Sfârșitul meu ești tu

Partea 7 -Încrederea-

O sãgeatã îi strãpunse inima. L-am vãzut cum cãzuse lat pe iarba ușor maronie din pricina sosirii toamnei. Am întors capul și vedeam cum Derek se apropie.

-E mort, mã liniști el.

M-a apucat de umeri și m-a ajutat sã mã ridic în picioare, nu avea niciun zâmbet, era foarte serios.

-Ce se întâmplã? întreb speriatã.

-Un clan ne-a atacat.

-Și unde sunt restul?

-Au fugit, gardienii o sã își facã treaba.

-Trebuie sã plecãm, veni Marco.

-Unde e Maya? întreb eu.

-E în siguranțã sormea, doar nu o las sã moarã. Încã.

-Haideți, completã Derek.

Pe drum, Derek avea o fațã foarte serioasã, ceea ce îmi dãdea de gândit cã nu e bine. Nu știam cu ce sã ajut sau unde mergeam. Tremuram toatã și acum mã gândeam cã o sã murim toți, nu doar eu. Și care e faza, ce s-a întâmplat la cercul elementelor?

-Ada, mișcã-te mai repede! îmi spune Marco.

Nu am mai avut timp sã spun ceva, că niște oameni, ieși dintr-o clãdire. Semãnau cu cel pe care îl omorî Derek. Marco își scoase sabia, deci nu era bine.

-Ia-o pe Ada și plecați, zise Marco.

-Te descurci? întreabã Derek.

-Oprește-te din a mã subestima, rânji el.

-Haide, se uitã Derek la mine.

Mã apucã de mânã și am luat-o la fugã.

***

Am ajuns într-o pãdure din jurul campusului. Simțeam cum picioarele mele voiau sã îmi pãrãseascã corpul.

-De ce l-ai lãsat!? am țipat eu la el.

M-a ignorat și tot fugeam pânã când, m-am oprit.

-Nu avem timp de asta, spune pe un ton serios.

-Nu avem timp? Ți-ai lãsat cel mai bun prieten sã moarã acolo și tu ești aici.

-Se descurcã.

-Sper cã glumești.

-Dacã mai stãm mult pe loc, o sã murim și noi.

-Sã murim, mare chestie. Și așa au murit toți oamenii din viața mea. Tata, mama, sora mea și acum eu. Se mai întâmplã, zic eu prefăcandu-mă că nu îmi pasă.

-Nu...

-Viața nu e dreaptă, continui eu fără să îmi pese ce voia să zică. Mi-a venit rândul. Asta e viața, nu avem ce face, mai bine ne acceptăm soarta.

Și-a întins mâna și a așezat-o pe umărul meu.

-Sunt o lașă.

-Nu ești.

-Ba sunt. Nu am putut proteja pe nimeni, am fugit de fiecare dată când cineva a murit.

Mi-a luat fața în palmele sale uitându-se pătrunzător în ochii mei.

-Nu toți merităm să trăim, zise pe un ton calm. Faptul că ești singura în viață, demonstrează că trebuie să trăiești. Ești cu un scop aici și îl vei afla cândva. Acum, trebuie să ai încredere în mine și să mă asculți.

Am dat aprobator din cap și m-a prins iar de mană.

-Să mergem acum, continuă el.

Cand am dat să plecăm, ne-au înconjurat oamenii din același trib. Probabil Marco nu reușise să scape. Derek m-a strâns puternic de braț și m-a dat în spatele lui. Cum avea să scăpăm de aici? Și-a scos sabia.