Greu de atins

Capitolul 3 - iesi afara din mintea me

Si uite asa tot cu gandul la tine am ajuns... ma gandeam in timp ce mergeam spre casa, dupa ina o zi de facultate in care nu am putut scapa de El. Pentru cat de mult nu te suport, esti mult prea mult prezent in mintea mea. De ce? Nici eu nu intelegeam. Ma marcase emotional negativ, dar atat - sau cel putin asta ma fortam sa cred. Da, de acord, arata intr-un anume fel, vocea lui este intr-un anume fel si, ei bine, da te marcheaza de la prima vedere. As fi ipocrita sa spun ca nu vad nimic la el, pentru ca vad. Dar nu ma intereseaza, nu vreau sa ma intereseze. NU am nevoie de el in viata mea! Asa imi doresc sa se termine episodul asta de telenovela proasta, imi tot repetam in cap desi stiam perfect ca avea sa dureze o vesnicie pana ce m-ar fi adus in pragul disperarii. Imi imaginam cum in adancul sufletului isi dorea sa ma vada plangand de furie, neajutorata, fara speranta. Mi-a spus ca voi suporta consecintele. Si nu cred ca va renunta pana nu isi va atinge scopul.

Ajunsa acasa, m-am descaltat de adidasi langa cuierul din dreapta usii apoi am inaintat pe podeaua de gresie rece a holului meu. M-am indreptat catre dormitor, deschizand dulapul si alegandu-mi una dintre camasile negre pe care aveam sa o port la munca in dupa-amiaza aceea. M-am schimbat rapid apoi mi-am luat geanta, scotand in repezeala foile de chimie-fizica si altele si arucandu-le intr-un sictir caracteristic pe birou. Ma grabeam pentru ca atunci aveam sa intarzii, dat fiind ca m-mam lalait pe drum spre casa, cu gandul tot la El. Firar sa fie, iesi afara din mintea mea! urla constiinta mea disperata, cautand o urma de salvare. Am plecat din casa in viteza, multumindu-i lui Dumnezeu ca am reusit totusi sa prind autobuzul la timp. Imi doream sa ma duc, sa muncesc, sa ma distrez si sa uit cu desavarsire de ceea ce traiam de doua zile incoace. Desi "sa uit cu desavarsire" era catalogat la Misiune Imposibila 10.

Ajungand intr-un final, aproape cu rasuflarea taiata, am intrat in bar, acolo unde urma sa imi petrec urmatoarele 8 ore din viata. Exista oare vreo zi in care sa nu fie dezordine? am pufnit eu nemultumita apoi mi-am suflecat manecile camasii negre si am inceput sa spal vasele.

Am fost destul de ocupata in seara aceea pentru a putea sa ma gandesc la altceva, ceea ce era surprinzator de bine. M-am ridicat pe varfuri, tinand lattiera intre index si degetul mijlociu al mainii drepte, ascultand cum laptele meu capata o fora de spuma. Daca era ceva ce imi placea, era cafeaua, cu tot ceea ce tine de ea. De la cafea, la cesti, la modele in cafea, la miros. TOTUL. Doar eram bautoare de cafea. Am luat lattiera de la steamer si am inceput sa o lovesc de blatul de lemn al barului. Am continuat asa pana ce bulele de aer s-au spart iar spuma a devenit o crema, numai buna de facut inimi. Am luat cana in care deja ma astepta o masura de cafea si am turnat laptele, desenand pe suprafata ei ce aveam eu chef. Dand sa pun cafeaua pe bar, mi-am aruncat ochii in multimea de pe terasa si am inlemnind, am dat drumul cestii din mana, care s-a facut tandari, imprastiind cafea pe toata podeaua mea.

-La dracu! am spus incet, dar apasat, nervoasa si totodata speriata. Ce cauta tocmai aici?!

In fata mea, la cativa metrii era El, Benjamin Stanley, inconjurat de cateva persoane. Spre norocul meu nu m-a vazut si nici nu a auzit zgomotul infernal produs de ceaca mea, asa ca m-am intors repede cu spatele si am pornit cu pasi mici spre usa ce dadea la toaleta staff-ului. Mi-am scos telefonul din buzunar si l-am apelat pe managerul meu, sperand din suflet ca se poate duce el sa serveasca pentru urmatoarele minute, pana avea El sa vina, sa comande si sa plece.

-Da, Eveline, care-i problema? a raspuns Andrew la telefon usor iritat, in timp ce pe fundal se auzea o tigaie in care se prajea ceva. Ce a fost zgomotul de mai devreme?

-Lasa asta, pentru asta o sa ma revansez eu. Andrew, am nevoie de ajutorul tau. Te poti duce te rog tu in bar in urmatoarele 10 minute? Te rog din suflet! m-am rugat eu de el sperand sa inteleaga.

-Ce? Tu unde esti acum? a spus tuguindu-si glasul. Ai plecat?

-Nu, sunt la toaleta, am adaugat eu apoi am oftat. Urmeaza sa comande o persoana pe care o cunosc si, ei bine, nu prea o agreez... Absolut deloc. Te rog ajuta-ma. Chiar nu imi doresc sa ma vada, am spus, in timp ce inima mea parea sa bata gata sa iasa din piept.