Enzo și părerile de rău

Capitolul 7 - Oriunde e Enzo sunt și păcatele.

Vera

Ușa se deschide și se închide la loc, pe ea ieșind fata blondă cu care a venit Enzo.

— Unde este baia?, ne întreabă pe un ton mieros.

— Ușa albastră, îi răspunde Ezra fără să își ia ochii din telefon. Aceasta zâmbește călduros, luând-o în acea direcție. Sorb din paharul cu suc pe care mi l-a pus Ezra, fiind pierdută pentru câteva secunde în imaginea cu fata aceasta. Arată foarte bine. Pare genul lui Enzo.

— Unde e baia?, Ezra o imită pe un ton șoptit, pițigăiat, făcându-mă să râd. O imită și facial foarte bine și nici măcar nu s-a uitat la ea. O cunosc, spune de parcă mi-ar citi gândurile. Obișnuia să stea cu noi, cu Enzo, se corectează. Este o lipitoare!

Îmi mușc buza de jos, pocnindu-mă degetele între ele. Imaginea îmi este furată de către Enzo care iese din dormitor fără tricou. Îşi trece degetele prin păr absent, uitându-se în jur până dă de noi.

— Cred că ar trebuie să iei în considerare propunerea de a te muta cu noi, îl aud pe Ezra vorbind. Se așează la marginea patului, băgându-şi telefonul în buzunarul pantalonilor negri pe care îi poartă.

Enzo, dă din cap absent luând o gură din băutura pe care şi-a turnat-o în pahar. Când îl văd pe Ezra cum se ridică să plece îmi vine să ţip la el sau să îl trag înapoi pe canapea pentru a nu mă lăsa singură cu el. Nu vreau să rămân singură cu Enzo, dar chiar asta se întâmplă. Ezra ne anunţă că are nişte treburi de rezolvat şi pleacă după ce îmi mulţumeşte pentru ajutor. Ii zâmbesc şi îmi strâng degetele între ele, făcându-mi de lucru cu marginea tricoului. Printr-un mod total necunoscut, îi simt privirea asupra mea. E ca şi cum pielea m-ar arde acolo unde ochii lui mă privesc. Mă mişc stingheră şi îmi permit să mă uit la el. Mă fixează cu privirea într-un mod pătrunzător, stând sprijinit cu spatele de bar. Nu îşi fereşte privirea nici când i-o înfrunt, fără să schiţez nimic.

— Te-a plictisit aşa tare încât l-ai dat afară?, vocea lui are o urmă de amuzament în ea. Pune paharul la loc şi se aşează pe unul dintre scaune, învârtind între degetele încărcate de inele negre, cheile de la motor.

— Din contră, zâmbesc dându-mi câteva şuviţe de păr brunet după ureche. Ne-am înţeles să ne întâlnim diseară doar noi doi, spun pe un ton visător care a vrea să fie sigur pe el. Devine serios şi observ cum îşi încleştează maxilarul.

— Poate la club, ridic din umeri. Având în vedere că acolo toată lumea se sărută cu toată lumea, mi s-a părut cea mai bună idee. Nu-i aşa?

Enzo se ridică de jos, venind în faţa mea cu paşi mari şi hotărâţi. Mă dau mai în spate din instinct, dar nu apuc să mă feresc din calea atingerii lui. Îmi prinde părul în pumni într-o strângere uşoară, apropiindu-mi chipul de al său. Respiră încet, studiindu-mi pentru câteva momente toată faţa ca să coboare mai apoi spre gura mea şi din nou asupra ochilor mei care pun pariu că s-au mărit din cauza şocului provocat în urma atingerii sale neaşteptate. Îşi linge buza de jos cu o lentoare care îmi face sângele să îmi curgă mai repede în vene. Ochii lui căprui par scăldaţi în flăcări iar sprâncenele care i se adună în mijlocul frunţii îmi dau de înţeles că este cât se poate de serios.

— Dacă îndrăzneşte să te atingă, o să îl omor, spune pe un ton răguşit şi serios. Se apropie de mine până îi simt fruntea lipită de a mea. Respirăm la unison şi pot jura că inima mi-a luat-o la goană. Încerc să o calmez pe săraca inima care este mai naivă decât toate din lumea asta. O singură atingere de a lui îmi poate trezi fluturii pe care i-am crezut morţi acum mult timp. O singură atingere şi nimic din ce credeam că este la locul lui nu mai este atât de stabil.