4 Comentarii BAC și Rezumate

Testament ~comentariu~

de Tudor Arghezi

     Prezent în perioada interbelică, Tudor Arghezi este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai modernismului alături de Lucian Blaga și Ion Barbu.

     Tudor Vianu îl apreciază pe Arghezi ca fiind ''cel mai mare poet al nostru de la Mihai Eminescu încoace.''. Ce și acesta, Tudor Arghezi poate fi considerat un înnoitor al limbajului pentru că aduce nou în literatura română estetica urâtului.

     Poezia ''Testament'' face parte din volumul ''Cuvinte potrivite'' (1927) iar așezarea în fruntea volumului îi conferă caracterul de artă poetică de text programatic.

     ''Testament'' este o artă poetică deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre creație, despre rolul artistului în societate. 

     Poezia ''Testament'' de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă pentru că tratează trei probleme esențiale ale liricii moderne argheziene: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului și raportul dintre tehnica poetică și inovație.

     Titlul în sens denotativ reprezintă un act juridic prin care este lăsată urmașilor o moștenire materială; în sens conotativ moștenirea lăsată de autor urmașilor este o moștenire spirituală exprimată prin metonimia ''Un nume adunat pe o carte''; în accepțiune laică titlul se referă la învățămintele transmise creștinilor prin vechiul și noul testament.

     Tema poeziei este cartea văzută în ipostaza de meșteșug. Forma de organizare a poeziei este aceea a unui monolog adresat de către tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept moștenire ''cartea''. Cele două ipostaze lirice sunt simbolizate de prenumele personal ''eu'' - tatăl spiritual și ''tu'' - fiul, iar în finalul poeziei de sintagmele ''robul'' și ''Domnul''.

     Lirismul este de tip subiectiv, identificat în text de mărcile lexico-gramaticale specifice eului liric pronume personale de persoana I: ''eu'', adjectiv pronominal persoana I: ''mea'', verbe de persoana I: ''nu voi lăsa'', ''am ivit'', ''am prefăcut'', etc.

     Viziunea lui Arghezi asupra lumii rezultă din atitudinea sa de poet responsabil în fața urmașilor, de a face cunoscută toată istoria neștiută a străbunilor.

     Din punct de vedere compozițional, poezia este organizată în cinci strofe inegale ca număr de versuri, ideile poetice fiind organizate în jurul cuvântului cheie ''carte''.

     În prima strofă, cartea reprezintă ''o treaptă'' sugerând urcușul spre lumină, spre desăvârșirea cunoașterii spirituale a tinerei generații. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără truda și suferința străbunilor ''De la străbunii mei până la tine, / Prin râpi și gropi adânci / Suite de bătrânii mei pe brânci''.

     În strofa a doua, cartea este numită metaforic ''hrisovul vostru cel dintâi'' confundându-se cu analele istorice deoarece adună în sine istoria neștiută a strămoșilor. Eul liric îndeamnă cititorul să așeze ''cu credință'' la căpătâi această carte la fel cum creștinul își așază biblia.

     Pentru a da naștere creației sale, poetul a transformat munca fizică în muncă intelectuală. Astfel ''sapa'', unealtă folosită pentru a lucra pământul devine ''condei'' - unealtă de scris, iar '''brazda'' devine ''călimară''.

     Efortul poetic a fost de lungă durată, a presupus trudă deoarece eul liric ''a frământat mii de săptămâni'' materialul pentru a da naștere ''cuvintelor potrivite''.

     Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine îndreptar moral și dobândește veșnicie "Am luat cenușa morților din vatră / Și am făcut-o Dumnezeu de piatră".

     În cartea argheziană sunt adunate durerea și revolta socială a străbunilor simbolizată de metafora viorii "Durerea noastră surdă și amară / O grămădii pe-o singură vioară".

    Imaginea metaforică a "țapului înjunghiat" simbolizează frenezia cu care stăpânul citește cartea argheziană fără să-i pătrundă adevăratele înțelesuri.

     O altă trăsătură a liricii moderne argheziene este estetica urâtului. Tudor Arghezi preia estetica urâtului din literatura franceză de la Ch. Baudelaire. Spre deosebire de romantici, Arghezi consideră că orice cuvânt din domeniul realului poate deveni material poetic cu condiția să slujească ideii poetice a creatorului transfigurată artistic.

     Tudor Arghezi este un "poeta faber", un poet meșteșugar, născocitor de cuvinte, care transformă graiul "cu-ndemnuri pentru vite" în "cuvinte potrivite" metaforă ce desemnează poezia ca meșteșug. Poetul face "din zdrențe muguri și coroane", "veninul" pe care l-a strâns de-a lungul existenței sale este transformat în "mierea cunoașterii".

     Arghezi consideră că orice aspect al realității indiferent că este frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic "din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi". Totodată, în cartea argheziană durerea străbunilor răsare "ca un ciorchine de negi".

     Ultima strofă a poeziei evidențiază faptul că muza, arta contemplativă "Domnița" pierde în favoarea meșteșugului poetic. Arghezi își compară munca cu a omologului fierar evidențiind efortul poetic de a transforma cuvintele. 

     Poezia este rezultatul inspirației, al talentului și harului divin exprimat de metafora "slova de foc" cât și rezultatul meșteșugului, al trudei poetului rezultat din metafora "slova făurită", "Slova de foc și slova făurită / Împărăchiate-n carte se mărită, / Ca fierul cald îmbrățișat în clește".

     În finalul artei sale poetice, Arghezi recunoaște că el nu este decât "robul" care a scris această creație dedicată viitoarelor generații de cititori care îi vor pătrunde înțelesurile fără a cunoaște adevăratele sensuri protestatoare "Robul a scris-o, Domnul o citește, / Făr-a cunoaște ca-n adâncul ei / Zace mania bunilor mei.".

799 de cuvinte