𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓

༺ ①⑥ ༻

Cerul înnorat și norii care fugeau de colo-colo prevesteau o furtună amară, însă Momo nu părea să vrea să se clintească de la baza fagului sălbatic unde de câteva jumătăți de oră zăcea și privea împrejurimile în speranța că Minho se va întoarce la ea.

Deja amorțise iar lacrimile i se uscaseră pe chip, mutându-și câteva secunde privirea pe Bonnie ce mânca iarbă lângă ea înainte de a se ridica cu greu de pe pământul rece.

Aștepta în zadar și nu mai avea rost să stea acolo întrucât în câteva minute avea să înceapă o ploaie ce nu va fi deloc blândă.

— Credeam că voi merge mai departe. Credeam că mă voi obișnui cu lipsa ta. Ai plecat de câteva săptămâni și deja simt că mă sufoc fără tine..

A apucat hățul calului care nu avea nevoie să fie priponit căci era cuminte, vrând să se îndrepte cu ea către trunchiul chinuit de ploi și de vreme pe care avea să se urce pentru a încăleca, însă atenția i-a fost captată de copitele calului care se auzeau bătând agresiv drumul din partea dreaptă, trecând pe lângă Bonnie și privind la Prințul Hyunjin care își oprise armăsarul la câțiva metri de ea.

A coborât de pe șa cât timp Momo și-a ferit privirea pentru a-și șterge umezeala de sub ochi, brunetul ajungând în dreptul ei și lăsând un zâmbet să-i înflorească pe chip în ciuda vântului care îi muta șuvițele de păr din colo-colo.

— Nu mi-ai mai răspuns la bilet. rostește acesta dezamăgit, Momo mutându-și privirea pe calul negru care a trecut prin spatele prințului vrând să ajungă la ceva.

— Așa că ai hotărât să vii după mine?

— Dacă nu se strica vremea, chiar aveam asta în gând. Tu ce faci aici, iarăși singură? Se anunță o ploaie urâtă, iar tu nu ai însoțitor care să te protejeze.

— Poate pentru că nu am nevoie de unul. Tocmai ce plecam, apropo.

Hyunjin și-a mutat privirea în spatele fetei îndată ce nechezatul armăsarului său s-a auzit, cei doi întorcându-se pentru a fi martori la încercarea nereușită a calului de a se împerechea cu iapa prințesei chiar sub ochii lor.

— Clyde! strigă băiatul cu putere, urmând să se repeadă asupra hățului.

— Clyde? întreabă fata cu un zâmbet surprins pe buze, Hyunjin privind-o.

— Numele calului meu.

— Ea e Bonnie.

Replică cu un zâmbet neintenționat în timp ce pune control asupra calului ei traumatizat, sunetul puternic al unui tunet atacându-le urechile și determinând plecarea bruscă a unor păsări din coroanele copacilor în care se odihneau.

— Voi pleca înainte de venirea furtunii, așa ar trebui să faci și tu. vorbește Momo în timp ce se îndreaptă către buturugă, Hyunjin luându-și inima în dinți și vorbindu-i.

— Nu mai bine mă însoțești la casa de piatră din codru pe care o dețin?

— Acum?

— Mhm. Dacă plecăm acum s-ar putea să ajungem înainte de lăsarea ploii.

Vorbele i-au fost tăiate de rafala de picături reci ce au început să cadă din cer, ambii știind că dacă mai stăteau mult la povești aveau să fie făcuți leoarcă până se decideau unde să plece.

— Nu accept un refuz.

— Hyunjin, n-am cum să vin fără să anunț pe cineva.. Nici nu am vreun motiv să vin..