Cine ar fi crezut că voi rezista atâta timp pe băncile facultății? Au fost cinci ani ai dracului de grei. Numele meu este Samanta Queen, am douăzeci și patru de ani și tocmai ce am terminat facultatea de medicină. În momentul ăsta sunt în drum spre noua mea locuință, am decis că ar trebui să mă mut mai aproape de spitalul în care voi face rezidențiatul.
Am luptat din răsputeri ca să fiu cea mai bună, ca să reușesc să ajung unde sunt acum. Știu că deși nu o arată, părinții mei sunt foarte mândri de mine, întotdeauna mi-au fost alături și au acceptat ceea ce-mi doream cu adevărat. Adevărul e că pe zi ce trecea totul devenea tot mai greu, dar nu am renunțat. Așa cum nu am renunțat nici acum ani de zile la viață.
Îmi scot ultimele cutii din mașină și pornesc din nou spre lift pentru a le duce în apartament. Spre norocul meu un bărbat îmi ține ușile liftului deschise ca să pot intra.
-Mulțumesc, spun neputând să-l văd bine având în vedere cutiile care le țineam în mâini.
-Ce etaj?
-Cinci, spun și pot zări că el a apăsat și butonul șase, semn că acolo locuiește.
Liniștea era insuportabilă așa că am început să bat ușor din picior, în lift răsunând doar acest sunet. Într-un moment liftul se mișcă brusc și violent, noi mișcându-ne odată cu e. Nu știu dacă intenționat sau nu, dar cert este că bărbatul acela tocmai și-a pus mâna pe fundul meu. Lucru ce m-a făcut să scot un mic țipăt și să scap cutiile din mână, vaza și farfuriile spărgându-se.
-Speriată vecina?Întreabă el batjocoritor.
-Tu tocmai ai fost nesimțit cu mine? Ar trebui să-ți ceri scuze. Din cauza ta voi mânca din farfurii de plastic, cât despre florile mele, ei bine, vor muri.
-Nu eu te-am pus să le trântești pe jos.
-Poftim?!Mi-ai pus mâna pe fund.
-Ăsta este etajul tău, zice în timp ce ușile se deschid. Îmi adun cutiile și ies nervoasă din lift.
Trântesc ușa apartamentului de nervi, cutiile le las pe micuța măsuță de la intrare și îmi descălț tocurile la intrare. Deși sunt aici decât de o zi, majoritatea lucrurilor sunt așezate la locul lor, îmi place să fiu ordonată. Nu pot spune că este un apartament uriaș, este perfect pentru mine, liniștit, aproape de muncă, un preț rezonabil.
Mi-am amenajat pe balconul apartamentului, un mini "birou", îmi place să stau la aer și să mai citesc câte ceva, să mai învăț câte ceva.
După vreo câteva ore seara se lasă peste orașul urias. Din apartamentul de sus a început să se audă muzica dată la un volum enervant de tare, lucruri trântite și sparte, iar de pe balcon zburau câteva haine și obiecte. Într-un final mi-am facut curaj să urc și să vorbesc calm cu cel de sus să oprească această agitație.
Am luat liftul și am urcat la etajul următor, am urmat sunetele auzite și am oprit în fața apartamentului 69. Am ciocănit la ușă, iar din partea opusă am putut să înțeleg un "imediat".
-Tu?! Întrebam amândoi odată.
