M-am trezit cu un scurt țipăt, sunt udă. Sunt în apartamentul meu, ceasul arăta ora trei p.m.
-Slavă Domnului, a fost un vis. Nu-i așa puiule? Spun așezându-mi mâna pe pântec.
Mă întind puțin în pat, vrând să mai dorm puțin , însă bebelusul meu nu este de acord. Dacă de obicei doar gustam dimineața, de acum încolo trebuie să mă hrănesc bine.
-Ce spui de o omletă? Zic deschizând ușa frigiderului însă senzația de greață se face simțită . Mda, nici eu nu prea vreau. Clătite și gem de fructe de pădure. Oh da!
Nici nu am luat o primă înghițitură că telefonul meu începe să și sune, mă ridic ușor de la masă și răspund cu gura plină.
"-Da?
-Buna și ție iubito, am văzut ca m-ai sunat aseară. Am avut urgențe peste urgențe, iar când am terminat era târziu.
-Aaa da. Vroiam să văd când vi acasă. Îmi este dor de tine.
-Iubito, încerc să ajung în seara asta. Nu promit nimic.
-Am o surpriză pentru tine,spunem amândoi la unison.
-Și ce cuprinde această surpriză?
-Dacă îți spun nu va mai fi surpriză. Nesuferitule.
-Da, da. Iubita, vorbim diseară.
-Bine scumpule.
Am înfulecat clătitele apoi m-am îmbrăcat repede, plecând spre casa părinților mei.
O apelez pe mama și apoi pun telefonul pe difuzor.
"-Scumpă și dragă mamică. Ești acasă?
-Da puiule. De ce?
-Pregătește și tu peștele acela minunat pe care doar tu ști să-l faci.
-Cu ce oca...
-Mersi mama, te iubesc."
În cel mai scurt timp am ajuns la casa lor. Întotdeauna mi-a plăcut cartierul acesta, este unul dintre cele mai liniștite cartiere. Parchez mașina în fața casei și mă pregătesc sufletește pentru discursul mamei.
-Am ajuns, strig de la intrare, unde îmi descălț ghetele și iau papuci pufosi în picioare.
-Suntem în bucătărie scumpo.
-Deja miroase divin,spun intrând în bucătărie unde se afla mama și Bekha. Bună ziua doamnelor.
-Bună și ție Sammy.
-Scumpo, până la urmă de ce vroiai să fac acest preparat?
-Îmi era poftă ,zic luând un bob de strugure și aruncându-l în gură.
-Sammy, nu cumva ne faci vreo surpriză?Întreabă Nick care trase cu urechea. O sărută pe Bekha, care tăia legumele, pe obraz, apoi pe mama.
-Nu știu, poate,spun ironică, sperând că se va simți ironia. Fratele meu nu simte, sau chiar Bekha, însă mama scapă cuțitul din mână, rămânând blocată câteva secunde.
