Enzo și părerile de rău

Capitolul 10 - Încetează să îți mai faci speranțe, inimă naivă!

Vera

Micah mă învârte pe ringul de dans, mișcându-se pe ritmul muzicii care se schimbă repede. Poate nu a fost o idee chiar așa de bună să beau acele trei pahare de whisky. Mă amețește capul, iar imaginile nu mai sunt atât de clare de ceva timp. Simt cum mi se urcă starea de greață pe gât, mă opresc în loc obținând o privire confuză de la Micah. Mă prinde de umeri, ajutându-mă să mă recapăt echilibrul.

— Vera?

— Mhm?, vocea îmi piere cu fiecare cuvânt pe care îl rostesc. Mă trage spre el, prinzându-mă de mână și mă conduce ieşirea din local. Trecem pe lângă gașca care se joacă poker, fără să pot să mă uit la ei. Nu vreau să vadă că nu sunt bine şi să le stric distracţia. Mă opresc, trăgându-mi mâna din strânsoarea lui Micah. Fac un pas în spate şi încep să mă mişc pe muzică având mâinile în aer. Îmi mişc şoldurile şi zâmbesc larg încercând să nu bag în seamă privirea lui Micah încărcată de îngrijorare.

— Sunt bine!, îl asigur pe un ton ridicat pentru a mă face auzită. Îşi trece mâinile prin păr dând să vină spre mine, dar îi fac semn să se oprească în loc. Îi arăt cu degetul locul în care se află Drake, sperând să înţeleagă din privirea mea că vreau să meargă la el. Nu voi distruge distracţia nimănui în seara asta.

Doar slujba mea...

— Eşti sigură, Vera?

— Da, Micah. Du-te, se uită la tine de când a venit, îmi dau părul pe spate şi îi zâmbesc sincer.

Acesta surâde strâmb şi pleacă cu nu prea multă tragere de inimă. Ştiu că îşi face griji pentru mine, dar sunt bine. Încerc să mă conving de asta.

Când ajung lângă bar, mă sprijin de el cu ambele palme, respirând încet pe gură. De ce mă simt aşa rău? Am băut mai mult la alte ocazii şi nu m-am simţit niciodată aşa.

— Vera?

Mă întorc uşor spre persoana din spatele meu dând de un chip cunoscut mie. Chester mă priveşte blând, având mâinile în buzunarul pantalonilor de blugi. Îmi îndrept coloana şi fac un pas spre el, încercând să merg cât mai drept pe propriile picioare.

— Bună, răspund şi încep să râd. Mă priveşte amuzat şi se apropie de mine, prinzându-mă de talie. Mă lipeşte de el şi îmi dă o şuviţă de păr după ureche, apropiindu-şi gura de urechea mea.

De ce nu simt acei fluturi ca atunci când mă atinge Enzo?

De ce nu simt fiorii pe şira spinării?

— Vrei să dansezi, Vera?

Înghit în sec şi închid ochii pentru o clipă, muşcându-mi buza de jos.

Aş vrea să spun că da, dar nu aş face decât să mă chinuiesc singură. Ştiu că mi-ar fi mult mai rău dacă aş dansa în starea asta deplorabilă în care sunt. Aerul devine mult prea greu de respirat dintr-o dată şi mi-e cald. Prea cald. Hanoracul lui Enzo...

— Eu...

Îmi prinde degetele într-ale lui.

— Nu o atinge, tună şi fulgeră vocea masculină din spatele nostru.

Vocea pe care o aud de fiecare dată, chiar şi atunci când nu vreau să o fac.

Chester se îndepărtează puţin, venind acum în dreptul meu.

— Vera poate să ia decizii singură, spune sigur pe el. Enzo îşi strânge pumnii pe lângă corp, având o privire turbată.

— Nu m-ai auzit?, face un pas spre el. Vrei să repet? Ia-ți mâinile de pe ea, acum!