Sfârșitul meu ești tu

Partea 6 - Ritualul -

Zilele trecu ca vântul. Am fãcut rotații între cursuri și antrenamente. La cursuri învãțam teorie, dar la antrenamente învãțam practica care, nu avea nici o treabã cu teoria de la cursuri. Învãțam cum sã luptãm și ne antrenam mai tot timpul, dar lãsând detaliile la o parte, nu am avut nici o ocazie sã îi demonstrez Reginei cã sunt de încredere și sincerã sã fiu nici capul nu îmi mai stãtea acolo. Am lãsat totul sã vinã de la sine și iatã-ne aici, în a7-a zi.

Duminicã- ziua Ceremoniei și ziua în care viața mea se va înclina va fi între taberele viațã-moarte. Visele mã tot bântuiau și nu îi spusesem nimic Mayei pentru cã nu era timpul sã afle, dar nici eu nu știam prea multe detalii despre ce mi se întâmplã.

Imaginea cu mine pe hol ducându-mã spre bibliotecã, se repeta în fiecare zi. Am cãutat cãrți și informații, dar toate erau vagi, iar despre Marco ce sã spun... nu prea l-am mai vãzut prin preajmã și nici cãrți nu mi-a mai adus.

Eu tot la bibliotecã mã aflam acum citind serioasã aceleași cãrți pentru a mã asigura cã nu am ratat nimic, pânã când am fost întreruptã desigur:

-Poftim, îmi zice Derek trântindu-mi niște cãrți pe masã.

-Ce sunt astea? întreb eu.

-Ceea ce ai cerut.

-Ce ți-am cerut? întreb confuzã.

-Ceea ce aveai nevoie.

-Poți fi puțin mai explicit? Sunt cam confuzã...

-Marco nu are timp și mi-a spus sã îți aduc astea.

-Abia azi?

-De fapt... de acum 2 zile dar, mi-a luat timp sã le citesc; zâmbi el.

Îmi cãzu fața instant.

-Ești idiot? mã ridic nervoasã. Ai cãrțile astea de 2 zile la tine?

-Da.

-De ce nu le-ai adus când ți-a zis omul?

-Pãi eram curios ce citești.

-Sper cã e o glumã, pufnesc eu.

Eram așa derutatã, nici nu știam dacã sã încep sã râd sau sã plâng.

-Aveam nevoie de cãrțile astea. Sunt multe, trebuia sã mã documentez, iar acum nu pot cã disearã s-ar putea sã mor; m-am rãstit la el.

-Hei, calmeazã-te! într-o zi se rezolvã.

-Cum sã citesc o zi, peste câteva ore începe ritualul ãla. Te-aș strânge de gât.

-Strânge-mã, se apropie el de mine.

-Acum poți pleca?

-Nu. Am o întrebare.

-Ce mai vrei?

-La ce îți trebuie cãrțile?

-Nu e treaba ta, îl îmbrâncesc eu.

M-am așezat pe scaun și am început sã citesc.

-Nu vrei muri, completã el.

L-am ignorat și a plecat. Mi-am pus cãrțile în geantã și am plecat spre camera mea si a Mayei, dupã ce mi-a dat mesaj sã vin acolo.

***

-Am ajuns, țip eu ca sã fiu sigurã cã mã aude.

-Ce fațã ai în tine, zice Maya. Parcã te-a cãlcat trenul. Sper cã nu o sã leșini și azi.

-Foarte amuzant, râd eu ironicã.

-Bun, mã duc sã fac duș, apoi faci și tu.

-Deja trebuie sã mergem? întreb eu.