Enzo și părerile de rău

Capitolul 3 - Nu mă mai cunoști

Vera

Îmi rod buza de jos atât de tare încât simt gustul de sânge pe limbă. Îmi mut privirea de el şi îmi fac de lucru cu telefonul care a devenit mult prea interesant dintr-o dată. Îmi unesc picioarele între ele şi îi zâmbesc lui Micah, care se aşează lângă mine, luându-mă de după umeri. Şi-a dat seama că am devenit agitată, îl ador pentru că mă cunoaşte atât de bine. Îi aud paşii când trece pe lângă mine şi îmi permit să îmi ridic capul spre el. Dă mâna cu fiecare în parte, ca mai apoi să aşeze două plase pline pe bar. Elijah bate palma cu el şi începe să îi povestească ceva, făcându-l pe Enzo să râdă înfundat. Clătină din cap şi se apropie de canapea, întinzându-i mâna lui Drake. Fac cunoştinţă, după se apropie de Micah, Amira, iar la final se poziţionează în faţa mea. Mă priveşte de sus, cu atenţie şi pentru o clipă văd cum îi zvâcneşte maxilarul.

— Ea e Vera, spune Elijah cu un ton aspru. E prietenă cu Amira, de asta e aici, îi explică prietenul lui cu o privire lipsită de expresii.

Îmi înghit cuvintele şi deschid gura, trăgând o gură mare de aer.

Enzo, înclină din cap încet fără să se mişte. Nu ştiu ce să spun, vreau doar să îşi ia ochii de la mine până nu iau foc de tot aici în faţa lui. Ceea ce şi face. Se întoarce cu spatele şi pleacă din faţa mea, alăturându-se celor de la masa de biliard. Expir tot aerul pe care îl ţineam involuntar în plămâni şi îmi trec degetele prin păr. Fir-ar să fie! De ce a venit aici? După trei ani de când nu ne-am mai văzut... încă îmi face sângele să fiarbă în vene. Mă ridic de jos agitată, îmi şterg palmele de sudoare cu ajutorul pantalonilor de blugi şi respir adânc.

— Trebuie să plec, spun în şoaptă privindu-i pe Amira şi Micah.

- Aşa repede?, Amira se ridică şi ea, privindu-mă îngrijorată. Ea nu ştie că între mine şi Enzo s-a întâmplat ceva. Nimeni nu cred că ştie, în afară de Elijah care se uită la mine într-un mod straniu. De parcă i-ar plăcea ce se întâmplă, ba chiar pare că se distrează. Nemernicul!

— Da, îmi începe tura într-o oră.

Băieţii se opresc din jucat, acum având privirile aţintite asupra noastră. Grozav!

— Te conduc eu, se oferă Micah şi îi mulţumesc pentru asta.

— În ce bar lucrezi?, Silas este cel care întreabă şi mă întorc cu corpul spre el. Enzo stă lângă el, sprijinit de masă, mă priveşte fix în ochi fără să schiţeze nimic. Îmi ling buzele uscate, frecându-mi degetele între ele. Trebuie să plec de aici. Acum!

— La Night, spun.

— Nu este clubul în care se va da o petrecere diseară?, intervine şi Eze încântat de idee.

— Ba da, aprob.

Micah îşi pune o palmă pe braţul meu, liniştindu-mă într-o oarecare măsură.

— Atunci, ne vedem acolo, iubito, Ezra străluceşte de fericire. În mai puţin de cinci minute, ochii mi-au fugit de la unul la altul.

— Sigur, răspund scurt şi mă îndrept spre ieşire.

— Ai grijă cum conduci, strigă Amira şi privesc cu coada ochiului cum Cam o prinde de talie, lipind-o de el.

***

Odată ajunsă la club, pot respira normal fără să pară că mi s-a aşezat un pui de elefant pe abdomen. Locul este aglomerat, mult mai plin decât a fost vreodată. Mesele sunt pline cu adolescenți, plini de hormoni și adrenalină. Unii sunt deja praf, știu că la mai bine de nouă mese am dus de minim patru ori câte două sticle de alcool. Mă opresc să îmi trag suflul și continui să alerg de la o masă la cealaltă, în fuga de a servi cât mai repede. Șeful meu îmi reamintește mereu că dacă clienții sunt fericiți atunci și el este. Fusta scurtă nu mă ajută deloc, ba mai mult, mă încurcă groaznic. Se ridică pe coapse într-un mod enervant de repede lăsând la văzul persoanelor de aici poate prea mult. Să nu mai zic de topul scurt până sub sâni din dantelă neagră, căreia i-aş da foc chiar acum dacă aş putea. Trebuie să discut despre asta cu şeful cât mai repede. Sunt șanse mari ca el nici măcar să nu mă asculte, dar voi încerca totuși. Colegele mele, Rosé și Vivi nu am nimic împotriva vestimentației din câte știu eu, ceea ce rezultă că sunt singură în bătălia asta. Poate nu mai este o idee chiar așa bună...