Sam Pov:
-Te rog pleacă, îi spun luându-mi halatul pe mine.
-Sam?!
-Să nu aud niciun cuvânt. Te-am sărutat doar pentru că voiam să văd dacă simt ceva. Dar cum credeam, nu simt nimic. Iar tu, voiai să vezi doar că sunt una din cele care vor să treacă prin patul tau. Ei bine nu. Pleacă!
Îl împing până afară din apartament și încui ușa în urma lui. Gândul îmi zboară la Travis, am crezut că l-am uitat, însă m-am înșelat. Îl simțeam în cameră cum îmi urmărește mișcările. Blestem acea perioadă a vieții mele, doar din acea cauză l-am pierdut.
Spre norocul meu nu trebuie să ajung la spital azi, pentru că aseară a fost o noapte albă. Mă îmbrac repede cu o pereche de pantaloni de trening negri, un tricou și bluza de trening pentru a putea alerga puțin.
Alerg de vreo ddouăzeci de minute, iar picioarele m-au adus tocmai la cafeneau unde îmi petreceam tot timpul cu Travis. Cred că cineva acolo sus, se juca cu mine, toate locurile pe lângă care treceam imi aminteau de el: trecerea de pietoni unde m-a salvat, cofetăria noastră favorită. Așa că am decis că ar trebui să trec și pe la "el". Pe piatră erau inscripționate cuvintele: " Să te iubim a fost ușor,
Să te uităm este imposibil"
-Bună puștiule, ce faci? Eu sunt bine, iartă-mă că n-am venit ieri. Travis, cred că azi toată ziua te-ai jucat cu mintea mea. Știu că ai văzut ce s-a întâmplat aseară, sper că mă poți ierta. Îți promit că voi păstra distanța cuvenită, nimeni nu îți va putea lua locul. Din vina mea ești aici, eu trebuia să mă aflu sub metri de pământ. Nu trebuia să mă fi urmărit în ziua aia nenorocită...
M-am ridicat de jos, m-am scuturat în genunchi și am reluat drumul parcurs. Prima oprire cofetăria domnului Antonio, de unde am cumpărat prăjitură lui preferată și apoi m-am oprit la cafenea.
-Buna Sam, mă salută Marie, chelnerițal. Un ceai de mentă si o ciocolată caldă?
-Bineînțeles, spun așezând prăjitura pe mijlocul mesei.
Privesc pierdută pe geamul cafenelei care trezește atât de mult amintiri în mine, ăsta era locul meu și al lui. Toți cei care lucrează aici ne cunoșteau, în fiecare zi eram aici, aceași masă, aceleași băuturi. Un ceai de mentă pentru el și o ciocolată caldă pentru mine.
-Comanda ta Sam, spune Marie aranjând băuturile pe măsuță.
-Mersi Marie.
FLASH BACK:
-Piticanie, monstrule, urâto, tocilaro, spune Travis râzând de mine.
-Degeaba Travis, nu mă poți opri să învăț . Zilele următoare am admiterea la facultate. Dacă tu ai fost admis de acum un an, nu înseamnă că eu nu trebuie să învăț acum. Și nu te atinge de ciocolata mea, îi spun amenințându-l cu creionul.
Un mic râs vine din partea lui, ca răspuns la tot dialogul meu. Se uită tăcut preț de câteva secunde, apoi îmi ia ochelarii de pe nas.
-Iubito, nu ai de ce să te îngrijorezi, sigur vei fi admisă. Te vei descurca. Acum îmi dai și mie un pupic? Spune arătând obrazul.
-Nu. Meriți două, spun sărutându-l pe obraz însă întoarce capul brusc și-l sărut pe buze. Hey! Ști că asta n-a fost drept.
-Ba da, pentru ca ai cele mai dulci buze, zice el mângâindu-mi obrazul."
End of flash back
-Cât îți datorez? O întreb pe Marie care vorbea cu patronul.
-Din partea mea Sam, spune Andrew, patronul.
-Mulțumesc Andrew, ne mai vedem.
Parcă ieri eram clasa a cincea și l-am cunoscut pe el, parcă ieri eram clasa a zecea și mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de el. Am luat telefonul și am sunat pe vechiul lui număr, știam că nu are cine să răspundă. Vocea lui îmi provoacă un zâmbet uriaș pe față.
"Ați apelat la Travis și... Samanta, răsuna vocea mea în fundal. Revenim noi cu un telefon, lăsa-ți un mesaj."
"Ați apelat la Travis și... Samanta, Revenim noi cu un telefon, lăsa-ți un mesaj."
Din nou și din nou același apelant, dacă aș mai fi avut încă o zi i-aș fi zis cât de mult mi-a lipsit, cât de mult îi mulțumesc că am ajuns ceea ce sunt cu ajutorul lui. Însă accidentul lui a fost prețul pe care l-am plătit, ultimul lucru care i l-am spus a fost " te urăsc". Vreau să-mi retrag cuvintele, însă e prea târziu. După șase ani și ceva de relație am ajuns să fim inseparabili. Ne cunoșteam din școala generală. De fapt, îl cunoșteam. Deși pare ciudat, el era tocilarul iar eu fata populară din școală , doi poli opuși ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Îi mulțumesc domnului Clark că l-a pus pe Travis să-mi ofere meditații la biologie.
Flash back:
-Patru? Serios? Din nou?Mă trezesc că îi țip profesorului, năvălind în clasa cu care avea oră.
-Domnișoară Queen, este nota pe care o meriți. Cum poți să-mi spui că ciupercile fac parte din încrengătură animalelor?
-Al dracu peștișor, mi-a dat varianta greșită.
-Domnișoară Queen ați fumat ceva? Acum vorbiți cu peștii?
-Nu domnule, am făcut "Din oceanul Pacific" pentru răspunsurile alea.
-Domnișoară Queen, dacă nu-ți îndrepți notele te voi lăsa și pe semestrul acesta. Și nu cred că îți va convenii.
-Domnule nu e corect, spun încrucișândv brațele.
-De fapt am o idee, domnule Mars, ce spuneți de o elevă pentru meditații.
-Sigur, cum spuneți dumneavoastră, vine răspunsul din partea unui băiat cu ochelarii, îmbrăcat cu o pereche de blugi negri, un tricou în carouri.
-Domnule Mark, nu este corect. Nu mă puneți cu un tocilar...
-Domnișoară Queen, acesta este Travis Mars, scăparea ta de corigență, din nou, la biologie.
End of flash back
Mi-am turnat în cană puțină apă, apoi am terminat-o dintr-o înghițitură. M-am trântit puțin în canapea apoi gândul îmi zbura la Stefan. Stefan este total opusul lui Travis. Pe când Stefan este fustangiu, Travis era loial, Stefan este "îndrăgostit"de fiecare dată când vede o fată, pe când Travis s-a îndrăgostit o singură dată în viață.
Am ajuns să fac comparație între cei doi, știind că Stefan nu va ajunge niciodată la nivelul lui Travis. Desi el nu avea banii și puterea lui Stefan, avea un vis pe care încerca să îl urmeze. Fără ajutorul nimănui, nici măcar al meu. Asta iubeam la el, ambiția și curajul lui. Dacă el era aici, poate Stefan nu reprezenta ceva, însă... Nu!! Nimeni nu mă va face să-l uit. Punct.
