Greu de atins

Capitolul 12 - Dios Mios

~ Eveline ~

"Dios Mios"  urla constiinta mea in timp ce eu ma pierdusem intr-un somn profund si chinuitor. Nu aveam nici cea mai vaga idee daca El inca ma imbratisa strans, cu palmele lipite de pietul meu, inconjurandu-mi sanii, dar nu-mi pasa. Mintea mea refuza sa mai caute explicatii, cum, din pacate, refuza orice bariera as fi incercat eu sa pun. Incepeam sa ma atasez, oricat de tare mi-as fi dorit sa nu se intample acest lucru. Ma implicam emotional in povestea asta cu posibil final dezastruos, imi era teama de ceea ce avea sa urmeze, imi era teama de reactiile pe care le puteam avea, imi era teama de cum avea sa fie viata mea de atunci inainte, insa nu mai conta nimic. In acel moment il simteam al meu, iar eu ma simteam in siguranta pentru prima data in ultimul timp. Desi imi era teama de necunoscut, imi doream sa aflu ce insemna sa Il am cu totul, sa fie al meu, sa fie in mine. Trebuia sa aflu. 

Teama de necunoscut si emotia din timpul viselor in care eram pierduta m-au facut sa ma trezesc intr-o stare de anxietate maxima. Am deschis ochii si am fost lovita de o bezna de neconceput ce trona peste intreaga incapere. Am inspirat adanc, fiind surprinsa de parfumul Sau Vanolla Tabacco, zambind involuntar. Nu am avut mult timp de gandire, caci bratele sale masive m-au inconjurat din nou, strangandu-ma puternic la piept. M-am lasat invaluita de caldura Sa patrunzatoare, pana ce l-am simtit dur, lipit de sacrumul meu.

- O doamne, am spus cu voce tare, fara a-mi da seama, fara sa vreau trezindu-l pe El. 

- Esti bine? m-a intrebat cu o voce ragusita, slabind stransoarea din bratele sale, inca prins in ghearele somnului.

- Da, eu... am inceput sa spun, incercand sa gasesc o scuza suficient de plauzibila pentru exclamatia mea in mijlocul noptii insa, spre norocul meu, si-a dat seama si fara explicatiile mele. 

- Imi cer scuze, Domnisoara Bennett, mi-a spus surazand, dezlipindu-si trupul de al meu, facandu-ma sa inghet de temeri si de frici. 

- Nu, nu iti cere scuze, i-am spus, incercand sa inghit nodul ce mi se forma la baza gatului. E vina mea ca nu mi-am putut tine gura in toiul noptii, dar... Am oftat, intorcandu-ma cu fata catre el, muscandu-mi buza de emotii. Nu stiu cum sa iti spun, am adaugat, privind in gol. 

- Cata incredere ai in mine, domnisoara Bennett? mi-a spus, intinzandu-se dupa intrerupator si aprinzand lampa de pe noptiera sa. In lumina rosie a becului se contura chipul Lui glaciar, privindu-ma, din nou, in adancul sufletului.

- Avand in vedere ca mi-ai salvat viata deja de doua ori, cred ca nu mai are rost raspunsul meu, i-am spus surprinsa de intrebarea pe care mi-o adresase, inghitind in sec, neputandu-mi lua privirea de la el. 

- Imi poti spune orice doresti, mi-a spus pe un ton grav si serios, continuand sa ma priveasca. 

- Am trecut de la agonie la extaz si vice-versa in aceste ultime saptamani, am inceput sa spun, incercand sa imi ascund tremurul vocii, ridicandu-ma in sezut. Reunosc, nu am fost niciodata pusa intr-o situatie de genul, nu stiu sa o gestionez, am oftat, luand o gura mare de aer. Il priveam cum zambeste in coltul gurii, savurand discutia cu mine si imi venea sa intru in pamant. S-a apropiat de mine, luandu-mi fata in maini, taindu-mi respiratia.

- Respira, Eveline, mi-a spus iar eu am dat drumul aerului tinut captiv in plamani. Calmeaza-te, continua, mi-a spus, mangaindu-ma pe obraz cu degetul mare al mainii drepte.

- Nu pot sa ma calmez, i-am spus aproape incepand sa plang. Nu pot pentru ca stau aici, in fata ta, negandu-mi gandurile dar in acelasi timp scurgandu-ma de dorinta, am spus dand drumul cuvintelor arzatoare din mintea mea. Si-a lipit fruntea de a mea, imbratisandu-ma usor, apoi sarutandu-ma scurt. Ii simteam respiratia calda mangaindu-mi pielea fetei, in timp ce simteam sarutul lui mangaindu-mi buzele.