Enzo și părerile de rău

Capitolul 12 - Zece oameni și o țară străină.

Vera

Au trecut două zile de la ziua de naștere a lui Cameron. Suntem pe data de 23 Iulie, o zi așteptată de către toată gașca. În ultimii doi ani, pe data aceasta se organizează o excursie cu ocazia sărbătoririi ultimelor zile ale lunii. Nu știu ce fel de tradiție mai e și asta, dar nu sunt eu în măsura necesară de a îi judeca pe cei din Blood Blank.

Pentru că am avut surpriza de a mă trezi de dimineață cu vestea că în acest an voi merge împreună cu ei.

— Ești de-a noastră, Vera, Ezra își pune ochelarii de soare pe cap, învârtind o brichetă roșie în mână. El a fost primul care și-a terminat bagajele având în vedere că și-a luat doar un rucsac în care și-a înghesuit doar el știe ce, dar cred că am o vagă idee despre ce este vorba.

Zâmbesc la auzul cuvintelor lui care îmi fac inima să crească de bucurie. Este oficial, fac parte din gașca Blood Blank. Cum sună asta?

Micah iese și el, târâind în urma lui un roller albastru, pe care îl urcă la el în brațe și începe să meargă așa până în dreptul meu. Râde și iese pe ușă urmat de Drake, care strigă în urma lui să îl aștepte. Tot apartamentul arată ca un haos total, mai rău decât în ziua în care s-a întors Enzo. De această dată, niciun lucru nu mai este la locul lui. Eu mi-am luat doar câteva haine de plajă, soluție de corp și câteva lucruri de igienă. Nu ar fi avut rost să car după mine tot dulapul având în vedere că vom sta doar câteva zile.

O altă uşă se deschide, Cameron și Amira ies amândoi cu niște zâmbete largi pe față, acesta ajutând-o pe blondă să care după ea geamantanul roz pudră. Îmi zâmbesc și le răspund, simțind cum creşte entuziasmul în mine. Și așa, toată banda Blood Blank iese pe rând, întâlnindu-ne în faţa blocului, acolo unde, Eze apare la scurt timp conducând o rulată albă din care cânta o muzică veselă. Este cumva o muzică de copii? Pot să jur că este! Râd de expresa sa amuzată când oprește mașina în dreptul nostru. Își coboară geamul, trăgându-și suav limba peste buze.

— Cine e gata de distracție?

Sună ca o provocare.

O provocare care are loc în Mexic.

Cât de nebunesc sună asta?

10 oameni și o țară străină.

— Deschide portiera asta odată și nu mai zâmbi ca prostul, tonul jos a lui Elijah îl face pe Ezra să râdă și mai copios.

—Cineva e nerăbdător, completează cel de la volan și aud un mârâit în spatele meu. Ezra face întocmai, după mai bine de cinci minute în care nu a făcut decât să îl provoace pe Elijah.

Rulota e mare având astfel toți loc în ea. Elijah urcă la volan în ciuda protestelor lui Ezra pe care îl aud bolborosind întruna de când când s-a trezit.

— Dacă îi zgârii mașina bunicii o să mă omoare, îl aud spunând datorită geamului deschid a portierei. Elijah ridică din umeri schițând o privire de: Ce îmi pasă mie?, și urcă la volan făcându-i semn lui Ezra să urce naibii odată înăuntru până nu pleacă fără el. Apare și Enzo la scurt timp purtând un tricou alb și geacă de piele, pantaloni scurți și ochelari de soare care ies în evidență datorită buclelor sale negre de păr care strălucesc intens.

Zâmbesc ca o idioată.

El rămâne neutru.

Nu a mai vorbit cu mine din acea seară din care nu țin minte mare lucru. Știu că mi-a fost rău și că a avut grijă de mine ca mai apoi să ne găsească gașca dormind îmbrățișați pe canapeaua din living. Când am deschid ochii și i-am văzut pe toți adunați în șir indian în faţa noastră, un mic țipăt mi-a părăsit buzele urmat de un oftat intens. Enzo nu a părut deranjat ci din contră, s-a întors pe partea opusă și le-a spus să plece. Toți îmi zâmbeau sau își dădeau coate. Până și Elijah avea un mic zâmbet întipărit în colțul gurii care m-a surprins.