Enzo și părerile de rău

Capitolul 14 - Ce se întâmplă pe plajă, rămâne pe plajă.

Cine ar fi crezut că se vor aduna atât de mulți oameni în acest loc? Eu sigur nu. Sunt câteva zeci de persoane, din diferite zone și țări, puși pe distracție. Focul de tabără din mijlocul plajei împrăștie  particule de lumină în jur, creând o atmosferă de petrecere. Recunosc că la un moment dat mi-am pierdut prin mulțime, iar acum mă plimb printre oameni, căutând o față cunoscută. Nu mi-e frică, dar nu îi cunosc și nu aș vrea să fiu genul acela de persoană care să se afle la momentul nepotrivit într-un loc nepotrivit. Nu știu ce se poate întâmpla.

Zăresc un băiat de culoare, la bustul gol care dansează pe un ritm mai alert. Are un corp bine lucrat astfel înțelegând motivul pentru care roiesc fetele în jurul lui ca albinele la miere. Văd o gașcă de fete care țipă și își mică brațele în aer, mișcându-și trupul după ritm. Dar nicio persoană pe care o cunosc.

Oftez profund și mă decid să iau spre focul de tabără pe care îl pod vedea undeva la câțiva metri de mine datorită luminii și a focului al cărui flacără se înalță de la sol. Mă feresc de ceilalţi şi încerc să nu mă lovesc din greşeală de vreun băiat necunoscut.

Poate nu a fost o idee chiar aşa bună să umblu singură.

Unde e Amira? Unde sunt băieţii?

Îmi strâng braţele la corp, strângând în palme materialul bluzei negre pe care o port. Am renunţat la rochii şi am înlocuit-o cu o fustă bleu marin, iar în picioare port tenişi. Ultimul lucru pe care l-aş aș fi vrut să fac era să port tocuri pe plajă.

Am făcut deja greşeala asta cândva.

Nu am de gând să o repet.

Zăresc o siluetă stând cu faţa spre foc. Are o glugă trasă pe cap iar din gură îi iese fumul de la trabuc. După fiorii care îmi traversează tot corpul doar în stând lângă el, îmi dau seama cine este.

Fac un pas urmat de altul şi mă aşez lângă el pe un buştean din lemn. Ştiu că m-a auzit venind, dar nu se uită la mine. Are capul lăsat în jos, cu privirea aţintită într-un punct anume. Pare preocupat de ceva. Nu ştiu de ce anume.

- Pleacă, fată naivă.

Chipul îi este acoperit în continuare de gluga hanoracului pe care îl văd purtându-l adesea. Pe lângă atitudinea arogantă şi rece pe care o adoptă, are şi o plăcere pentru culoarea negru.

- Nu pot să plec, spun pe o voce joasă stând în dreptul lui.

Pare trist, prea trist pentru un loc în care predomină fericirea. Este absurd din partea mea să spun asta, dar vreau să zăresc un zâmbet pe acele buze ispititoare. Unul cât de mic. Nu îşi ridică privirea, nu mă priveşte deloc.

- Nu voi repeta pentru a două oară, mă avertizează aproape mârâind.

Oh, se pare că o luăm de la capăt.

- Nu plec, spun hotărâtă.

Îşi ridică capul cu greu spre mine, fixându-mă cu privirea lui de gheaţă.

- Nu ştiam că pe lângă naivă, mai eşti şi surdă. Nu sunt unul dintre oasele astea mergătoare de pe plajă, pufneşte. Du-te la prietenii tăi.

Surdă?

- Nu ştiam că pe lângă nemernic mai eşti şi fraier, îl fixez aşa cum face el acum, creându-se astfel între noi o luptă a privirilor. Nu am de gând să cedez, nu acum când pare aşa trist şi vulnerabil.

- M-am rătăcit, schimb subiectul iar el îmi cercetează ochii atent. Crede că îl mint? Să fim serioşi, el este singur care mă minte din ecuaţia asta. Nimic nu pare sigur în preajma lui. Clipele în care părea că în sfârşit vrea se apropie de mine par acum doar un vis. Ceva îl ţine pe loc, văd asta în ochii săi. Trebuie să aflu ce se întâmplă cu el. Poate pentru că am avut o relaţie cândva sau este doar curiozitatea mea sau poate că mai ţin încă la el, cert este că trebuie şi vreau să o fac.

- Nu sunt bona ta, zice răspicat lăsând în urmă cuvintelor lui un gust amar în gură.

- Nu ţi-am cerut să fii, clarific. Nu am nevoie de ajutorul tău, continui mutându-mi privirea.

Aş cam avea nevoie de el ce-i drept, dar nu îi voi spune asta.

Ar putea avea două reacţii:

Ba îmi va răspunde aşa cum a făcut-o mai devreme.

Ba se va umfla în pene.

Nu vreau să se întâmple niciuna dintre aceste două variante.

Când sunt cu el, calc pe nisipuri mişcătoare.

- Nu? Atunci ce mai cauţi aici?

Serios? Mă calcă pe nervi! Vreau să văd de ce este atât de trist ca să pot merge mai departe. Vreau să petrec puţin timp aproape de el până îi voi găsi pe ceilalţi. Vreau... vreau să îmi spună ce a făcut în acei trei ani. Orice detaliu cât mai mic. Trag adânc aer în piept şi îmi asum riscul de a îl face să explodeze lângă mine:

- Unde ai fost?

Dacă întrebarea mea l-a luat prin surprindere, nu lasă să se vadă asta. Cu tot corpul se întoarce spre mine, aruncând ţigara în faţa lui. O calcă cu talpa adidasului.

- Vera, nu am chef de prostiile tale şi nici de interogatoriul ăsta stupid.

Îngrijorarea mea i se pare stupidă?

- Unde ai fost? repet şi îmi încrucişez braţele la piept.

Îmi îndrept spatele.

El pare că se gândeşte.

- Nu nu înţelegi? răbufneşte atrăgând atenţia asupra lui. Pleacă odată!

Sare în picioare. Îl urmez.

Alerg după el pe nisip, pe lângă valurile care fac un zgomot divin în jur.

Un zgomot de care m-aş putea bucura dacă nu ar trebui să alerg după Enzo.

- De ce nu îmi răspunzi? strig în urma lui. Măreşte pasul odată cu fuga mea care devine mult mai rapidă. Respir pe gură. Ce naiba?

Se opreşte în loc. Aproape că mă împiedic când mă izbesc de trupul lui tare. Îmi ridic ochii spre el, dar face un pas înapoi.

- De ce vrei să ştii?

Îmi muşc buza de jos, mutându-mi greutatea de pe un picior pe celălalt. Ideea mea era să scot eu ceva de la el, nu el de la mine. Iar prin întrebarea lui va afla lucruri pe care nu voiam să le recunosc. Nu am de ales.

- Pentru că îmi pasă! strig şi îmi dau lacrimile.

O spun pentru prima dată după mult, mult timp în care nu am făcut decât să mă mint singură şi să oftez în camera mea.

- Îmi pasă de tine, idiotule!

Șocul i se citeşte pe față. Face un pas înainte, lipindu-şi trupul de al meu. Nu apuc să mai fac nimic că în clipa imediat următoare îşi lipeşte buzele de ale mele într-un sărut dat naibii. Îmi între deschid buzele dându-i accesul pentru a adâncii sărutul. Geme înfundat şi îmi prinde părul în pumni, strângând uşor de el.

Nu, nu, nu. Stârneşte în mine emoţii.

Când se îndepărtează, ochii lui căpătă o culoare mai închisă de negru. O furtună se vede în ei.

- Uită-mă, Vera. Pleacă şi nu mai privi înapoi, spune sugrumat şi pleacă fără să mai merg după el.

Vă promit că viitoarele capitole vor fi mult mai lungi. Muțumesc pentru că citiți. 

Orice părere este mai mult decât apreciată.

Și un mic spoiler, abia de acum începe distacția:)))

Hugs.