Abby
Am plecat, sunt o lașa, dar nu pot să privesc cum familia asta mă distruge.
Până la urmă sunt o femeie, o femeie de afaceri, nu o să renunț așa te ușor. Afacerile nu sunt cel mai ușoare mai ales când ești înconjurată de bărbați. Dar când vrei ceva nu mai dai din gura și, din mâini.
Când ești băgat în treabă asta un poți da înapoi, mai ales când conduci unul dintre cele mai mare lanțuri de hotel din lume, dar te mai lupți și pentru lanțul de hotel al familiei care fără tine întră în faliment.
Iau mașină lui Alec și plec. Unde? nu știu. O fi crescut eu în Sicilia, dar nu o știu atât de bine precum credeam.
Ajung într-un loc unde într-o parte de pădure și, în alta prăpastie. Viteza creștea. Inima bătea din ce în ce mai tare, soarele apune. O fracțiune de secundă și eram moartă.
Mașină era să alunece în prăpastie din cauza vitezei, pot zice că am văzut moartea cu ochii. Accidentul ăsta putea fi fatal. Dacă muream? Dacă nu mai erau eu, ce se va întâmpla cu A&S? Dar cu Imperiul Black?
Prea multe întrebări, prea puține răspunsuri.
Inima mea o ia razna. Bate atât de tare încât vrea să iasă din piept și, să plece. Frica care m-a cuprins, a fost așa de mare, încât am început să plâng. Nu îmi puteam controla tremuratul și nici lacrimile.
In sfârșit m-am trezit la realitate și, pun mână pe telefon.
12 apeluri pierdute de la Alec, 20 de la tata.
Ce se întâmplă? mă întreb.
Telefonul suna din nou:
-Unde dracu pui telefonul ăla? se aude vocea lui Alec, nervoasă.
-Ce se întâmplă? îi întreb la rândul meu.
-Nu îmi răspunzi la întrebare cu altă întrebare! țipă prin telefon.
-Era să cad într-o prăpastie! țip la rândul meu. Așa că am dreptul!
-Ești bine?
-Îmi tremură tot corpul. Am crezut că mor. Sunt bine? Nu sunt!
-Mașină e bine?
-Da, nu am lovit-o. Ce se întâmplă?
-Îți trimit o locație ajungi când pe repede toți. Vede că nu spun nimic și continuă: Urca în mașină și deschide torpedou.
Așa fac, acolo se afla un săculeț de catifea negru, greu.
-Și acum? îl întreb.
-Deschide săculețul! îmi ordonă.
Așa și fac, acolo se afla două pistoale. Mă uit mai bine la el sunt gravate cu ,,Black", seamănă cu pistolul meu.
-Alec ce se întâmplă?
-Ai face bine să vi mai repede, închide telefonul.
Fică mă cuprinde din nou. Locația care am primit-o se află la marginea orașului, nu departe de locul unde mă aflam.
Locul accidentului...
Ajung acolo, într-un câmp unde se afla o hală imensă. Mașinile scumpe pe care l-am văzut data prima când am venit, se aflau în față halei.
Îl vad pe Alec care coboară dintr-o mașină și, se îndreaptă spre mașină lui--- mașină în care mă aflam.
-Ce se întâmplă? îl întreb pe Alec care deschide ușa de la mașină.
-Ab, nu e timpul pentru întrebări, hai dă pistoale. Uite și tu unul--- îndreaptă unul dintre pistoale către mine.
-Am unul, îmi duc mână la spatele pantalonilor de trening. Nu-l am, îl anunț.
-Ia-l pe asta, întinde un pistol, acum hai! Nu mai este timp mult.
Mă ia de mana și mergem spre hală. Întrăm înăuntru, era beznă. Luminile se aprinde în momentul în care noi ajungem în jumatea încăperi. Un șir de omeni erau în față noastră, cu pistoale îndreptate către noi. Becurile se sting până rămâne decât unul aprins.
-Domnișoara Smith, văd că ați renunțat la lanțul de hotel A&S pentru Imperiul Black, mare greșeală, se aude vocea unui bărbat din spate.
-Voi nu știați că ea conduce lanțul de hotel A&S? V-a jucat pe degete, se aude vocea unui alt bărbat.
-Dramă în familia Black, îmi place, se aude vocea unei femei, de data asta o voce cunoscută.
Era o fostă prietenă, Lucy. M-a trădat. Lucra dublu, pentru încă două mii de dolari. Dar acum bani sunt mai importanți decât prietenia dintre oamenii.
-Ești o trădătore! țip la ea.
-Eu sunt trădătore? Ai tăi se chinuie să distrugă lanțul de hotel A&S și, tu îi deți, țipă și ea la mine.
-Minți, ea nu deține A&S, țipă Make.
-Au dreptate! vocea mea joasă se aude, nu credeam că m-a auzit cineva, dar au făcut-o.
Mă întorc în spate, nu mai era nimeni. Au dispărut. În montentul în care mă întorc mai era decât prima persona care a vorbit.
Se aude un glonț, a tras în direcția mea și, a dispărut. Glonț îmi trece prin umărul drept. O durere imensă mă cuprinde, dar în același și suportabilă.
Cad în genunchi de durerea, îmi găsesc puterea dea mă ridica. Ies afară cu greu, dar o fac. Încă mai erau afară, mă priveau cu ură, dar și cu îngrijorare. Se uitau la urmarul meu însângerat, mână îmi plină de sânge până la încheietură.
-Ești bine? mă întreabă Alec.
-Dracu am fost împușcată în mână, cum sunt? și mă îndrept spre mașină lui.
Am plecat, o să plec de tot din Sicilia. Aici nu este locul meu, într-o Mafie, ci în America lângă afacefile mele și, lângă hotelurile mele.
***
A trecut o săptămână de când am fost împușcată. O săptămână grea. Am plătit bani grei să nu spus cine m-a împușcat, nu din cauza că țineam la bărbatul acela și la Alec. Dacă le spuneam polițiștilor că am fost împușcată în sediul Mafiei Black. Cel mai probabil ajungeaul la pușcărie toată familia Black, nu le putem face asta.
Acum îl aștept pe bunicul Sal să mă ia de la aeroport.
-Abby! Ești bine? Te doare mână? mă întreabă în timp ce mă ia în brațe.
-Sunt bine! Înțeleg că ești medic, dar prea multe întrebări din prima. Tu ești bine?
-Da! Am să îți dau o veste foarte bună, era așa de bucuros.
-Ce veste?
-O să vezi la apartamente meu.
-Atunci hai mai repede, și întindem pasul pentru a ajunge mai repede la mașină lui.
***
Întru în apartament, unde o văd pe mama.
Pe mama?
Mama trăiește?
Cum de trăiește?
De ce a dispărut?
De ce atât timp?
CITEȘTI
Imperiul Black
RomanceEi provin din aceeași familie. Fără nici o legătură de sânge. Fără să se cunoască. Ea este combinația fatală- în venele ei curge sângele a celor mai mari lideri de Mafie. El un bărbat: rece, dur și nemilos, dar nu cu ea. Secrete tot apar. Persoanel...
