Indiferent cât de tare te-a lovit, trebuie să te ridici de jos și să mergi înainte. Viata e o curvă și așa va fii mereu.
Îl văd cum îmi urmărește orice mișcare, buzele și gâtul îmi sunt uscate, adeseori înghițind în sec când îi simt privirea arzând.
-De ce nu permiți nimănui să te iubească, să te ajute?
- Sunt puțini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puțini însă aceia despre care am o parere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulțumește mai mult. Fiecare zi îmi întărește credința în nestatornicia firii omenești și mă convinge de puținul temei care se poate pune și pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun simț.
-Trebuie să le permiți oamenilor să se aproprie de tine. Întotdeauna o să ai nevoie de ajutorul lor, sunt unele persoane care ar face orice pentru tine.
Înghit în sec și îmi mușc buza inferioară până un gust sărat îmi invadează gura. Însă toate gândurile mele sunt spulberate de următorul răspuns pe care-l dă.
-Cum ar fi Nick, știu sigur că ar renunța la orice pentru surioara lui. Dacă pe ei îi refuzi, lasă-mă pe mine să-ți fiu prieten. Știu că nu am avut parte de o primă impresie prea frumoasă, așa că...Stefan Woods, doctor, zice întinzând mâna pe fața lui apărând un zâmbet.
-Samanta Queen, Sam pentru prieteni.
Tot amuzamentul situației dispare în momentul în care telefonul lui sună neîncetat. Se uită preț de câteva secunde la mine, apoi îi fac semn că este în ordine.
Nu știu de ce, dar sângele îmi fierbe în vene când văd numele "Annet" pe ecranul telefonului. Deși vreau să par indiferentă, fiind "captivată" de culoarea pantofilor mei, nu pot, scăpând câte o privire fugară spre el. Lucrul ce-l amuză, scoțând câte un chicot înfundat. Vocea vrăjitoare aleis se aude prin telefon până la mine. O aud cum îi reproșează că ar avea o aventură cu mine, cum că nu ar ști cu cine s-a încurcat. Lucru ce mă enervează, așa că îmi așez esșarfa la gât apoi ies vijelios din cafenea, lăsându-l singur.
M-am plimbat cu mașina prin oraș cred că o oră și ceva, evitând orice fel de apel. Ceasul arată ora zece seara, așa că mă decid într-un final să plec acasă.
Liniștea domnea asupra blocului meu, iar întunericul idem, se pare că iar s-a ars vreo siguranță. Merg încet pe hol, însă la ușa mea mă împiedic de ceva, mai exact de cineva.
Stefan dormea cu spatele lipit de ușa mea.
Stefan POV:
Știu că a auzit-o pe Annet cum o jignea, tocmai de aceea a plecat atât de nervoasă. Nici nu am mai apucat-o din urmă. Am decis că mai bine o aștept în fața ușii, sperând să vină cât mai curând. Nu știu când, dar am adormit, însă după un timp am fost trezit de o persoană care s-a împiedicat de mine.
-Ce cauți aici? Spune nervoasă deschizând ușa lăsându-mă să intru.
-Ai plecat așa dintr-o dată de la cafenea...
-Aa! Ai venit pentru notă? Am uitat, poftim aici banii pe ciocolata caldă, zice scoțând portofelul din geantă.
-Sam, nu este vorba de bani...
-Dar despre ce e? Despre ce e vorba Stefan? Pentru că eu nu mai înțeleg. Vrei să fim prieteni, însă chiar prietenii tăi ne acuză ca am avea vreo aventură. Și ce mai prieteni, spune bufnind apoi își aruncă telefonul pe canapea.
O apuc de braț și o întorc brusc spre mine, lipind-o de trupul meu, ridicându-i privire pentru a o întâlni pe a mea, apoi țip nervos spre ea.
-Nu realizezi?Nu înțelegi nu-i așa?
