Greu de atins

Capitolul 8 - Cum?

- Cum? am spus in soapta, ametita fiind de parfumul Sau si de candoarea buzelor Sale. S-a indepartat putin, zambind in coltul gurii vazandu-mi reactia surprinsa.

- Trebuie sa imi rezisti, a spus el inca odata, privindu-ma usor sever. Am scuturat din cap, incercand sa imi adun gandurile si sa inteleg sensul verbului "a rezista".

- Asta tot incerc sa fac de... cateva saptamani incoace, am spus, inghitind in sec, aducandu-mi aminte de cursul la care ne-am cunoscut.

- Prea bine aunci, a spus indreptandu-se spre bucatarie. Haide inauntru, domnisoara Bennett, ai spus ca ai niste nelamuriri pe care doresti sa mi le arati. Am dat aprobaor din cap, urmandu-l, apoi asezandu-ma inapoi pe scaun. Am cautat printre foile cu notitle, ceea ce ma interesa, apoi i le-am intins profesorului Stanley. Am inceput sa ii explic ceea ce imi era neclar, simtind cum incep sa ametesc usor. Nu am bagat de seama starea mea usoara de rau, punand-o pe baza faptului ca am baut prea multa cafea, asa cum mi se intampla de multe ori, continuand sa discut cu El. Apucandu-ma sa imi notez pe o coala de hartie ceea ce imi spunea, am simtit o durere ascutita in piept si am tresarit.

- Au! am exclamat, punandu-mi mana stanga pe piept, acolo unde simtisem durerea. Si-a ridicat privirea catre mine, lasand foile sa cada inapoi pe masa, privindu-ma nedumerit. Au! am exclamat pentru a doua oara. 

- Esti in regula? mi-a spus, paand usor ingrijorat, privindu-ma fix.

- N-nu stiu, m-a apucat brusc... am dat sa spun insa am icnit din pricina durerii ascutite ce ma sageta pentru a 3-a oara consecutiv. Ma doare inima, am reusit sa spun intr-un final, incercand sa ma ridic de pe scaun, pentru a ajunge la sticla de apa. Am facut cativa pasi, prabusindu-ma apoi langa blatul de marmura din bucatairie, ingenunchiata de durere. L-am privit, respirand cu dificultate, cum se ridica in repedeaza de pe scaun si se prabuseste langa mine pe jos, sustinandu-ma.

- Respira, imi repeta, tinandu-mi capul sprijinit de pieptul lui. Am dat aprobator din cap, privindu-l cu ochii intredeschisi, iar asta a fost ulimul lucru pe care mi-l mai aminteam. Lesinasem tocmai in bratele Lui, Benjamin Stanley, omul care ma umluse de ura, dar tot el imi adusese zambetul pe buze. 

***

Am deschis ochii brusc, parca trezita dintr-un vis. Ma aflam in dormitor, intinsa pe patul meu, neintelegand cum am ajuns pana acolo. Ridicand privirea in sus, am realizat ca nu visasem: El ma privea de sus, tinandu-mi capul in poala sa. In acel moment tot ce imi doream era sa izbucnesc in plans, mii de emotii imi strabateau corpul, mintea mea era impaienjanita de trairi iar inima imi zvacnea mocnit in fundal. As fi putut sa patesc ceva foarte grav, daca El nu ar fi fost acolo. Dar tot El e cel ce m-a adus in starea asta... Nu fii proasta, Eveline, e vina ta. Saracul om, oricat de nesuferit ar fi, nu are nicio vina. Dar daca nu l-as fi chemat, nu ar fi fost acolo, iar daca nu ar fi fost, ar fi fost cu siguranta nasol, gandeam in timp ce nu-mi puteam lua ochii de la el. Fara sa vreau, am lasat doua lacrimi sa imi coboare incet pe obraz, in timp ce imi muscam buzele, incercand sa nu izbucnesc intr-un hohot de plans. Mi-a sters delicat lacrima, mangaindu-ma cu degetul mare pe obraz, privindu-ma, de data aceea, bland. 

- Esti in regula, Eveline, ai lesinat, mi-a spus, mangaindu-ma pe cap. Te-am adus in dormitor ca sa te linistesti.

- Multumesc, am suspinat, inghitind in sec. Imi cer mii de scuze... pentru situatie, pentru faptul ca plang in halul asta, pentru tot. Este felul meu de a ma descarca emotional, am spus, apoi mi-am dres glasul, incercand sa par mai putin copilaroasa decat eram, ridicandu-ma in capul oaselor.

- Nu mai fuma atat de mult, domnisoara Bennett. Si nu mai bea 5 cafele pe zi, mai ales la ore tarzii, mi-a spus sever, privindu-ma pana in adancul sufletului. Si nu iti mai cere scuze, scuzele iti sunt acceptate, am incheiat aceasta poveste, mi-a spus surazand iar eu nu mi-am putu ascunde zambetul ce se instalase pe fata mea.