𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓

༺ ⑤ ༻

- M..M-ați chemat, Majestate..

Vocea tremurândă a șatenului a răsunat în camera impunătoare a tronurilor, palmele celor două gărzi care îl aduseseră de acasă fiind așezate pe umerii acestuia.

Regina s-a ridicat de pe tronul din lemn masiv de mahon și a coborât cele trei trepte pentru a ajunge la doi metri de Minho, acesta rămânând cu privirea blocată pe încălțările lui murdare. Îi era prea rușine să o privească în ochi pe femeia a cărei fiică a fost făcută de râs din cauza lui.

A tresărit ușor când o altă slugă și-a făcut simțită prezența în dreapta lui, aruncându-i o geantă mare la picioare, sprâncenele arcuindu-i-se de confuzie.

- În geantă ai destui bani pentru a supraviețui câteva luni bune, și pentru a dispărea de pe acest tărâm.

Auzind cuvintele reginei, băiatul nu s-a putut abține din a-și ridica privirea îngrijorată în ochii ei aprigi care îl priveau cu un dispreț de neegalat, spusele acesteia imprimându-se în mintea lui.

- Te vei despărți de Momo printr-o scrisoare în care îi vei spune că nu ai vrut o relație serioasă și că vei pleca pentru totdeauna de aici. Așa și va fi. Nu te vei mai întoarce niciodată, sau voi fi nevoită să recurg la alte metode pentru a te despărți de fiica mea naivă. Sper că am fost suficient de clară.

Cu asta și-a încheiat discursul care a frânt inima lui Minho în mii de bucăți, acesta lăsându-și instant capul în jos când o gardă l-a lovit ușor după ceafă pentru a-l atenționa că șocul l-a provocat să se holbeze cam mult în direcția femeii.

Nu avea cum să refuze sau să se revolte împotriva hotărârii ei căci știa destul de bine că va fi vai și amar de el. Nu avea puterea nici măcar de a negocia.

Acesta fusese momentul în care cei doi regi au construit un zid indestructibil între el și fata de care se îndrăgostise, zid care se apropia tot mai mult de el și avea de gând să-l strivească dacă nu se îndepărta.

Tot ce-și putea dori în această clipă era un moment de adio, căci mai mult de atât este dincolo de limitele lui. Dacă chiar se va despărți definitiv de prințesa lui, își dorea o ultimă îmbrățișare, un ultim sărut, un ultim contact vizual cu fata ce îi alina toate rănile prin vocea ei angelică și melodioasă. Dar cum va face rost de acestea înainte de marea plecare?

Un mic sunet de durere i-a scăpat printre buze lui Minho atunci când a fost aruncat fără milă de cele două gărzi în fața porților castelului, același tratament fiind aplicat și asupra genții pe care acum o deținea. Un mic nor de praf provocat de cele două căzături a fost rapid evaporat în atmosferă, brunetul încercând cu toată ființă să își abțină lacrimile din a forma o cascadă pe obrajii lui.

- Pleacă înainte să te vadă Prințesa Momo. îl atenționează vocea groasă a bărbatului din spate, buza băiatului începând să tremure ușor.

Cu greu a reușit să se ridice din țărână, apucând mânerele genții și plecând cu pași mici, fără viață, fără a privi în urma sa la cei doi care îl fixaseră cu privirea.

După câteva minute de mers a ieșit din aria vizuală a slugilor, între timp concretizându-și toată tristețea și furia în lacrimile care nici acum nu s-au oprit din curs.

Nu voia să își părăsească iubita într-un mod atât de barbar, nu voia să o părăsească deloc. Dar ce altă alternativă avea? Era aspru pedepsit dacă ignora vorbele reginei, poate chiar omorât.

Tot mergând pe marginea drumului înconjurat de iarbă mare și spice de grâu bătute de adierea ușoară a vântului, din față a putut auzi potcoavele unui cal ce se apropia cu viteză, însă nu-l interesa să vadă cine avea drum înspre castel.

- Minho?

O cută a apărut pe fața acestuia îndată ce vocea cunoscută i-a răsunat în urechi, ridicându-și ochii roșii de la plâns înspre chipul confuz al Prințului Felix care își muta privirea de pe băiat pe geanta pe care o purta la drum.

- Ce s-a întâmplat? De unde vii cu geanta aia? continuă blondul cu întrebările, ținând strâns hățul pentru a nu-i permite calului negru să plece din loc.

Șatenul a rămas tăcut pentru câteva secunde, uitând parcă să vorbească pentru a-i povesti prințului ce năpastă s-a năpustit asupra lui.

Înfrânt de tăcerea apăsătoare și tensionantă dintre ei, și-a trecut mâneca prăfuită peste chip pentru a-și șterge lacrimile, pregătindu-se să-i comunice însă ochii imediat i s-au mărit când o idee l-a fulgerat. A scăpat geanta din mână și a ajuns lângă picioarele prințului, Felix ascultând curios la ce acesta avea să spună.

- Prințule Felix, din cauză că toată lumea a aflat de relația mea cu Prințesa Momo, Regina Lee mi-a dat bani și mi-a spus să plec cât mai departe, un drum fără întoarcere. povestește alert, de parcă erau ultimele lui clipe în care mai are acces la oxigen. Cum nu mai este nimic de făcut, am o ultimă rugăminte la tine, prințule! Vreau să mi-o aduci pe Momo, să o strâng în brațe pentru ultima dată și să-mi iau adio cum se cuvine, nu printr-o scrisoare așa cum mi-a sugerat regina! Fac orice, prințule! îl roagă acesta de parcă îl implora să-i cruțe propria viață, Felix mușcându-și ușor interiorul obrazului.

- Aish, Minho.. Îți dai seama ce îmi ceri să fac? întreabă acesta abătut, fiind totodată nesigur. Momo a fost pedepsită și nu are voie să părăsească castelul. Cum vrei să o scot de acolo fără să o vadă nimeni?

Pe lângă problema menționată de blond, acesta avea încă dubii cu privire la dorința lui Minho. Poate că despărțirea dintre brunet și sora lui nu are nevoie de un adio, de un ultim moment împreună. Cei doi se vor uita și își vor continua viețile fără a mai avea contact unul cu altul. Mai ales că ideea că cei doi se iubesc nu-i pica prea bine..

- Te implor, Prințule Felix! Mi-aș da și viața ca să îi mai pot vedea chipul frumos o singură dată! Nu ne lăsa să ne despărțim așa, printr-o hârtie blestemată. Îți jur, după ce mă lași să o văd pentru ultima dată, voi pleca și nu mă voi mai întoarce. Dar atât mai cer, să-i aud vocea încă o dată!

Blondul și-a întors privirea urmând să ofteze înfrânt, aprobând rugămintea băiatul de a o lăsa pe Momo să își vadă persoana iubită pentru ultima dată.

Își putea imagina că sora lui naivă va suferi după plecarea fiului de negustor, și nu putea să fie atât de dur cu ea încât să nu îi permită o ultimă întâlnire cu acesta. Nu îi plăcea să o vadă tristă, chiar dacă ce se va întâmpla azi o va distruge.

- Bine.

Chipul șatenului s-a luminat în pofida faptului că îl durea sufletul mai tare ca niciodată, lăsând o ultimă lacrimă să îi păteze obrazul rece.

- O aștept la locul nostru, într-o jumătate de oră?

Felix a aprobat printr-o mișcare scurtă a capului, întorcându-și privirea înapoi la băiatul ce emana numai fericire, înainte de a-l bătea ușor pe umăr în semn de încurajare.

L-a privit făcând un pas în spate, blondul eliberând hățul armăsarului și lăsându-l să-și continue drumul înspre casă.