Greu de atins

Capitolul 1 - o zi de culoare maronie

Numele meu este Eveline. S atat, nu imi place sa fiu strigata pe numele de familie. Sunt studenta la facultatea de chimie din San Francisco, am 19 ani si cam asta este cu interviul. Sunt barman la o terasa de pe plaja pentru ca, de ce nu si plus de asta, chiria nu se plateste singura, iar restantele de asemenea. Nu ma poti contrazice, nu accept un 'nu' ca raspuns. Urasc sa pierd, desi imi este frica de esec.

Sunt cea mai perfectionista persoana pe care ai cunoscut-o...sau, ei bine, asta credeam pana la un moment dat...un moment dat in care cineva a aparut si mi-a intors lumea cu susul in jos. Cineva care mi-a demonstrate ce inseamna cu adevarat cruzime, executari perfecte, pasiune, cineva atotstiutor. Este vorba despre el: Benjamin Stanley. El, un barbat de 24 de ani, absolvent al facultatii de fizica, doctorand si specialist in mecanica. Un maniac al soselelor si nu numai. Pilot renumit de avion militar si, totodata, avand atestat de pilot de raliu WRC. Am uitat sa mentionez, sunt moderata din punct de vedere al inaltimii si greutatii. Imi place sa consider asta ca fiind perfect. Mi s-a propus sa am o cariera in modelling acum cativa ani, dar nu am acceptat din simplul motiv ca eu nu primesc ordine. Iar el...ei bine, inalt, mai inalt decat mine, in jur de 1.85m cu un corp absolut mirific, lucrat pana la cea mai fina linie, cu un abdomen perfect, un spate lat si puternic si brate groase, brazdate de vene proeminete. Ochi verzi. Pur si simplu...perfect. Exact asa cum imi place mie.

La asta ma gandeam in timp ce ma machiam, trasand doua cozi negre, fine si ascutite de tus. "Oare de ce au concediat-o pe doamna Gilbert? " ma intrebam apoi brusc gandurile mi-au fugit din nou la noul meu profesor. "Ce are atat de special incat toata lumea, dar absout toata lumea se uita dupa el?" imi repetam in minte nervoasa, mancand un sandwich cu avocado, branza si rosii, ehivalent micului meu dejun. Eram frustrata de faptul ca nu intelegeam cum mintea intortochiata a femeilor poate fi atat de usor distrusa de silueta unui barbat frumos, desi, frustrandu-ma, ma atragea indirect si pe mine. "NU!" mi-a rasunat constiinta in minte, sulberandu-mi orice farama de gand pe care as fi avut-o.

In timp ce imi impachetam geanta pentru acea zi la facultate, indesand in ea halatul alb, un clipboard cu cateva foi si cateva pixuri, mi-am auzit elefonul sunand. Mi-am dat ochii peste cap, enervata defaptul ca niciodata nu pot pleca din casa la timp si mi-am intins mana dupa el spre masuta de sticla din hol, unde era asezat. Insa, din nefericire, cand sa il apuc cu doua degete, l-am scapat pe gresia alba,cu fata in jos.

-Dumnzeule mare, ce se intampla astazi?! am pufnit agasata, ridicandtelefonul de pe jos: ecranul era crapat in partea de jos a telefonului. "Se poate sa mearga ziua asta si mai prost de atat?" mi-am spus nervoasa pe mine, apoi mi-am bagat telefonul in buzunar si am iesit pe usa. Norocul meu, insa, era ca facultatea nu era tomai departe de locuinta mea. In timp ce mergeam pe jos mi-am sunat colega din cauza careia imi scapasem telefonul pe jos.

-Eveline, de ce nu raspunzi? mi-a reprosat ea, pitigaindu-si vocea. Ai telefonul mereu un mana, s-a intamplat ceva?

-Mi-am scapat telefonul pe jos, Sandra, sper sa merite. am spus indiferenta, dandu-mi ochii peste cap. Nu s-a intamplat nimic, doar intarzi, din nou.

-Ti-am zis de atatea ori sa pleci cu o ora ma devreme, a ras ea amuzata de situatie apoi si-a dres glasul. Oare El vine si astazi la laboratorul nostru, sau au angajat pe altcineva? m-a intrebat ea pe un ton provocator, provocandu-mi greata. Nu si tu, Sandra... m-am gandit oftand apoi am facut dreapta e strada cu facultatea mea.

-Nu stiu si sincer nu ma intereseaza acest aspect, am spus eu scurt si rec. Si nici acest barbat. Uitandu-ma la eas, am observat ca deja intarziasem 5 minute si, desi nu imi facea placere deloc sa particip la o ora din care nu intelegeam nimic, predata de acest "Adonis" al tuturor, am inceput sa alerg pe scarile facultatii catre sala de curs.