventura cognitivă a intuiției, a iluminării de cunoașterea paradisiacă.

     Cunoașterea luciferică pentru care optează eul liric este detaliată poetic prin comparația cu lumina selenară. În contextul acestei poezii luna nu mai apare ca un motiv romantic ci personifică "un dublu cosmic al ființei înfiorate de misterul existențial": "cu razele ei albe luna / ... tremurătoare / mărește și mai tare taina nopții".

     Remarcăm prezența unui câmp semantic configurat prin termeni precum "taină", "întunecata zare", "largi fiori de sfânt mister", "neînțelesuri".

     Eul liric la fel ca luna își asumă rolul "unui eu creator" îmbogățind taina lunii cu propriul "înțeles și neînțeles" participând astfel la actul demiurgic "așa îmbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister / și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari".

     Remarcăm totodată schimbarea registrului verbal asociate eului liric cunoscător, având același rol de a evidenția cunoașterea luciferică "sporesc", "îmbogățesc".

     Ultima secvență poetică are valoare concluzivă subliniată prin intermediul conjuncției subordonatoare "căci eu iubesc". Iubirea devine astfel instrument de cunoaștere, cale de intuire a tainelor lumii.

     Prin recurența termenilor enumerați și în finalul primei secvențe fiecare substantiv fiind pus de această dată sub accent stilistic prin repetarea lui "și" adverbial "corola de minuni a lumii" pare a închide sferic refăcându-și perfecțiunea "și flori și ochi și buze și morminte".

     În concluzie, pot spune că poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga se încadrează în curentul literar modernism.

804 cuvinte