༺ ①⑦ ༻

281 33 41
                                    

— Dar dacă nu este un joc?

A pășit înspre el cu nesiguranță, respirația ei fierbinte ajungând să încălzească buzele înghețate ale celui care nu știa ce reacție să aibă la gesturile prințesei, înghițind în sec și coborându-și privirea pe halatul îmbrăcat de fată.

— Nu vreau să mai am de-a face cu o altă farsă–

Momo a avut grijă să-i oprească vorbele rostite cu jumătate de gură prin sărutul ei, umezeala corpului lui nefiind un obstacol în calea lipirii celor două trupuri.

Câteva secunde Hyunjin a rămas stană de piatră cu privirea în ochii pătrunzători ai fetei, urmând să-i elibereze încheietura și s-o lase să-și plaseze mâinile pe gâtul lui în timp ce ale sale s-au așezat pe talia ei.

I-a acceptat atingerea și s-a lăsat purtat de val sub stăpânirea dansului limbilor lor moi, zâmbind prin sărut în timp ce a condus-o pe brunetă către așternuturile din satin ale patului regal din mijloc pe care a așezat-o, el fiind deasupra.

Nu au rupt sărutul nici când au ajuns unul deasupra altuia, Momo deschizându-și ochii când și-a simțit chipul atacat de apa rece din părul brunet al prințului.

Piciorul fetei a fost ridicat lângă bazinul băiatului atunci când acesta a început să-i așterne săruturi umede și apăsate pe pielea rece a gâtului, dându-și capul pe spate în timp ce mâinile i s-au așezat pe spatele ud al lui Hyunjin, arcuindu-și sprâncenele îndată ce i-a simțit pielea de găină tremurând.

— Hyunjin, tremuri..

Prințul s-a oprit din a-și răsfăța prințesa urmând să-și ridice privirea în ochii ei îngrijorați, în sinea lui încercând din răsputeri să nu arate cât de frig îi era pentru a nu strica momentul pe care îl așteptase cu ardoare.

— O să.. O să mă duc să mă îmbrac.

— Du-te. îl îndeamnă bruneta.

Hyunjin a aprobat și și-a îndepărtat trupul de cel doritor al lui Momo, ridicându-se din pat și căutând cu privirea în dulap halatul tatălui său pentru a nu-și mai concentra atenția pe fata pe care era oricât gata să o simtă aproape.

— Poate vom continua după..

Fredonarea cuvintelor pe un ton dulce de către fată l-au determinat pe Hyunjin să îi arunce o privire surprinsă și chinuită întrucât se abținea să nu se arunce asupra ei iarăși, observându-i micul zâmbet înainte de a intra în baie.

Rămasă singură în cameră, Momo s-a văzut nevoită să-l aștepte pe prinț pentru că acesta nu-i dăduse niciun detaliu despre locul unde se aflau lemnele, începând să se joace cu degetele mâinilor în răcoarea încăperii în timp ce ducea dorul săruturilor calde și pasionale ale lui Hyunjin pe buzele și gâtul ei.

Se gândea dacă noaptea asta se va continua așa cum își imaginează ambii, chiar dacă era total interzisă atingerea dintre doi prinți înainte de căsătorie. Puritatea unei fete era lucru sacru și trebuia dăruită numai alesului acesteia, bărbatului pe care îl iubește și cu care vrea să își petreacă întreaga viață și cu care vrea o familie, iar dacă aceasta este pierdută cu cineva înainte ca cei doi să fie uniți prin căsătorie, pedeapsa cu moartea este inevitabilă, dacă se află de acest act.

Chiar voia asta? Voia să continue să-i facă avansuri prințului și să-l încurajeze să o atingă chiar dacă niciunul nu poartă inel pe deget? Voia să riște să rămână însărcinată și să se dăruiască unui prinț față de care nu este sigură ce simte?

Toate întrebările o bulversau și o făceau să-și închidă ochii în timp ce încerca constant să-și golească mintea, făcându-se una cu liniștea încăperii în antiteză cu zgomotul ploii de afară.

𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum