Greu de atins

Capitolul 9 - normalizare

Am continuat sa jucam carti si sa vorbim, pana ce amandoi am cazut, rapusi de oboseala. In acea seara, a avut loc ceva ce eu nu credeam a se intampla prea curand: sa imi fie iertata greseala. Discutand, am aflat cateva lucruri unul despre celalat, despre cafeaua preferata, despre carti, despre pasiunile fiecaruia. Simteam cum ma apropiasem mult mai mult de el in acea noapte. Si cand ma gandeam ca acum cateva saptamani nu ii suportam prezenta, gandeam in timp ce stateam de vorba cu El. Nu ar fi parut niciodata omul care sa stea la discutii si care sa isi puna viata pe tava fata de cineva necunoscut pana la urma, insa parea ca m-am inselat cu privire la El, Benjamin Stanley. Ce Dumnezeu e in mintea ta, Eveline?! Ce te-a apucat?! urla constiinta mea, in timp ce savuram momentele noptii albe cu El. Prezenta lui imi conferea cele mai intense stari, de la agonie la extaz, de la nervi si furie la lacrimi si suspinuri. Am adormit asa, cazuta in fotoliu, tinand cartea lui intre-deschisa pe piept si m-am trezit la 5:50 dimineata in aceeasi pozitie in care adormisem. El statea in fata mea, intins pe canapea, pe spate, in tricou si boxeri, iar eu nu imi puteam lua ochii de la el. Oriunde am fi, orice am vorbi, imi inspira cruzime si severitate, insa in momentul in care ajungem la cativa centimetrii unul de celalalt nu il mai vedeam decat pe el si nu imi doream decat sa il sarut. Imi intrase in minte si refuza sa mai iasa, insa incepea sa imi intre si in suflet, acolo unde nu voiam sa ajunga, pentru a nu-mi face rau. Nu ma refeream la "raul fizic", ci la proasta de Eveline care, odata atasata, va suferi in moemntul in care el va disparea. Iar eu nu imi doream astfel de lucruri. Insa, uneori nu imi doream decat sa ii simt caldura corpului peste al meu, imbatandu-ma cu mirosul sau de Vanilla Tabacco si sa simt gustul cafelei de pe buzele sale. Eveline, opreste-te! a urlat constiinta mea din nou, iar de aceasta data am decis sa ii dau ascultare. M-am ridicat incet, incercand sa nu fac zgomot, mergand in dormitor pentru a ma schimba in hainele pentru ziua respectiva. Am ales niste jeans negrii din denim si o camasa de blugi, albastra, mi-am desfacut parul roscat, lasandu-l sa cada liber peste umerii mei si mi-am reimprospatat fata obosita cu niste machiaj. Ce-i drept, nu dormisem foarte multe ore in acea noapte. Iesind din baie, am dat cu ochii de camasa sa, lasata pe marginea scaunului de la birou si, fara sa vreau, am schitat un zambet. Apropiindu-ma de ea, i-am putut simti parfumul Vanilla Tabacco ce imi dadea fiori pe sira spinarii de fiecare data cand il inspiram. Am decis totusi sa ii las lucrurile exact acolo unde le gasisem, pentru ca nu eram eu in masura sa ii umblu in lucruri si in viata si pentru ca, mai presus de toate nu era treaba mea. Am coborat pe scari catre bucatarie, cu gandul la a-mi face o cafea in acea diminteata, insa gandurile mi-au fost oprite de El, care nu mai era pe canapea. Am inghitit in sec, incepand ca il caut cu privirea prin camera. L-am Gasit pe terasa, sprijinit de balustrada, fumand o tigara. 

- Deranjez? am spus in soapta, apropiindu-ma de el si facandu-l sa tresara involuntar. 

- Deranjezi in casa ta? mi-a spus, zambind in coltul gurii. Buna dimineata, domnisoara Bennett, spuse tragand un fum din tigara si lasandu-l sa-i scape printre buze, in sus. 

- Buna dimineata... Cafea? l-am intrebat, incercand sa ii evit privirea pentru a nu ma isteriza din nou. A dat negativ din cap, terminandu-si tigara si lingandu-si satisfacut buzele. 

- Nu, multumesc, nu o sa mai stau foarte mult, este timpul sa plec, a spus, intorcandu-se cu fata catre mine. Te simti bine? m-a intrebat cu o voce joasa.

- Da, sunt, am raspuns apoi mi-am ridicat privirea catre el, adaugand mai incet: Nu ar trebui sa spun asta, insa in viata mea nu am trait ceea ce traiesc acum. Excluzand acest fapt, sunt in regula. Multumesc pentru tot, profesor Stanley.

Mi-a zambit, multumit si cumva "implinit" de ceea ce ii spusesem, apoi s-a retras in casa, ducandu-se sa se schimbe. Am ramas afara, cufundata in gandurile mele, ajungand la concluzia ca ceea ce se intamplase cu o noapte in urma trebuie luat ca atare si depozitat intr-un colt indepartat al mintii mele, unde sa nu poata fi accesat prea des, pentru ca acesta e el: Benjamin Stanley, profesorul meu, discrer, cinic, glaciar, strict, serios si pe care nu il clinteste nimic. Simteam ca exagerasem oarecum, spunandu-i toate aceste lucruri pentru ca, pana la urma, era cineva necunoscut, care imi mancase ultimele saptamani din viata. Auzind pasi pe scari, m-am reintors inauntru, pentru a-i spune la revedere. Speram sa nu fie la revedere, ci pe curand. Il vedeam imbracat din nou la patru ace, asa cum de altfel ma obisnuise, tinand tricoul folosit in mana.